Zilele astea am fost praf. Am răcit în așa fel încât mă dureau toate. În general, îmi dau seama de asta și o țin în frâu. Se pare că o seară a fost suficientă să îmi dea daună completă.
Îmi tot făceam calcule în cap că dacă ar fi ceva mai rău… nu prea aș avea unde să ajung. În Ploiești e spitalul groazei. Ăl` mai mare e numit așa. Mai sunt și câteva mici, dar ți-e frică să calci acolo.
Da, s-au făcut câteva în parteneriat public privat, prin câteva localități din zonă, dar mai bine mă îndrept spre București, dacă e cazul.
În fine, la Marius care citează un articol de pe un blog de medic situația este urâtă. Extrem de urâtă.
Pe bune că ăia 50-100 de lei pe care i-a dat Dragnea i-aș fi băgat în sistemul sanitar. Cu condiția ca aceștia să fie bine urmăriți și să știm că se fac investiții acolo unde trebuie.
A, da. Și aș porni niște programe de prevenție. Multe lucruri se pot rezolva din prevenție, dintr-o alimentație mai ok, dintr-un tratament acasă.
Dar cum cele mai mari tunuri se dau acolo… greu de crezut că se va face ceva.
Malin a zis
Taci mai ca-i bine, eu stiu oameni care lucreaza la niste firme ce baga zeci de mii de euro in educatia tinerilor din Romania si oamenii aia nu sunt deloc ingrijorati pentru ca in opinia lor, datorita faptului ca ei sacrifica banii aia pentru educatie, in 20 de ani in Romania o sa fie ca-n vest.
Asa ca ai timp…
Vasile a zis
Preventia trebuie sa o faca fiecare, vaccinuri, vitamine, miscare in aer liber, spalat pe maini, vara la soare nu toata ziua la umbra la computer si sfatul meu…. iarna o tuica mica, un vin fiert, aspirina si bai fierbinti daca vezi ca te cuprinde. In rest ne plangem toti, asta e fiecare o da la mangleala pe locul lui, aia din sanitar de ce sa nu o dea.
Nu stiu cum e in alta parte, la mine la municipiu s-au renovat 2 spitale la cheie, plus unul imbunatatit, pacat ca pe ala de era la CJ l-au bagat la zdup, a miscat ceva, da era pamblicar mare, asta e macar a ramas ceva in urma lui.
Marius Cucu a zis
Mho, anul ăsta le-am făcut pe toate. Să zicem că am tăiat un pic de la mișcare. Nu am mai avut activitatea pe care o aveam la serviciu.
Dar rezolvăm cum trece răceala și lucrurile acestea…
Delia a zis
Ei, face. Nu face nimic. Si eu am racit anul asta mai mult ca niciodata si a trebuie sa umblu pe la medici sa fac tot felul de analize. Medicul de familie a insistat sa imi dea trimitere pentru analize caci costau destul de mult. Ce crezi? nu am avut unde sa le fac gratis. Mi se spunea ca nu mai sunt locuri. Asa ca am avut de ales: sa le platesc sau sa astept 2-3 luni pana prindeam loc. Fortata de starea mea, a trebuit sa scot banul.
Vasile a zis
Hai mai Delia, da cine mai face analize gratis in ziua de azi? Doar pensionari mai au rabdare sa stea la rand….. si la analize?! Uite iti dau eu un pont, trebuia sa te duci la UPU sa spui ca esti praf, eventual chemai Salvarea acasa, sa fii sigura si aveai totul la urgenta si analize si ceva filme la plamani, nu e o gluma 😉 Iti urez sanatate!