Până mai ieri foloseam mult prea puțin easybox-urile prin simplul fapt că aveam ceva vouchere la altex și preferam să comand de acolo, chiar dacă, de multe ori, ieșeam ceva mai scump. Pe măsură ce aceștia au dispărut din peisaj m-am reprofilat la alte magazine, emag, amazon sau chiar altele mai mici, când am nevoie de lucruri diferite. Mă feresc, din principiu, de cel.ro, dar dacă o să găsesc preț mai mic în anumite situații la ei, nu zic nu. În general, pentru produse de care știu că n-am nevoie de garanție.
[Citeşte mai departe…]Promovez cumpărăturile online încă de când erau comisionate extragerile de la bancomat. Am încercat să fiu cât se poate de eficient în tot ceea ce fac, așadar, am scris de-a lungul timpului tot felul de lucruri despre cumpărături online, despre plăți cu cardul și nu numai.
Cred că am fost unul dintre promotorii plăților cu cardul, online, nu și a rambursului. Sunt foarte puține situațiile în care chiar n-am reușit să plătesc înainte.
Experiențe cu aur?
Am zis că anul ăsta diversific tot, având în vedere că se anunță un leu mai slab față de euro. Sunt curios ce inflație o să fie în anii următori, dar la cât de amator sunt eu, cred că n-o să fie prea roz.
O parte din bani am băgat-o pe titluri de stat. Unii cu scadență la 3 ani, alții la 5 ani. Am diversificat și cu ceva investiții, dar încerc să le fac pasive, practic să fie o formă de economisire, nu stau să fac randamente, nu mă pricep, nu am stat să butonez de pe-o zi pe alta.
[Citeşte mai departe…]Amazon Prime? De ce?
M-am fâțâit un pic pentru niște lumini de care să mă împiedic prin casă. În fapt, accesoriile pentru lumini costă mai mult decât lumina în sine. Ca de obicei!
[Citeşte mai departe…]Cum să nu vinzi online
Căutam un set de tacâmuri pentru bucătărie pentru că nu îmi plac cele pe care le-am primit și vreau de mult să le schimb.
Nimic interesant până acum. Totuși, cică pandemia schimbă vieți și comerțul online va exploda.
[Citeşte mai departe…]Cum promovezi plata cu cardul?
Sunt fanul plăților online, făcute cu cardul. Bine, chiar și cele offline. D-asta n-am portofel cu mărunt. Nu există la mine. Evident că e problemă la Kaufland și oriunde trebuie să pui moneda ca să iei căruț. Singurul dezavantaj ăsta este.
[Citeşte mai departe…]Poșta Română va avea sistem de alertare prin SMS
Mă gândeam zilele trecute cum cei de la poștă se chinuiesc acum să ne caute acasă, ca mai apoi să primim telefon în cazul în care coletele nu ajung acolo unde trebuie. Nu știu cum e în alte părți, dacă au ajuns să anunțe, dar pe mine mă sună ori de câte ori e reavizat.
[Citeşte mai departe…]Campaniile de reduceri din online sunt false, în mare parte
Am aflat o veste șoc. Este Black Friday la altex și Black orice la Flanco. Și Flash Deals la eMAG și… orice reducere la cel.ro și peste tot e campanie. Altex chiar și-a luat-o de la ANPC recent.
[Citeşte mai departe…]Comenzi eBAY – informații utile despre taxe și livrare
Dacă vrei să comanzi de pe eBAY trebuie să discutăm un pic înainte pentru a-ți face o părere pe ansamblu.
Trebuie să știi că este o platformă universală, ca să zic așa. Pe înțelesul tuturor, vorbim de:
[Citeşte mai departe…]Marcotec-shop, a auzit cineva de ei?
Am pus gând rău telefonului. Nu îi mai ajunge zgârietura de pe display și vreau să îl pun la treabă. Am zis și în trecut că vreau să îmi comand Zhiyun Smooth 3, iar comanda vreau să o fac plătind cu PayPal.
Problema este că vreau să îmi ajungă până pe 5 luna următoare. L-am găsit pe foarte multe site-uri chinezești, dar n-am nicio bază că nu mă cert cu DHL sau că ajunge în timp util.
De exemplu, comanda mea de la Lightinthebox se lasă așteptată. Dar nu depind de ea, când vine… vine. A fost mai mult de test.
[Citeşte mai departe…]Ați comandat de la lightinthebox?
Am dat zilele trecute o tură prin magazinele de bricolaj în căutare de scurgere pentru lavoar. Am fost atât de idiot încât am luat-o pe cea expusă în magazin și nu mi-a trecut prin cap să verific dacă are sau nu scurgere.
Problema e că am făcut baia pe o nuanță ciudată – alamă, ceva de genul, iar pe la noi nu găseam nimic. Nici măcar o sită să fie asemănătoare.
Până la urmă m-am dat pe Google și-am dat de niște chinezi: LightinTheBox. E prima dată când comand de la ei. Plătit cu PayPal, mi-au luat și ceva taxe de transport și asigurare pentru bani. Scurgerea pe la 10$, iar taxele 4$.
E cea de aici.
Teoretic ar trebui să le aducă din depozit din Europa, practic, habar n-am.
[Citeşte mai departe…]