Mă joc de câteva zile cu noul Sony A7R IV. În fapt, nu știu dacă e aparatul potrivit pentru mine, eu sunt adeptul hibridelor. Acesta este un aparat destinat celor care vor să fotografie, nu care vor să filmeze. Scuza mea a fost că am vrut să văd la lucru 2 obiective:
[Citeşte mai departe…]Tot ce trebuie să știți despre aparatele foto
Domeniul foto video este spectaculos. Este un microb pe care vei cheltui foarte mulți bani. Am ales să vă vorbesc foarte mult despre alegerea unei camere foto.
Îmi spunea un amic care a vrut să intre și el pe tărâmul foto video: nu poți să îmi zici în 2-3 cuvinte ce înseamnă să îmi aleg o cameră?
Din păcate, nu funcționează lucrurile așa. Sunt atât de multe criterii de luat în seamă atunci când îți alegi un aparat foto încât este foarte, foarte greu să îți dai seama din 2-3 fraze ce este bine să alegi.
Sunt foarte mulți termeni, foarte multe noțiuni care, dacă nu le stăpânești, e greu să pornești la drum. Ca idee, sunt la al 3 lea setup de aparat foto și abia acum pot să zic că stăpânesc piața de aparate foto. Este drept și faptul că am testat și foarte multe modele, inclusiv telefoane și tot ceea ce înseamnă imagine, așadar, lucrurile s-au așezat mult mai bine. Dar tot nu pot zice că-s cel mai bun pe imagine.
Pe de altă parte, concurența pe aparatele foto este atât de acerbă încât ai variante tot mai multe și foarte mulți producători sunt competitivi.
Mai jos vedeți o serie de articole ce ar trebui să vă așeze noțiuni de bază și nu numai, despre aparate foto.
Panasonic a vorbit despre GH6 și lansează GH5 Mark II
GH5 ar fi fost aparatul meu foto dacă nu mergeam în Londra și nu ne-am înțeles atât de bine. Părea un fel de Fuji, ce avea cumnatul și e clar că era orientat mult mai mult spre video. Bine, eu eram convins că voi merge pe video în perioada aceea. Cumva, am schimbat macazul, în ultima perioadă, pentru că lipsă evenimente și în vacanță eram pe modul alert, nu reușeam să fac chestii pe video cât să îmi placă. Treaba s-a schimbat când am trecut pe Sony și eu am simțit o evoluție pentru mine. Asta și pentru că nu am o mână atât de bună(pe care ți-o formezi cu multă practică) și dacă ai un aparat care te ajută la stabilizare.
[Citeşte mai departe…]Am testat Panasonic S5
Pare că a trecut o viață de când s-a lansat Panasonic S5. Cred că se face un an de zile de când a apărut, iar mai mulți amici m-au rugat dacă pot să pun mâna pe el. Așa că ne-am strâns noi la o bârfă să vedem dacă am putea să migrăm de pe Sony. Sau să revenim pe Panasonic, cum ar zice unii. Ca termen de comparație am avut lucruri pentru toți: Panasonic G7, Sony A7II, Sony A7III sau chiar Sony ARIV. Majoritari Sony.
[Citeşte mai departe…]Cât de mult ajută parteneriatele brandurilor de pe aparatele foto?
Dacă tot am testat telefoane multe, în ultima perioadă, am fost atent un pic și la oamenii cu care fac parteneriate. Cumva, când vorbești de aparate foto vorbești de lumea profesională. Sau semi. Tinzi spre performanță. Eh, tot ce ține de vânzare de aparate foto mi se pare că este la pământ în perioada asta. Lumea cumpără prea puțin pentru vacanță, iar dacă tot ce înseamnă industrie de evenimente, de orice fel, nu există, nici vânzările nu funcționează. Nu de alta, dar F64 dă din coate să reziste.
[Citeşte mai departe…]Sony și Canon au produs cele mai multe aparate foto în 2020
A venit statistica aceea prin care se confirmă faptul că DSLR-ul moare pas cu pas. În 2020, unul dintre cele mai proști ani ai aparatelor foto s-au realizat 5.65 milioane de aparate foto atât mirrorless, cât și DSLR dintre care:
- 3.26 milioane de mirrorless
- 2.39 milioane de DSLR
Ce bloguri foto urmăriți pentru inspirație?
Cei mai vechi de pe aici cred că au observat evoluția mea, cel puțin pe partea de foto. Nu e perfect, am multe lacune pe editare, dar nivelul cred că a crescut în anii în care am fost mai atent cu asta, în care am învățat mai multe despre lumină și că, cel puțin la cea de produs, dacă vreau să pun în valoare creativitatea n-o fac cu lumina dură a soarelui.
[Citeşte mai departe…]Cât de OK este să plătești pentru un firmware?!
Prin 2019 cred că am testat S1. Era o revoluție pentru Panasonic și chiar pentru piață. Era A7III și era bine marketat, iar ei veneau cu 10 biți. A fost îndreptat spre foto, ca mai apoi să vină cu Panasonic S1H pentru video. Folosit și ăla vreo săptămână. Dacă ar fi rezolvat atunci problemele de autofocus cred că le-ar fi bubuit vânzările. Răcire avea, îl țineai bine în mână, Panasonic știe mai bine tot ce înseamnă culori față de Sony, dar cei din urmă au fost înainte pe mirrorless. Alături de Canon parcă.
[Citeşte mai departe…]Am făcut poze… fără card
Ar fi putut să fie un titlu d-ăsta de clickbait de genul: cum să faci poze cu aparatul foto fără card, dar n-a fost să fie.
M-am uitat pe geam și-am zis că e cald. Am ignorat faptul că pe afară ieșeau aburi și mi-am făcut rucsacul pentru mers la pozat. Am avut vreo 5 telefoane simultan, la test, și-am zis: bă, tot e frumos afară, iar Ploiești e urât cu spume când vine vorba de poze. Hai la Paltinu!
[Citeşte mai departe…]Sony Alpha 1
Mi-e greu să înțeleg denumirile de la Sony. Nu știu cine decide p-acolo, dar e clar că n-o face bine.
Sony a mai lansat un aparat, de data asta pentru foto. Nu e chiar aria mea, dar înțeleg că are 8k 30p și că poți face downscale. Fiind marketat pentru foto, pare mai degrabă un succesor pentru A9II.
[Citeşte mai departe…]Cel mai bun obiectiv Sony de 35mm: Sony G Master F1.4
Știu că nu sunt prea mulți interesați de obiective Sony, dar mie îmi place să mă uit la tot ceea ce lansează băieții.
Fără doar și poate, ieri au lansat cel mai bun obiectiv de 35mm. Se zice că 35mm este focala cu care ar trebui să tragi. Aș putea să fiu invidios pe faptul că au lansat 35mm, poate că era mai versatil decât 24-ul pe care îl am în prezent, dat fiind faptul că am și un 18 mm. Dar le țin acolo, cine știe când am nevoie de ele?!
[Citeşte mai departe…]