Sor-mea, a scris un articol destul de tare care-a fost răspândit printre diabetici. Fusese viral la vremea lui. A renunțat la treaba asta și nu mai găsesc baza de date ca să iau d-acolo articolul ăla. Nici în cache la Google nu e nimic. Dar sunt și ani d-atunci…
Pentru cei care nu știu care e treaba cu diabetul: boală incurabilă, de 2 tipuri. Mai răspândit este diabetul de tip 2 care se presupune că e din cauza alimentației proaste, obezității. De acolo și inepția cu: dacă mănânci mult zahăr faci diabet.
Ea a făcut 20 de ani de când are diabet de tip 1, cel insulino dependent. De asta țip eu la treaba cu ANAF pentru că fiind boală cronică statul e obligat să îți asigure tratamentul. Și birocrația…
Pentru a înțelege cum e treaba, în mare: ai hipoglicemie și hiperglicemie. La un om sănătos pancreasul face balansul între cele 2. Ea trebuie să îl facă manual, cu insulină, în funcție de cât efort face, în funcție de cât de mult mănâncă sau cât de puțin.
Verificarea insulinei se face cu aparat de glicemie. Cu siguranță toată lumea le știe, dacă și-a făcut analizele. E înțepătura aceea mică, în deget.
Partea frumoasă cu statul român este că la 3 luni primești un număr de teste. Insuficient, de cele mai multe ori. Partea ok este că sunt destul de ieftine, dar tot nu e confortabil să faci 100 de înțepături pe zi.
Și, de curând, i s-a făcut cadou un senzor de glicemie. Senzor care nu este mediatizat deloc. Un calcul simplu ar însemna undeva la 2-3 minim pe economie: asta înseamnă senzorul Dexcom G6 acele care se schimbă săptămânal. Pensia de boală este undeva până în 400 de lei. Dar nici nu contează, la noi este ok. Partea nasoală este că o chestie atât de puțin mediatizată și extrem de utilă.
Da, nu e deloc comod să fii cyborg, să ai mereu pe tine o chestie care atârnă, dar pur și simplu i-a schimbat stilul de viață.
Cu o aplicație pe telefon deblochează și vede instant ce glicemie are.
De ce contează tâmpenia asta?!
Păi noi ca oameni normali, sănătoși, corpul o ține undeva la 80-90 hai 100. Ea, media pe 3 luni o avea mai bine de dublu(e o analiză care se face și poți vedea „istoricul”). Nu le ai cât mai mici, corpul oricum se obișnuiește și poți avea fel de fel de complicații: ochi, picioare, etc.
De când cu senzorul în cazuri extreme trece de 200 și asta pentru că are șansa să reacționeze relativ rapid. Ceea ce cu teste, când presupui că-ți arată corpul că e ceva în neregulă… era mult mai greu.
Cum se obține senzorul?
Sunt mai multe tipuri, Youtube-ul e deja plin de fete care testează senzori și te învață cum să ți-l aplici.
Momentan, se distribuie și la stat, dar e pe bază de dosar. Întâietate, evident, au copiii și bebelușii.
Dar am impresia că cei cu complicații pot să îl obțină mai repede.
Aproape 1300 lei/luna? Nu-i pentru pulime.
E pentru sănătate. Atât!
La ce alte ‘dotari si echipamente specifice’ de care are nevoie diabeticul chipurile asigurate ‘gratuit’ de statul Roman…asta-i fix ce trebuia.
Nimeni nu infirma utilitatea lui insa la cheltuielile ce presupun mentinerea bolii in stadiu acceptabil, orice ban in minus conduce invariabil la scaderea calitatii vietii. Ma refer la cei ce au avut ghinionul ca pe linga saracie sa mai fie loviti si de diabet.
Ori articolul de fata se adreseaza doar paturii mijlocii?
E un articol informativ. Noi am aflat de el acum câțiva ani și abia anul asta a reușit să cumpere. În primăvara la analize am întrebat la Cantacuzino, dar acolo e pe baza de dosar și prioritari sunt cei mici.
Cumanata’mea are G6 si din cate am inteles, tine 8,9 zile si se aplica mai bine ca G5, din ce povestea e si mai ergonomic. Asta e viata… din pacate!
Toate bune surori tale!
Oare limitarea o fi impusa de baterie (greu de crezut) sau mai degraba de ‘degradarea’ elementului chimic ce transpune in semnal electric cuantificabil asigurind astfel monitorizarea in permanenta nivelul zaharului din singe?
Din păcate Nr persoanelor cu diabet aproape se dublează de la an la an iar statul nu pare să ia asta in considerație.