Am auzit pentru prima dată de cei de la Inter Regional acum un an când au câștigat licitația pentru noile trenuri de la Alstom. Dacă nu știți, vin vreo 37 de trenuri noi nouțe în România. Primul lot a fost câștigat de CFR, al 2 lea lot de trenuri a fost câștigat de către cei de la InterRegional. Oamenii au licitat cu un ban mai puțin ca CFR-ul, dacă țin bine minte, așa că s-au ales cu 13 trenuri noi nouțe.
Acum nu mi-e clar cum funcționează sistemul ăsta, cum naibii de firme relativ noi și cu cifre de afaceri nu foarte mari, pot să câștige asemenea licitații. Știu că înainte aveau trenuri care rulau în Ardeal, dar acum sunt multe rute spre București.
Apropo, sunt 26 de trenuri noi Alstrom pe noul mers al trenurilor. Cel mai probabil se vor livra toate pe parcursul lui 2026. Mai vin și cele de la PESA care sunt în număr de 91 de rame. Bine, astea vin până în 2027. Cert e că odată cu cele renovate prin PNRR o să se schimbe un pic fața trenurilor. Oricum, sunt peste 1000 de rute zilnice, în procente, nu înseamnă mare lucru, dar mai dau câte o vopsea pe un Bombardier, o să fie mai bine.
Nu știu nimic, însă, de oamenii ăștia. O să aflu cât de curând că pe noul mers al trenurilor sunt vreo 5-6 rute cu ei. Începe să fie și un pic de normalitate, e un tren care pleacă la 0:25 spre București. Din păcate, au greșit ceva la noul mers și nu pot interoga și întoarcerea.
Nu înțeleg cum nu se mai mișcă nimic în centralizarea informațiilor. Era vorba, la un moment dat, că o să fie un portal integrat ca să se cumpere bilete, cu toți operatorii, dar e imposibil de folosit. La fel sunt și site-urile operatorilor privați. Parcă nu vor să cumperi de la ei.


Nici eu nu am auzit de ei. Bine eu circul mai mult pe Constanța București. Uite ce îmi zice AI
„Interregional Călători SRL
este o companie privată de transport feroviar de călători din România, înființată în 2013, cu sediul în Cluj-Napoca, și activează pe piața feroviară, deși operațiunile sale, inclusiv cele de închiriere de material rulant, au generat uneori pierderi la nivelul transportului de călători, fiind parte dintr-un grup mai mare (Transferoviar), unde profitul a venit din alte componente.”
Am căutat pe Termene înainte să public și nu pare a fi nicio legătură între Transferoviar și Interregional.
Hai că mă documentez și eu.