Dacă tot e săptămâna Apple aici pe blog am zis să profit cât se poate de mult de asta și să am experiențe cât mai utile. Toată treaba vreau să o fac raportat la cel care se mută pe Apple, de pe Windows. Sau cel care nu e hotărât în a merge într-o direcție sau alta. De asta încerc să pun și întrebări mai mult sau mai puțin tâmpite, oarecum aplicate din experiența mea și nu numai.
[Citeşte mai departe…]Să vină lucruri frumoase și de la AMD și Intel?
Să vă mai zic că testez săptămâna asta MacBook Pro?
Eh, toată săptămâna a fost un maraton ca să înțeleg atât ce poate un Apple nou, cât și să mă documentez despre ce poate și hardware-ul de pe Windows. Am mai cerut în teste și ceva laptop performant cu Windows, să vedem dacă voi reuși să îl aduc în același timp și să am câteva ore cu ambele în paralel.
[Citeşte mai departe…]Cum faci cast de pe Youtube pe televizor?
Suntem în săptămâna Apple, așa că vă stresez cu întrebări de compatibilitate pentru MacBook Pro. Poate voi aveți experiențe mai interesante.
Cât am butonat ieri laptopul am văzut tot soiul de lucruri mai bune sau mai puțin bune. Ca de exemplu, Edge face figuri față de Safari, iar ultimul pare mai rapid, mai integrat cu tot ceea ce înseamnă aplicații. Deși am setat Edge prestabilit, nu respectă întotdeauna programul asta și îmi mai deschide și Safari.
[Citeşte mai departe…]Cum mapezi tastele pe MacBook?
V-am spamat cam mult cu MacBook Pro-ul, dar efectiv sunt multe de adaptat pe aici și e un pic mai simplu de rezolvat cu intermediul blogului.
[Citeşte mai departe…]Transfer date de pe Windows pe MacBook?
Lecția de seară cu MacBook Pro. Se dă una bucată botez de 191 de GB. (mai vreau să iau cu mine încă 2 bucăți, adică un total de 550 de GB). Se dă și un MacBook Pro 2023 ce n-are vreun adaptor, nu are vreun cablu de rețea, decât un WiFi.
[Citeşte mai departe…]Cum transferi fișiere de pe android pe MacBook?
Dacă nu v-ați dat seama din articolele anterioare testez un Apple perioada asta: MacBook Pro de 14′, varianta de sezon 2023. Cred că o să am câteva întrebări, sper că nu stupide pentru unii utilizatori, dar așa e când ai sistem oarecum nou.
Nu este neapărat mediul meu de folosire, dar cei care sunteți utilizatori atât de telefon cu android, cât și MacBook, cum transferați fișierele?
[Citeşte mai departe…]De ce se fabrică Apple în China?
Mă știți, nu sunt fan Apple, dar de dragul comparațiilor am zis că trebuie să îmi extind aria și să pot vorbi mai în temă despre noul hardware, în special pentru noul procesor M2. Dacă tot mai recomand câte un laptop pentru editare măcar să știu că m-am jucat cu toate variantele.
În fine, laptopul este un sample de test, nu m-am dus încă în direcția asta, deși am avut ocazia să schimb cu un Apple 13 anul ăsta, cel puțin ca telefon. O să încerc să mă joc zilele astea și cu un telefon, de dragul ideii de ecosistem. Da, nu am căști, nu am ceas, nimic extra din ecosistem, de asta sunt convins că vor exista și sincope.
[Citeşte mai departe…]Cum se adaugă un SSD unui MacBook?
Apple a dezvoltat un ecosistem extraordinar. Nu știu dacă este perfect, dar poți face treabă foarte, foarte bună cu el. Dacă ai toate gadgeturile de la ei este posibil să faci chiar treabă bună.
Sigur, dacă ne gândim la faptul că upgrade-urile sunt pretențioase… parcă ne mai gândim încă o dată dacă merită ecosistemul lor.
[Citeşte mai departe…]