logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Cum aleg cel mai bun frigider pentru acasă?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 7 octombrie 2026 672 comentarii

Am ieșit la cumpărături zilele trecute. Norocul meu a fost să ies cu o persoană pasionată de cumpărături. De haine, evident. Așa că am lăsat-o să își facă de cap, să probeze ce dorește, iar eu m-am retras în zona de electrocasnice, acolo unde mă simt cel mai bine. Tocmai de aceea am încercat să vin în sprijinul vostru cu câteva ghiduri interesante, zic eu.

  • CUPRINS
  • Ce trebuie să știm înainte de a alege un frigider nou?
  • Ce brand alegem?
  • Ce tipuri de frigidere avem pe piață?
  • Nofrost, inverter? Cu ce se mănâncă acestea?
  • Modele recomandate în 2026
  • Parcurgem forumul?
Beko RCNA386E40ZXBN
Beko RCNA386E40ZXBN
Vezi Prețul Zilei Valabil încă 59:00 minute!

Cum mă uitam eu la electrocasnice m-am oprit în zona de frigidere. Trebuie să fac mutarea spre un nou apartament și va trebui să mă orientez spre cele mai bune electrocasnice. De altfel, de câte ori cumperi un frigider bun?

Așa că m-am informat cât am putut de bine ca să scriu rândurile următoare.

frigider samsung lista
comparație între frigiderele Samsung pe care le-am văzut la Summit-ul de la Frankfurt

Cred că ați fost și voi în magazine și v-ați uitat un pic ciudat în hypermarket-uri și v-ați zis: Ok, dar ce model aleg? Cu ce mă ajută tehnologia aceasta, cu ce mă ajută cealaltă?

Tocmai la voi vreau să mă opresc și să încercăm să punem pe „hârtie” avantajele și dezavantajele unui frigider. Până la urmă… suntem dependenți de un acestea. N-ar fi bine să alegem unul ieftin și bun?

Din punctul meu de vedere alegerea frigiderului se poate face și online. Asta pentru că nu am treabă cu transportul. La asemenea valori mai toate magazinele online oferă transport gratuit și retur în minim 14 de zile dacă nu suntem mulțumiți de produs. De ce să nu transporte și să cară curierul produsul? 🙂 De obicei, au în jur de 60-90 de kg…

Ce trebuie să știm înainte de a alege un frigider nou?

Sigur că nu este o inginerie să dăm banii, dar e bine să îi dăm cu cap. Apropo, 2026 înseamnă inteligență artificială pe tot pasul. Inclusiv la frigidere, la combine frigorifice. Ce înseamnă lucrul ăsta?

Pur și simplu o interconectare între telefonul mobil, între aplicația produsului electrocasnic. În general, puteți face asta foarte simplu cumpărând electrocasnice de la un singur brand. Dacă aveți și telefon mobil de acolo poate că interconectarea o să fie și mai simplă. Sigur că da, din punctul meu de vedere, pentru un frigider nu văd ca o necesitate. Poate că o mașină de spălat rufe sau o mașină de spălat vase să aibă oarecare sens, însă la frigider nu văd de ce ar fi imperios necesar așa ceva. Însă, eu îmi fac datoria să anunț lucrurile acestea dacă tot am mai bântuit pe la conferințe și am mai tras cu urechea.

Poate că noi le privim ciudat, însă în alte țări mașinile de spălat sunt la subsol, iar oamenii coboară după ele. Funcțiile acestea de monitorizare de la distanță: notificări, informări de tot felul, sunt foarte utile în astfel de cazuri. Aici ar fi utile și niște persoane care fac service pentru asemenea produse. S-ar putea să fie bucuroase să mai repare încă un accesoriu.

frigider samsung mariuscucu

Pe vremuri toată lumea avea frigider de la Arctic. Era comunism, era firma românească și toată lumea avea așa ceva în casă. Acum treaba s-a schimbat, brandul a fost preluat de turci, iar acum Beko sau Arctic sunt parte al aceluiași grup. Sigur, Beko au fost „branduiți” un pic mai sus și avem și Grundig. Tot ei. Același lucru se aplică pentru multe alte branduri. Electrolux, AEG, poate vă sună cunoscute.

Ideea este că aceste modele consumau foarte multă energie electrică. Acum normele europene și încălzirea globală fac ca cercetările pe zona de consum fac să fie din ce în ce mai avansate. Așadar, modelele noi vor fi din ce în ce mai economice.

Pentru a veni în sprijinul celor care achiziționează s-au făcut câteva modificări de către comisia europeană.

Ar trebui să fiți atenți la eticheta de eficiență energetică de mai jos:

certificare energetica frigider

Cât consumă un frigider?

Evident că depinde de la model la model, de la cât de mare este. Graficul anterior vă prezintă mult mai bine eficiența energetică față de anii anteriori. Așadar, obțineți cu A cea mai bună eficiență energetică posibilă. Dacă le găsiți pe piață, evident.

Ce brand alegem?

Grea alegere, greu de precizat. Cel mai bine ar fi să ne aliniem studiului european. S-au luat 35000 de utilizatori și s-a făcut un studiu de fiabilitate, dar și de satisfacție globală.

Cele mai comune probleme au fost:

  • la sistemul nofrost
  • închiderea ușilor
  • termostatul
  • compresorul
  • probleme electrice
  • probleme de alimentare

Multe modele le găsim și pe piața românească. Este drept că modelele de la Miele nu sunt deloc ieftine. Brandul acesta este disponibil și la mașinile de spălat automate.

Cele mai vândute la noi sunt cele mai puțin scumpe:

  • Arctic
  • Beko
  • Hotpoint
  • Electrolux
  • Samsung
  • Gorenje

Ce tipuri de frigidere avem pe piață?

Vă vine să credeți sau nu avem 3 tipuri de frigidere:

  • cu o ușă
  • combină frigorifică cu 2 uși sau mai multe
  • frigidere încorporabile
  • side by side

Preferințele sunt ale fiecăruia. Din punctul meu de vedere, cel mai bine este să fie compartimentat cu cât mai multe uși. Să ai acces rapid la ceea ce te interesează. Sigur, dacă este și încorporat în bucătărie, dacă este integrat perfect în mobilă, ce pretenții să mai avem?

De exemplu, sora mea a îmbrăcat în lemn combina frigorifică, ca să poată fi integrată în bucătărie. Un tâmplar bun și… câteva idei au fost suficiente. A fost varianta mai ieftină pentru că frigiderul fusese schimbat de mai puțin de 1 an. N-avea rost să îl schimbe doar pentru culoare. Un sistem bun de culisare și aia a fost.

Dar dacă voi aveți deja mobila și aveți nevoie de un frigider încorporabil trebuie să aveți grijă și la condițiile de funcționare ale frigiderelor. Nu intră în orice dulap, mai ales dacă nu poate răci așa cum trebuie.

De obicei, cele încorporabile au sistem de prindere al ușilor pentru a se „agăța” de mobilier. Pe lângă asta, ușile se pot culisa. Ar trebui să aveți destul de multă atenție la sistemul folosit. Acesta vă poate da bătăi de cap, pe termen lung. Din punct de vedere al prețului nu sunt diferențe mari. Cel mai ieftin model este disponibil aici.

Poziționarea congelatorului

Eu am ignorat întotdeauna congelatorul. În casă noi am avut și frigider și congelator. Separat. Așa că era aproape inexistent cel al frigiderului. Acum combinele frigorifice au posibilitatea de a avea:

  • congelatorul poziționat sus
  • congelatorul poziționat jos
  • side by side

Mă gândesc că la cele side by side dozatorul de apă face diferența. La celelalte 2 opțiuni depinde de preferințe. Eu unul îl prefer sus pentru că nu umblu atât de des la el. Și nici copiii n-ar avea ce să caute acolo, în schimb… în sertarele frigiderului, da.

Din păcate, când vine vorba de rafturi nu prea găsim foarte multe informații, cât de spațioase sunt, ce lățime, ce adâncime au.

Tipuri de răcire

Frigiderul trebuie să ne asigure o răcire optimă. Așadar, de-a lungul timpului, s-au dezvoltat mai multe tehnologii de răcire. Prin urmare, avem:

  • răcire statică
  • răcire dinamică cu ventilator intern
  • răcire cu ajutorul tehnologiei NoFrost, NeoFrost
Nofrost, inverter? Cu ce se mănâncă acestea?

O să vorbesc mai mult despre tehnologia NoFrost. Această tehnologie, practic, ne elimină un pic din sarcinile casei. Mă refer la faptul că nu va mai trebui să dezghețăm frigiderul, lucrul acesta făcându-se automat.

Odată cu această automatizare avem și o serie de dezavantaje. Cel mai important ar fi prețul. Modelele cu NoFrost sunt ceva mai scumpe. Pe lângă acest aspect, acestea sunt mai gălăgioase. Practic, gheața care se adună în zona din spate, la o anumită perioadă, se va sparge. Evident că nu sunt cuburi în formă egală, ci pot fi bucăți mai mici sau mai mari. În acele momente, zgomotul va fi destul de mare.

Anumite persoane sunt de părere că, dacă răcirea se bazează pe NoFrost alimentele se stafidesc după o perioadă.

Frigiderele normale, fără tehnologia NoFrost folosesc o altă răcire, cea prin conducție. Practic, alimentele se vor răci ușor. La tehnologia NoFrost avem parte de un jet de aer rece, dacă vreți, ce „spală alimentele”. De aceea se recomandă să le băgați în folii, în pungi, pentru ca alimentele să se păstreze ok. Mai nou, există câteva compartimente speciale pentru fructe și legume.

Dacă încercăm să ne amintim de orele de chimie putem nota faptul că apa se evaporă și spre 0 grade, nu doar la 100 de grade. Așadar, e normal ca alimentele să fie un pic mai uscate, în acest caz.

Între timp, a mai apărut și NeoFrost, a mai apărut și LowFrost, ideea este general valabilă, dar adaptată pentru fiecare brand în parte. O să mă refer la NoFrost ca definiție general valabilă. Așa cum este adidas pentru încălțăminte sport sau Cola pentru sucuri carbogazoase.

Oricum, ideea de bază este că un sistem Nofrost de slabă calitate o să vă facă probleme legumelor și fructelor. Treaba asta am observat-o între Electroluxul meu și Bosch-ul cumpărat de sora mea. La ea fructele se păstrează mult mai bine.

Sistemul de dezghețare

Până la momentul scrierii articolului aveam 3 tehnologii:

  • manuală
  • automată
  • cu ajutorul tehnologiei NoFrost

Cea manuală este cea pe care o foloseam în trecut, la vechile modele. Eu cred că nu mai este cazul să pierdeți timpul cu așa ceva, în zilele noastre.

tehnologie neofrost frigider

Majoritatea celor de pe piață sunt cu răcire statică, despre care vă povesteam un pic mai sus. Practic, dezghețarea se realizează în zona din spatele frigiderului. Trebuie să fiți atenți la acest aspect pentru că este posibil să vă păcăliți. Sunt anumite modele cu răcire automată parțială și pentru congelator să nu fie această tehnologie.

Deși avem aceste tehnologii de dezghețare ar trebui să ne gândim și că trebuie să igienizăm frigiderul. Așadar, tot vom interveni la frigider, la un moment dat.

Display LCD, Display LED pentru frigider

Pur și simplu design-ul și toate display-urile mai puțin luminate sau mai mult luminate ne iau ochii, ne fac să cumpărăm produsul. Nu, nu este vorba de consum. Dacă este iluminarea făcută pe LED are un consum foarte, foarte mic.

Și mie îmi place așa ceva, dar parcă n-aș insista în direcția asta. Ar mai fi încă o opțiune care s-ar adăuga la lucrurile ce se pot strica.

Funcții de înregistrare a vocii

Mi s-au părut tare interesante. Sigur, marea majoritate nu va folosi așa ceva. Totuși, este bine de știut că există această funcție. Noi ne distrăm pe seama acesteia. Ne lăsăm mesaje dimineața, în loc să mai lipim notițe pe frigider. Chiar putem să punem alarmă, la nevoie.

Evident, brandurile mari precum Samsung, LG au început să integreze foarte bine în aplicațiile lor totul. Mă gândesc la Samsung Smartthings sau la aplicația LG Smart AI. E fain că poți să controlezi totul de pe televizor, de pe telefon, dar la un moment dat devine obositor.

Spațiu de depozitare

Cred că este unul dintre cele mai importante lucruri. Dacă înainte eram orb și nu mă interesa foarte mult cum arată frigiderul încep să înțeleg că un frigider cât mai mare, poate chiar până aproape de tavan este util. Oricum ocupă spațiul, dacă este și înalt cu atât mai bine. Vom putea depozita tot mai multe lucruri.

La mine mai sunt vreo 50 de centimetri până în tavan. M-aș bucura dacă aș reuși să fac o investiție să iau unul mai mare. Sigur, cu condiția să reușesc să îl bag pe ușă și să îl urc pe scară. Recomandarea mea ar fi să luați cel mai înalt model care încape în casa voastră.

clasa energetica frigider samsung

Funcție antibacteriană

Sunt din ce în ce mai multe modele cu astfel de funcție. Pe anumite modele avem:

  • filtru antibacterii în ventilator(dacă are așa ceva)
  • aditivi în serverul pentru legume/ fructe
  • garniturile ușilor sunt realizate din materiale care țin departe bacteriile

Dar repet ce am zis și mai sus, funcțiile astea sunt un plus, vă vor ajuta de zi cu zi, dar tot va trebui o igienizare a frigiderului.

Modele recomandate în 2026

Liebherr RBsfc 5220 Plus

  • BioFresh
  • 60 cm
  • 382 l
  • Sertar Meat & Dairy
  • SuperCool
  • Clasa C
  • SteelFinish
Vezi Detalii

Samsung RB38C7B6AB1/EF

Samsung RB38C7B6AB1/EF
  • Nivel zgomot: 35 dB
  • Sistem racire: No Frost
  • Consum anual energie: 108 kWh
  • Volum net frigider: 273 l
  • Numar rafturi frigider: 4
  • Volum net congelator: 114 l
Vezi Detalii

Arctic AD60310M30MT

  • Numar usi: 2
  • Volum net total: 306 l
  • Volum net congelator: 69 l
  • Nivel zgomot: 38 dB
Vezi Detalii
Merită sistemul nofrost?

Da, orice sistem de dezghețare automată merită din plin. E drept, mai nou, sunt mult mai multe sisteme de acest gen: NeoFrost, NeoFrost Dual Cooling, etc. Ideal ar fi ca fructele să fie separate.

Pot folosi vouchere rabla pentru electrocasnice?

Da, se pot folosi vouchere, dar doar la anumite produse. Trebuie verificat pentru fiecare în parte condițiile comercianților. Doar că programul pare că stă pe loc, nu mai este la fel de activ ca în anii precedenți.

Ghid Alegere Frigider

Branduri Pro
  • Samsung
  • LG
Branduri Low Cost
  • TCL
  • Arctic

Că alegem un frigider cu preț mai mic, că alegem un frigider cu 2 compresoare tot nu este ușor și nu ne garantează fiabilitatea. Tocmai de aceea am făcut acest articol și sper ca voi să fiți receptivi și să discutăm despre cât de ok sunt modelele pe care le-ați avut și care v-au mulțumit.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Casa Etichete: ce frigider sa cumpar, ghid

Comentarii

  1. Alex a zis

    18 iulie 2017 la ora 17:06

    Buna ziua!

    Intre aceste doua frigidere pe care mi-l recomandati?
    Samsung RT46K6630S8/EO
    Frigider cu doua usi Beko RDNE505E20DZX, 446 l, Clasa A+, H 185 cm, NeoFrost, Compartiment Everfresh, Inox

    Sau imi recomandati altceva?
    Multumesc frumos! O zi buna !

    Răspunde
    • sorin a zis

      18 iulie 2017 la ora 22:04

      B E K O

      Răspunde
    • ExpertMS a zis

      19 august 2017 la ora 08:52

      lg

      Răspunde
  2. Stefan Ionut a zis

    19 iulie 2017 la ora 09:30

    O parere despre acest model de combina Liebherr DNHml 48X13>?

    Oare sunt facute in Germania sau Polonia ?

    Răspunde
    • Dana a zis

      23 august 2017 la ora 17:04

      Liebherr are fabrica in Germania sau in Bulgaria.

      Răspunde
      • EXPERT MS a zis

        14 decembrie 2017 la ora 23:44

        LIEBHERR BULGARIA are compresoare ACC(Wanbao grup) chinezarii de 50 eur…..LIEBHERR GERMANY nu au compresoare de la orezarie…

        ALTE pocnitori sunt compresoarele ZEL china si JIAXIPERA tot china.

        Răspunde
  3. Alina a zis

    19 iulie 2017 la ora 21:45

    Salut
    As dori si eu un sfat. Am nevoie de un side by side cu frigider mare si incapator. Am vazut LG 601 l la 3700 sau samsung mai mic la 3899 cu 537 l. Buget intre 3200 si 3900 lei

    Răspunde
    • Petruș a zis

      30 iulie 2017 la ora 17:46

      Mergeti pe LG.

      Răspunde
  4. Mariana a zis

    29 iulie 2017 la ora 00:39

    Salut Marius! Sunt in cautare de o combina frigorifica performanta. Nu sunt limitata de un anumit buget (poate costa si 4-5000 lei). problema este chiar sa merite acest pret. Singura problema este spatiul din bucatarie (mai precis, latimea combinei trebuie sa fie de 60 cm – nu mai mult). As dori ca inaltimea sa fie de 200cm, sa aiba congelator cu 3 sertare ( nu mai putin).Compresorul sa fie marca buna (am avut o combina Bosch cu 2 compresoare Danfoss, cumparata acum 20 ani – care merge si in prezent, dar au cedat plasticele si chederul). Ce marci mi-ati putea recomanda?

    Răspunde
    • Petruș a zis

      30 iulie 2017 la ora 17:50

      Liebherr, Miele fac produse foarte bune, trainice. Totuși, greu de crezut că veți găsi cu asemenea compartimentare pe o înălțime așa mică.

      Răspunde
  5. Doina a zis

    30 iulie 2017 la ora 11:44

    Buna! Merita: Side by Side Sharp SJFS810VSL, No Frost, 600 l, Clasa A+, Plasmacluster, H 183 cm, Argintiu ?Ceva asemanator la un preț asemanator?Usile se pot demonta pentru a intra pe o lățime de 75 cm? Mulțumesc.

    Răspunde
    • Petruș a zis

      30 iulie 2017 la ora 17:47

      Din cate stiu eu nu se pot demonta usile.

      Răspunde
      • Doina a zis

        15 august 2017 la ora 18:31

        Revin: usile se pot demonta cu usurinta, chiar !

        Răspunde
  6. Olivia a zis

    31 iulie 2017 la ora 16:32

    Buna Marius. Am un frigider Ariston side by side, de câteva zile nu face gheata, nu găsesc un catalog ca sa ma lămuresc. Poate ma ajuți cu un sfat, altul de cât sa-l duc la depanator.

    Răspunde
    • Petruș a zis

      6 august 2017 la ora 08:40

      Sunt mai multe cauze. Poate te ajută filmulețul acesta.

      Răspunde
  7. Doru Murgoci a zis

    1 august 2017 la ora 21:41

    Buna seara!
    As ramane indatorat pentru un sfat! Ce combina frigorifica ar fi mai buna versus ? Multumesc anticipat!

    Răspunde
    • Petruș a zis

      6 august 2017 la ora 08:40

      Cam ce buget aveți alocat? Modele bune fac Miele.

      Răspunde
  8. Alina a zis

    2 august 2017 la ora 16:38

    Buna ziua,
    Ma puteti ajuta cu o comparatie pertinenta intre aceste doua frigidere:frigider cu 2 usi No Frost SAMSUNG RT32K5030S9/EO, 321 l, A+, inox si Frigider cu 2 usi LG GTB574PZHM, 438l, A++, argintiu
    Va multumesc!

    Răspunde
    • Petruș a zis

      6 august 2017 la ora 08:42

      Mergeți pe LG. Dacă vă hotărâți spre inox totuși, mare grijă să alegeți modele cu inox antiamprentă. Și acestea se curăță greuț, dar oricum e mult mai bine față de cele clasice.

      Răspunde
      • Alina a zis

        8 august 2017 la ora 08:07

        Va multumesc!

        Răspunde
  9. Amalia a zis

    4 august 2017 la ora 21:16

    Combina frigorifica Bosch KGV58VL31S, 505 l, Clasa A++, H 191 cm, Argintiu

    Va rog, sa imi spuneti daca merita sa achizitionez aceasta combina, nu ma pricep si va rog sa ma ajutati cu un sfat.

    Răspunde
    • Petruș a zis

      6 august 2017 la ora 08:43

      Este un model foarte ok și dotată pentru prețul pe care îl are.

      Răspunde
    • Rusalim a zis

      8 august 2017 la ora 09:29

      Va multumesc.

      Răspunde
    • Relu a zis

      10 septembrie 2017 la ora 22:26

      Am Bosch de 6 ani si a murit. Pierde agentul de răcire, după incarcare a mers aproape 3 saptămâni.
      Problema este că e greu de căutat porul pe unde pierde, cică acolo se vede ulei, dar nu ai acces să te uiti pe tot circuitul. Soluția extremă era plasarea circuitului pe exterior sau in altă manieră. Oricum, numai frigider nu mai este, face gheață. Soluția este sa iau altul. Firma care a lăsat produsul in probe, fără sa se mai intereseze dacă defectul reapare sau nu, a fost Depanero. Nu au EXPERTIZĂ. Nu recomand. E greu sa alegi, desigur , dacă ai bani, iei o marcă bună, dar nu garantează nimeni ca nu face un POR care il va pune la pământ. NU?!
      A se vedea clasamentul european al mărcilor de aici (subtitlul „Ce brand alegem”?):

      As pune pe primul loc fiabilitatea, apoi aleg marca si modelul care mi se potrivesc.

      Răspunde
  10. Annamaria a zis

    6 august 2017 la ora 08:21

    Buna ziua. Ce parere aveti despre Bosch KIS87AF30? Îmi place, am citit reviw-urile, dar nu m-au lămurit!

    Răspunde
    • Petruș a zis

      6 august 2017 la ora 08:44

      Mai degrabă mergeți pe Liebherr Premium ICUNS 3314. E cam în același buget.

      Răspunde
      • EXPERT MS a zis

        14 decembrie 2017 la ora 23:50

        Liebherr made in BULGARIA are compresor chinezarie ACC DE MAX 50 EURO COMPRESORUL…

        NU-ARE TREABA CU FIABILITATEA LIEBHERR GERMANY
        LIEBHERR la modele entry level folosesc pocnitori de compresoare JIAXIPERA SI ACC chinezarii ieftine..

        http://corrierealpi.gelocal.it/belluno/cronaca/2014/07/01/news/l-acc-venduta-alla-cinese-wanbao-group-compressor-1.9521256

        Răspunde
        • Adrian a zis

          4 februarie 2018 la ora 13:25

          Liebherr incepand de la 1800 de lei in sus au in general compresoare Secop made in Austria (poate mai sunt si mici exceptii care fac rabat), este adevarat frigiderul in sine este facut in Bulgaria. Chiar daca ai ghinionul sa se strice ai garantie 4ani + 2 ani daca inregistrezi produsul pe site-ul lor in total 6 ani.
          Si mie imi plac frigiderele LG arata mai bine si au dispenser de apa plus COMPRESOR LINEAR LG dar cam toate sunt facute in CHINA ! (verifica in Altex, Flanco pe net etc..), chiar daca LG da 10 ani garantie la compresor (si aici sper sa nu fie ceva de “MARKETING” nu stiu daca in certificatul de garantie unde este specificat doar 24 de luni spune ceva si de 10 ani garantie la compresor, si la SAMSUNG tot 10 ani scrie pt compresor si am citit pe emag unii l-au schimbat dupa 3,4 ani pe banii lor desi scrie 10 ani !).
          Chiar daca LG da 10 ani si sa spunem ca nu este nimic de marketing nu uita ca este INVERTER, asta inseamna ca are o placa electrica in plus si tine compresorul la viteza mai mica sau mai mare ! Daca nu se arde compresorul pt ca TEORIA spune ca este fiabil sunt sanse mari sa se arda PLACA…!!!!
          Liebheer nu are INVERTER ! merge la turatii mari motorul si ulterior se opreste cu cat un frigider are mai putine componente cu atat este mai bine plus ca vb de 6 ani garantie fata de 2 ani la LG chiar daca ai 10 ani la compresor daca se arde dupa 2 ani inverterul (placa electrica) ce faci? sau termostatul sau senzorii de temperatura? te mai ajuta cei 10 ani ?
          Deci nu este nici cum spui tu “Liebheer” o chinezarie LG poate fi o chinezarie pt ca acolo se fac cam toate compresoarele lor, la Liebheer daca nu il iei pe cel mai ieftin iti garantez ca are Secop made in Austria + 6 ani garantie !

          Răspunde
  11. Paul a zis

    9 august 2017 la ora 00:35

    Buna ziua,

    un sfat/sugestie va rog

    cerinte : frigider 2 usi cu congelator in partea de sus (nu doresc combina)

    Criterii “tehnice” :
    clasa : SN-T
    racire : cat mai mult/24 H
    autonomie lipsa curent : cat mai mare

    Criterii “geometrice” :
    latime : 65-70 cm
    adancime : max 73 cm

    Familie : 5 persoane
    “multe” persoane deci se umbla des la frigider ( mai ales copiii )

    Brand : cat mai bun

    Avand in vedere aspectele de mai sus as dorii o sugestie pentru un buget de max 3.200 RON

    personal mi se par oferte bune :
    BOSCH No Frost KDN46AI22 = 3.000 RON, A+, cu 8Kg/24H, autonomie = 14H (No frost, comparimentari multe),
    BOSCH KDV47VL30 = 2.100 RON, A++,cu 12Kg/24H, autonomie = 30H

    personal parca as opta mai mult pentru frigiderul de 2.100 RON datorita izolarii mai bune si capacitatii de racire mai eficiente (nu ma refer la bani) dar in acelasi timp imi place f mult si compartimentatrea celui de 3.000 RON

    Astept ori ce alta sugestie.

    multumesc frumos !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 august 2017 la ora 08:06

      Diferenta notabila intre cele 2 este pentru nofrost. Atat. Daca va simtiti confortabil fara optiune, mergeti pe cel cu pretul mai mic.

      Răspunde
  12. Rosca Daniel a zis

    9 august 2017 la ora 21:26

    Buna seara as dori sa schimb frigiderul si nu stiu pe care sa il aleg va rog sa ma ajutati cu o parere pe care sa il aleg din cele 2 frigidere pe care am pus ochiul:

    Frigider cu doua usi Hotpoint ENXTYH 19322 FWL, 472 l, Clasa A++, No Frost, Display Full Touch, H 190.5, Inox
    Frigider Samsung RT46K6630S8/EO, 452 l, No Frost, H 1825, Clasa A+, Inox
    Frigider cu doua usi LG GTB574PZHM No Frost, 438 l, Clasa A++, H 178 cm, Silver

    va multumesc

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 august 2017 la ora 08:07

      Mergeti pe prima varianta. Hotpoint e mai ok.

      Răspunde
  13. Raul a zis

    11 august 2017 la ora 20:12

    Salut Marius, am si eu o rugaminte. M-ar interesa o combina/frigider in 2500 lei inox no frost /full dar mai important cu un motor bun . Inaltime 180-200 cm. Poti sa ma ajuti.
    Multumesc anticipat.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 august 2017 la ora 08:11

      Eu sunt tare mulțumit de modelul Electrolux EN3453MOX. Îl am de cca 1 an de zile.

      Răspunde
  14. Cascaval Gabriela a zis

    15 august 2017 la ora 16:33

    Buna, Marius!
    Am o dificultate in alegerea unei combine frigoricice: Liebherr Confort DN 48X13, 338 l, Clasa A++, NoFrost, H 201.1 cm, Alb sau Bosch KGN39VW35, 366 L, No Frost, Clasa A++, H 203, Alb

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      18 august 2017 la ora 16:21

      Liebherr este mult mai ok.

      Răspunde
  15. Vasile a zis

    19 august 2017 la ora 00:48

    Buna ziua
    As dori sa cumpar o combina cu tehnologie no frost, cu congelator jos, minim 90 liti la congelator, functionare intr-o bucatarie in care se gateste destul de mult. Congelator umplut de obicei peste 80%. Culoare alb. Fara dozator de apa. Ma intereseaza in principal durata de viata si functionarea optima. Am analizat diverse review-uri. Am analizat in magazine plasticurile de la cateva marci. Parca Bosch, Liebherr si LG par mai de incredere. Buget maxim 2000 de lei. M-am orientat spre Liebherr Confort DN 43X13, 304 l. Ce parere aveti? Merita tehnologia no frost un pret mai mare cu 50% decat o decongelare clasica (nu am o problema cu decongelarea clasica)? Multumesc. Felicitari pentru articol.

    Răspunde
  16. ExpertMS a zis

    19 august 2017 la ora 08:59

    LG cu motor inverter A++ SUNT CELE MAI BUNE… tot ce e sub 1500 exceptand cateva GORENJE care pun compresoare Danfoss ca au fabrica in Slovenia restul chiar daca sunt branduri celebre au la modelele low cost compresoare chinezesti Jiaxipera sau turcisme…. DECAT stifturi orice model cumparati LG in rate CU MOTOR INVERTER 10ANI garantat sau la game mai ieftine GORENJE evitati pe cat posibil marci italiene INDESHIT CANDYU hARIciSTON si nu marci sub 2500ron pt ca in pret mic sunt livrate stifturi DE MAXIM… 5-6 ANI in marea majoritate

    ACC care unii viseaza ca-s compresoare italiene stifturile chinezesti asazi (fabrica a fost cumparata de WANBAO CHINA)
    deci verificati la spate frigiderul INDIFERENT DE MARCA sau combina INDIFERENT DE MARCA sa nu aiba pocnitori de compresoare china JIAXIPERA sau ACC

    http://corrierealpi.gelocal.it/belluno/cronaca/2014/07/01/news/l-acc-venduta-alla-cinese-wanbao-group-compressor-1.9521256

    ACC compresoare pe care unii viseaza ca-s compresoare italiene…. chinezariile
    Pt cativa banuti orice vanzator va lasa la sfarsit de program sa vedeti ce marca de compresor are frigiderul.
    CAUTATI NUMAI CU CLASA CLIMATICA SN/T singurele care rezista bine si racesc repede in timpul caldurilor infernale de peste 34 grd vara
    Majoritatea marcilor indiferent de nume au umplut sub 1000-2000 ron stifturile ieftine ce le aduc adaos de productie mare …cu pocnitori de orezarie de viata scurta compresoare ACC si JIAXIPERA.
    http://corrierealpi.gelocal.it/belluno/cronaca/2014/07/01/news/l-acc-venduta-alla-cinese-wanbao-group-compressor-1.9521256

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      19 august 2017 la ora 11:53

      Întotdeauna la obiect cu informații foarte folositoare 🙂

      Răspunde
      • Expert MS a zis

        22 august 2017 la ora 05:48

        Orezarii in branduri celebre prin service,
        deci nu tot ce straluceste e aur….

        http://www.berlin-repariert.de/liebherr-t1404-mit-jiaxipera/

        CELE MAI BUNE FRIGIDERE
        INTRE 1800-2500 Ron sunt LG
        numai cele cu compresoare (LINEAR INVERTER 10 years guarantee)
        ATENTIE ca sunt si la frigidere LG cu compresoare normale (reciprocating) INVERTER nu acelea…ci doar cele cu COMPRESOR LINEAR
        LG care pe usa au un sticker ce scrie (10 YEARS „LINEAR” INVERTER).
        Si numai modelele cu consum ENERGIE A++ sunt cele mai bune.
        STICK -UL de pe usa trebuie sa contina cuvintele LINEAR INVERTER
        AVETI aici poza timbrului metalic de pe usa https://cdna.altex.ro/media/catalog/product/cache/1/image/600x/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/g/b/gbf59pzdzb-front-1.jpg
        In 10 ani isi scoate cu linear inverter pana la jumatate din bani singur.
        Pt cei ce nu stiu nimic despre tehnica ,,
        Nu exista gama de produse indiferent de marca fara rata de caderi la 1000 buc…important este sa nu ai ghinionul ca si cumparator sa pici pe rata de caderi…

        Răspunde
  17. Mihaela a zis

    19 august 2017 la ora 20:20

    Buna seara!
    Si eu ma aflu intr-o dilema extrem de adanca relativ la achizitionarea unui frigider de buna calitate, incapator, cu 2 usi,cu motor cu inverter, clasa A++, cu tehnologie No frost atat la partea de frigider, cat si la partea de congelator.
    Eu am in vedere urmatoarele 4 modele:
    1. GRUNDIG GDN 17920 FX. Ce mi s-a parut deosebit de atragator la acest model este garantia: 7 ani la tot aparatul si 10 ani la motorul si compresorul Eco Inverter. Ma gandesc ca trebuie sa ai ceva calitate la produs ca sa-ti poti permite sa oferi o asemenea garantie!
    2. Sharp SJXE680MBE, 536 l, Clasa A++, Ioni Plasmacluster, J-Tech Inverter, H 175 cm, Bej – Acesta arata foarte bine, dar este mai scump si nu stiu daca pretul se datoreaza calitatii sau brand-ului Sharp! Plus ca nu stiu cat de bine se pricepe Sharp la facut frigidere….
    3. LG GTB574PZHM – despre care s-a mai discutat mai sus si care ar indeplini – cel putin teoretic – toate conditiile mele…
    4. Frigider cu 2 usi No Frost LIEBHERR CTNEF5215, 418l, A++. Acest model mi se pare mult prea mic in comparatie cu celelalte….mai ales partea de congelator!
    Multumesc anticipat pentru raspuns!!

    Răspunde
    • Expert MS a zis

      22 august 2017 la ora 06:23

      grundigul e beko de fapt

      LG e cel mai bun PERF COST FIABILITATE
      Chiar daca are compresor clasic..nu linear
      Sharpul e bun cam LA FIABILITATEA BOSCH dar scump rau….si mai gurmand la energie

      Răspunde
  18. Laura a zis

    24 august 2017 la ora 10:45

    Sunt interesata de o combina frigorifica .am o intrebare : la unele am citit ca au functia antibactetica.de ex mua placut un samsung care nu are ada ceva.ce parere aveti conteaza asa mult aceasta funcie antibacterica dl Mariu.va multumesc pt raspuns.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 septembrie 2017 la ora 07:13

      Este mult marketing pe functia antibacteriana…

      Răspunde
  19. Corina a zis

    28 august 2017 la ora 11:54

    Buna. Daca se poate sa ma ajutati si pe mine cu un sfat. Vreau sa achizitionez o combina frigorifica, neaparat neagra .Buget maxim 2000 lei. Care ar fi mai buna dintre:
    – Samsung RB31FERNDBC
    – Indesit LI8 FF2 K

    Daca aveti alte propuneri…
    Sunt tentata de beko, mi se pare mai incapatoare, 200 inaltimea, lada pentru fructe, lada pentru branzeturi, dispenser apa. Insa nu stiu legat de marca, de nivelul de zgomot, daca ar fi ok.
    Va multumesc anticipat pentru raspuns. Sper sa ma lamuresc ?
    PS: este diferenta foarte mare intre 43 db si 39 db? neo frost e mai util ca si no frost?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 septembrie 2017 la ora 07:14

      Este diferenta mica ca dB. Mergeti pe beko. Nofrost si neo sunt tehnologii aproximativ la fel.

      Răspunde
  20. Mona a zis

    28 august 2017 la ora 22:33

    Buna. Si eu caut un frigider. Sharp SJXE680MBE, 536 l, Clasa A++, Ioni Plasmacluster, J-Tech Inverter, H 175 cm, Bej a fost prima mea alegere numai ca sunt limitata de spatiu. Imi trebuie ceva la 55 cm, max 60 adancime. Nu se gasesc decat incorporabilele la dim. asta. Am renuntat la combine in favoarea unui frigider mai incapator (congelator am unul vechi si inca functional).Asa ca m-am orientat la Liebherr IKB 3520. Are cineva asa ceva? Pareri? Raceste bine? Este f scump si nu vreau sa arunc banii pe fereastra. Care este diferenta intre un racitor si un frigider?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 septembrie 2017 la ora 07:15

      este foarte, foarte ok. luati cu incredere Liebherr.

      Răspunde
  21. Razvan a zis

    29 august 2017 la ora 11:53

    O recomandare pentru unul din urmatoarele modele se poate? :

    Combina frigorifica Liebherr Confort CN 4015, 356 l, Clasa A++, NoFrost, Display, H 201 cm, Alb
    Combina frigorifica Liebherr Confort CN 3915, 340 l, Clasa A++, NoFrost, Display, H 201 cm, Alb
    Combina frigorifica LG GBB60PZDZS, 343 l, No Frost, Clasa A++, H 200 cm, Argintiu
    Combina frigorifica LG GBB60PZFZB, 343 l, No Frost, Clasa Clasa A++, H 200 cm, Argintiu
    Combina frigorifica Sharp SJ-BA10-IEXW2, 324 l, Advanced NoFrost, Clasa A++, H 186.3, White

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 septembrie 2017 la ora 07:16

      Mergeti pe Liebherr Confort CN 4015.

      Răspunde
  22. Stefan a zis

    7 septembrie 2017 la ora 02:21

    Sunt in cautarea unei combine si am gasit acest model GBB39DSDZ , va rog sa.mi spuneți dacă e ok ? Multumesc!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 septembrie 2017 la ora 07:17

      Banuiesc ca aveti buget de 17-1800. E cam ceea ce trebuie.

      Răspunde
      • Stefan a zis

        9 septembrie 2017 la ora 01:57

        Da , pe acolo e bugetul.

        Răspunde
  23. pedro a zis

    14 septembrie 2017 la ora 11:10

    Cum se prezinta COMBINA FRIGORIFICA LDK NO FROST CF 310 NFS+ pret 1100,merita sa o achizitionez?
    Bugetul imi permite mult mai mult dar suntem 2 persoane?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      14 septembrie 2017 la ora 11:11

      Eu aș suplimenta măcar pentru un A++. Diferența între A+ și A++ e mai mare față de A++ și A+++. Consumul e sensibil mai mare.

      Răspunde
  24. Cilibiu Eusebiu a zis

    18 septembrie 2017 la ora 10:49

    Buna! Vreau sa cumpar un side by side, cu un buget aproximativ de 6000-7000 lei. Sa fie Samsung sau Liebherr, sau poate alta marca? Am momentan doua optiuni:
    1. Side by side Liebherr Confort SBSESF7212, 651 l, Clasa A+, No Frost, Inox
    2. Side by side Samsung RS61781GDSL, 615 l, Clasa A++, Full No Frost, H 178 cm, Inox
    Poate aveti dumneavoastra o alta sugestie!Va multumesc! Mentionez ca suntem 2 adulti si 3 copii, ca atare avem nevoie de ceva spatios si eficient, in acelasi timp.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      19 septembrie 2017 la ora 16:55

      Mergeți pe Liebherr nicidecum pe Samsung.

      Răspunde
  25. Nicoleta a zis

    23 septembrie 2017 la ora 13:08

    Buna ziua ma gandesc sa cumpar un frigider. Ce parere aveti despre acesta Combina frigorifica Whirlpool 20RI-D4 ESPRESSO?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 septembrie 2017 la ora 19:22

      Aș evita modelul acesta de la Whirlpool

      Răspunde
« Comentarii mai vechi
Comentarii mai noi »

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog