Dați play materialului ăsta. Mi se pare incredibil de cât de multe influențe avem de prin zonă. Ce de tradiții sunt și pe la noi: vezi cea de la 3.35 sau turta. Evident, oamenii trăiesc în România, e clar că sunt multe obiceiuri locale, dar și importate din Turcia. Filmat simplu, cadre curate. Documentar.
- Am întâlnit în Albania studenți la medicină în ani terminali. Vor să plece din țară după terminare. Culmea, inclusiv lor li se pare anormal că se investește atât în ei și n-au o limitare. Punctul ăsta de vedere de aici e o normalitate în alte părți
- Scade consumul, scade industria
- 8 gigawați de energie solară
- Scade și prețul energiei electrice
- Primul tren Alston a ajuns. Vor fi 37 în total. Aici și video cu exteriorul.
- Acum depinde dacă o să pot să mă obișnuiesc cu ideea că am doar 1000E.
- Nu e gata cu inflația
- Arest la domiciliu pentru Crevedia
- Mergea citit de 1 decembrie
- Știrea asta îmi amintește de cineva pe care am cunoscut în Munchen rămas blocat pe aeroportul din Tirana din cauza zăpezii. Dar el mi-a povestit că a fost blocat prin Siria când au fost probleme, iar eu am întrebat: dar cum, Germania nu a trimis avioane de repatriere? Că la noi, acum, în Israel…
- Am mai elimina din ordonanțele presidențiale
- Gata, intrăm în Schengen. Glumesc. Sau îl credeți pe ăsta?!
- Avea numele Cherecheș
- Am râs amar. Bine, știam de Prahova
- Urmăm noi la junk, în 2025, după alegeri?
- A dat UE autobuze
- Se fabrică autobuze în România. Unde e industria, unde sunt combinatele, domnule?
- Oricum, am zis că nu mai urc în veci în turnul ăla. Grea viața în Bologna cu frica de înălțime!
Știri despre tehnologie
- TSMC va realiza Snapdragon 8 Gen 4. Au făcut bine și Gen 3.
- Oneplus 12
- Teste de performanță sunt aici pentru noua actualizare a Windows 11
- Windows 11 va îmbunătăți sistemul de optimizare a energiei. Deja am văzut lucruri noi la versiunea asta, e bine că se mai îmbunătățesc și altele.
- Threads vine în Europa
- DDR5 la 8000 MHz
- Tableta ca tableta, dar laptopul de la Huawei mereu a fost fain.
- Marketshare pentru AMD
Costin a zis
In materialul recomandat pentru vizionare mi se pare ca-i vorba despre o nunta interetnica turco-suedeza. Sau poate ma-nsel.
Marius Cucu a zis
Se prea poate.
vali a zis
in sfarsit, sa nu mai renunti la tipul asta de articol
Laur a zis
primești cu critica?
Marius Cucu a zis
Sigur. Orice critică poate să fie o idee.
Laur a zis
-video cu nunta nu avea ce căuta la știrile zilei, trebuia postare separată
-header-ul de la știrile zilei are 3 culori diferite, culori care nu fac contrast între ele pentru a atrage atenția
-fontul de la știrile zilei e unul desănțat, știrile zilei reprezintă informația sobră, rece și obiectivă care vreau să o citesc la prima oră
-nu aglomera postarea cu prea multe știri sintetizează ceea ce ți s-a părut ție mai important 10 știri sunt deajuns ca să ne dăm cu părerea în comentarii
-29 de minute sunt prea mult pt editare 3 4 sau maxim 5 sunt deajuns.
-deocamdată atât. Succes!
Marius Cucu a zis
În general, am păstrat o tradiție să comentez în intro cu câte ceva ca să pot să fac un pic de engagement și pe articolul ăsta. Am zis să fie ceva… diferit. Chiar îmi salvez câte un video în avans cu ce găsesc interesant, fie tehnologie, fie nunta, de exemplu.
Am pus mai multe pentru că am făcut o sinteză din vreo 7000 de articole pe care nu le-am parcurs cât am fost plecat din țară. Pun sub 10 știri non tehnologie și 10 de tehnologie, maxim. Dar se întâmplă să nu se întâmple lucruri și… ies mai puține. Zile și zile.
Legat de font… efectiv m-am jucat cu un AI în prima zi să văd ce poate face. Nici nu eram sigur că țin rubrica, dar aparent lumea e interesată de asta. O să văd ce găsesc să pun un pic mai serios.
La editare așa a cerut lumea, așa l-am lăsat. N-am avut plângeri sau situații ciudate.
Iolanda a zis
Am deschis clipul cu nunta, am urmărit până la min 1:18 am vrut să postez, pentru că mi-am dat seama ce fel de nuntă este, dar am spus să-l văd totuși până la sfârșit. Am copilărit în Constanța, într-un cartier cu țigani turci. Umblau atunci țigănci cu șalvari și batic legat pe cap în stil caracteristic turcesc. Treceau pe străzi cu căruța cu zestrea miresei și mireasa urcată peste zestre. Se ridica cort în mijlocul străzii și petreceau 3 zile de nu mai dormea nimeni în cartier.
Asta este în clip. O nuntă de țigani turci. Dacă ești atent gardul primei case, care apare în clip, este făcut din pietre lipite cu pământ. Este gardul pe care-l întâlnești în satele de turci din Dobrogea.
Marius Cucu a zis
3 zile și 3 nopți sunt și pe aici, la ai noștri. Dar deh, felul în care a fost filmat e diferit de ce facem noi, in industrie. De asta am dat share.