Mă uitam la cât de bine s-a stabilizat piața de televizoare OLED, cum reușim să avem 3 game de televizoare și acolo. Am văzut că vine treaba asta de ceva ani de zile, dar nu mă gândeam că se și va întâmpla.
Ieri urmăream niște materiale cu tehnologia QD-OLED și rezultatele sunt foarte mișto la Samsung Display. Tehnic și practic, i-au făcut din pix pe LG Display. Însă competiția asta este un fel de Samsung și Apple de la telefoane, măcar de ar schimba toată lumea pe OLED-uri sau miniLED-uri.
Sharp anunță și ei că vor trece spre QD-OLED. Bine, au anunțat inclusiv Philips și TCL despre asta, dar cel puțin, la Philips n-am văzut încă mișcarea. Poate vor anunța ceva în septembrie la Barcelona, nu știu… nu mi-au sărit în ochi lucruri despre seria 9 de la ei, eu testez seria 8 acum, cea medie.
Revenind la Sharp, mă uitam un pic pe Emag și luam pulsul situației: 14 modele listate, nimic de la Emag, doar intermediari. Par a fi niște distribuitori pe la noi, dar timid. Nu sunt convins că mai sunt în țară de după pandemie în mod direct. De comunicare, cât să aflăm și noi noutățile nici vorbă. Televizoare OLED nici vorbă să fie listate pe la noi.
Cât despre recenzii, nu este absolut nimic pe Emag. Dacă ar fi să mă iau strict după treaba asta ori Emag nu le-a aprobat, ori chiar nu se vând.
Dar ați auzit pe cineva să se îndrepte, să întrebe de Sharp în ultima vreme? Pare că sunt în aceeași situație ca mulți japonezi: chinezii le-au luat fața. Mai ieftin, au învățat să comunice ca americanii. Vând mai bine.
E fix treaba de la Panasonic. Au atât de multe produse mișto, dar cu adresabilitate pentru cultura japonezilor. Te scarpini cu stânga ca să obții ceva pe dreapta.
Costin a zis
Din cite am priceput, atit Sharp cit si Toshiba se vind excelent in U.K.
Pe noi inca nu ne-au ‘penetrat’ 😀
Marius Cucu a zis
UK e piață imensă. Totuși, urmăresc mulți din UK pe zona de TV-uri de când am mai fost la conferințe pe acolo. N-am văzut pe cineva să recomande Sharp.
Mimi a zis
Sharp are cota de sub 1% in UK. In Germania e bagat la si altii, nu prinde chart/brand…