De multă vreme m-am gândit să îmi fac ceva server de stocare local, în casă. Nimic pretențios, doar să pot accesa de pe orice device informația de acolo. Poate chiar de pe extern.
Ideal ar fi fost să îmi iau un NAS, dar nefiind ceva care să producă direct sau indirect parcă nu îmi vine să fac asta. Pe de altă parte, mi-ar plăcea să pun și un Plex ceva și să pot rula un film sau ceva. Dar nici n-aș vrea să gâtuie la 2 lucruri făcute simultan. Eventual, să rulez un film 4k și să nu pot randa ceva filmulețe.
Mă bate gândul să iau un Raspberry Pi 3 pentru asta. Am și un adaptor de HDD extern și-ar fi mai fi și ceva hard disk-uri de conectat p-acolo. Totuși, ar fi multă căblăraie și chiar dacă le-am făcut loc separat nu mă încântă atât de mult ideea. În plus, văd că variantele sunt cu USB 2.0, port pe 100 nu gigabit…
Între timp, le-am făcut pe toate. Mi-am luat un Raspberry Pi 3B și apoi am făcut și migrarea spre un NAS. Nu regret niciuna dintre ele, NAS-ul este mult mai rapid, deși între timp a apărut și PI4. Cu o investiție mai mare nu este rău deloc. Evident, cotrobăind tot mai mult prin zonă, cred că mi-aș face și un NAS custom, la un moment dat.
Așadar, stocare de date și acces rapid la ele? Eventual WiFi?
ice4you a zis
HDD extern cu WI-FI/Lan si software de gestionare. Simplu.
Marius Cucu a zis
Nevoie de mai multe hdd uri. Eventual raid pentru backup.
Costin a zis
Asa ceva ?
https://hard-disk-extern.compari.ro/western-digital/my-passport-wireless-pro-2tb-usb-3-0-wdbp2p0020bbk-p345535832/
Marius Cucu a zis
Mă gândesc la minim 10 tb pe viitor. Am 4 acum doar pe PC. Trebuie să găsesc și ceva pe termen lung daca tot fac ceva 🙂
Vali a zis
Hp microserver, generatia 8 pt ca e cu Intel si poti pune xeon pe el si pana la 16gb ram. Ai 2 gigabit + port administrare inclus. Poti pune pe el un ssd+ 4 hdd de 3,5.
Ca soft, ai mai multe variante. Eu prefer Xpenology (synology). Il poti pune direct sau peste un hypervizor.
Daca vrei sa rupi standardele in materie de viteza transfer, mai pui si un controler raid hardware, asta de pe el e soft si e slabut.
Marius Cucu a zis
N-arată rău, dar cred că mă voi orienta spre ceva care să nu stea în picioare. La 35W consum e chiar ok 🙂
Andrei a zis
Sau ceva SH mai vechi?
Marius Cucu a zis
Mda, problema e că ăsta are nevoie de o răcire destul de ok și nu am cum să-i ofer atât spațiu. 🙂
Malin a zis
Ia-ti un Microserver de la HP cu capacitate pentru 4 HDD-uri. Gasesti si noi si la mana a doua. Iti cumperi HDD-uri si-ti faci partitie de stocare sau ce mai vrei si ai rezolvat problema.
Merge sa faci RAID pe el ca sa ai o gestionare mai buna a datelor, poti sa-i pui RAM suplimentar ca sa duca functii mai complexe, gen transcoding daca faci mediaserver. Merge OK si ca mediaserver si ca stocare si in plus consuma foarte putin si e silentios.
Nu te apuca sa pui stocare sau mediaserver pe RaspberryPI. Nu zic ca nu merge, zic ca:
1. RaspberryPI e slab si nu o sa fie capabil sa faca transcoding in timp real
2. Nu are RAID, transferurile pe termen lung via USB sunt riscante si un simplu rateu te poate face sa-ti pierzi indecsii la foldere si fisiere si sa trebuiasca sa recuperezi totul manual.
Si astea ti le spun pentru c-am patit.
Nu-ti pune sperata intr-un HDD extern pe USB de mare capacitate pentru ca la fel exista o serie de riscuri si limitari tehnice. Daca e sa iei HDD-uri externe, ia doar fiindca din oaresce motiv sunt mai ieftine decat alea interne si poti sa le scoti din carcasa si sa le montezi in server. Eu asa am facut.
Sau, alta varianta daca nu vrei sa ai hardware acasa, din motive de cablaraie si consum, poti sa-ti iei un storage box sau un NAS de la o firma ce ofera si asa ceva si sa montezi partitia pe ceva local, dar in cazul asta nu faci mare branza pentru ca doar externalizezi stocarea.
Desi, cu banii pe care ar trebui sa-i dai pe ceva extern lunar as putea sa-ti pun eu un server cu specs similare ca ale unui microserver de la HP si sa-ti pun HDD-urile tale.
Marius Cucu a zis
Nu prea îmi permite spațiul, trebuie să iau ceva gen server. Undeva la 30-40cm pe lungime și 15cm înălțime.
Va fi backup pentru fișierele montate, în general. Poate că voi lucra și cu link de acolo. De asta am nevoie de gigabit și eventual fanless sau cât mai silențios că e un dulap, răcirea nu e chiar wow.
Andrei a zis
Blade server?
Sorin a zis
Daca te gindesti la 10 TB atunci doar NAS. Pretul relativ mare si flexibilitate de extindere va compensa bataile de cap cu alte solutii.
ice4you a zis
+1 ! ?
vasile a zis
Ia de la baiatu asta exemplu tot l-ai recomandat intr-un articol 😉
Marius Cucu a zis
Să urc pe bloc vreo 5 petabyte? 😀
vasile a zis
Mai era si o continuare, pe la final e frumos 😉
Ideea era ca-ti trebuie un server corect intr-o carcasa 4U, unde sa poti „infige” HDD-uri nu dor anu’ asta ci si la anu’ si peste 2, 3 ani, server ce il configurezi tu, ca doar ai experienta 😉 sa faca ce vrei, improvizatii cu adaptoare pe usb astea sunt glume, merge la un nivel de incepator, trebuie gandit mereu next level, asta daca ai in plan sa continui pe ideea asta.
Marius Cucu a zis
Nu e vorba de experiență, vreau să fie ceva ieftinache, românească.
Dar na, am expus problema aici poate vine cineva cu o idee mai bună. 🙂
vasile a zis
Ieftinache… un server sh, cu xeon, 2X gigabit, carcasa dupa spatiul care’l ai in casa, da de preferat cat mai incapatoare sa poti baga toate HDD-urile in ea acum si pe viitor, functie de ce ganduri ai, poti face multe pe el daca il alegi cum trebuie si…Ieftinache si nici nu se gatuie la doua lucruri facute simultan 🙂
Marius Cucu a zis
Nu, la felul în care am gândit lucrurile trebuie ceva care să nu aibă nevoie de o răcire foarte ok, așadar minimalist și fanless. N-avem nevoie de dual gigabit. Adică nu cred că s-ar buși instant și sper că aș putea să schimb placa de rețea dacă e cazul.
Gânduri de altfel de servere n-am. Doar să centralizez datele de pe device-uri + backup și să am acces la ele instant. Atât. N-am de gând mai mult, sunt băieți care fac mai bine decât mine asta și n-am de ce să îmi bat capul.
vasile a zis
Pana la urma e treaba de buget-performanta dorit(a) si ceva pe termen lung…. iar racire, fara racire nu e viata lunga, HDD-uri fierbinti, viata scurta, doar daca le pornesti ocazional.
Server, ca e mic, mare … plus ca poti da jos job-uri de pe PC, te ajuta… sa tot agati HDD-uri de PC?! HDD-uri separat inseamna un NAS, un NAS bun nu e ieftinache, poti improviza unu’ 😉
Si dual gigabit nu e doar redundanta!
Marius Cucu a zis
Tocmai, n-am cum să ofer o răcire suficient de ok așa că trebuie ceva improvizat. Oricum, va fi închis ermetic, ca un sertar. Nu îmi permit să fac mult „deranj”.
vasile a zis
Nu merge asa, adica cum hdd-uri in dulap inchise, pff…fara sa faci nimic si tot stau la 25, bine si functie de cat ai in casa temperatura, da in lucru 4K, randare cat de scurta tot sare la 50 si fara racire, ermetic zici, sa vad minunea cand e gata bagi un video 😉
Marius Cucu a zis
Niciodată nu voi face producție de pe ele. Cel mult vizionat un film direct de acolo. Asta când îmi aduc aminte. În rest, copiat ca a 3 a sursă de backup.
vasile a zis
Si backup, la ce spatiu de stocare te gandesti?!
Marius Cucu a zis
Mai bine de cei 4 TB pe care îi am acum 🙂 Mă gândeam să fac o rocadă cu HDD-urile din PC și să trec pe 2 TB acolo ca să am acces mai rapid la datele uzuale. Acum am făcut ceva proxy pentru editarea mai rapidă și pur și simplu mi se dublează nevoia de spațiu de stocare.
vasile a zis
Deci treaba asta nu merge; „Oricum, va fi închis ermetic, ca un sertar. Nu îmi permit să fac mult „deranj”.”, nu stiu ce ai citit tu sau ce sfaturi ai primit, dar eu nu vad viabil asa ceva, daca tu reusesti, trebuie neaparat sa faci un articol din minim 3 parti, va fi ceva de nisa dar de succes 😉
Marius Cucu a zis
Și cu teste de fiabilitate?! 😀
vasile a zis
Nu stiu :))), ai vazut Linus ne-a arata, avea peste 790 TB in Windows 10, deci?!
Marius Cucu a zis
Mi-ar trebui câțiva ani să umplu atâta spațiu.
vasile a zis
Uite pentru tine, ieftin si bun MY CLOUD MIRROR, de la un baiat pozar de nunti, firma, treaba serioasa si prospera 😉
Andrei a zis
unRAID ar mai fi o variantă, niște detalii găsești în postarea #3:
https://community.spiceworks.com/topic/434280-unraid-storing-huge-amounts-of-not-super-important-data-cheaply-without-raid-5