Am crescut cu eMAG și la propriu și la figurat. Prin 2010-2011 am început să fac comenzi la ei și apoi parcă au mers doar în sus.
A fost și simplu pentru ei, au avut concurenți precum Evomag, Elefant, pe care au putut să îi domine. De cel.ro ce să zici decât că au făcut singuri implozie…
Pe partea de lansări, cel puțin în pandemie și după… atunci când eram mai atent la ce se comunică observam că toată lumea mulțumea eMAG-ului pentru că au făcut lansare bună.
Ce înseamnă asta… ei știu.
De anul ăsta, însă, văd că tot mai multă atenție e pentru Altex. Meh, strict din punctul de vedere al clientului, n-am fost niciodată fan Altex. Nici ca angajator nu cred că e wow acolo, asta din ce mi-au zis o grămadă de oameni… din mai multe poziții. N-am lucrat, nu pot confirma.
Adică am încercat, am făcut comenzi la ei până m-au pierdut la garanție și suport tehnic post vânzare. Ce-i drept, de vreo 2-3 ani de zile nici n-am mai comandat… de când mă rugam de ei să îmi dea banii înapoi pe retururi. Poate s-au îmbunătățit. Ok, am mai cumpărat câte ceva, dar offline, nu din online.
Mi-e și simplu cu eMAG-ul, de când cu Genius. Pui orice mizerie în coș, vine la 2 pași de casă, ai rezolvat. N-ai nevoie de produs urgent, bagi un Temu, un Aliexpress ori Amazon. Asta dacă n-ai nevoie de factură, evident.
Însă, nu mi se pare că mai e atât de mult interes pentru eMAG ca înainte. Aseară mă uitam pe Altex și vedeam că oamenii au făcut 1 milion de utilizatori în aplicație, semn că au avut putere să concureze și pe zona asta. Altex oricum a fost mai mare ca magazin, dar… rețeaua offline a contat, nu online. La modul că erau undeva la 15% din vânzări pe site. Nu cred că mai sunt de actualitate cifrele astea…
Nu făceam articolul ăsta dacă nu observam că Motorola a lansat telefon cu ei, însă doar pe Altex. Ciudat ori… semn că eMAG nu mai e atât de mare în online.
De multe ori am preferat să cumpăr de la eMag, mai ales produse electronice de multe ori sensibil mai scumpe, pentru că având genius am niște avantaje la retur și apoi mai e și walletul. Înainte de crăciun acum doi ani mi s-a stricat mașina de spălat rufe și n-aveam bani disponibili. Am luat un Bosch în 4 rate și m-a costat dobânda 10 lei. Apoi mai este și plata la 30 de zile. Când nu sunt sigură dacă voi păstra produsul, bag plata la 30 zile și nu blochez banii.
Deh, când ești la pensie devii mai atent puțin.
Exact pe principiul ăsta sunt și eu, deși la produsele mari am încercat să dau banii jos, deodată… iar acolo chiar am căutat prețul cel mai mic. Bine, sunt ceva ani de când n-am mai luat electrocasnice. Electronice am mai luat, dar de super nișă și nu erau disponibile la magazinele generale.
Tocmai ce am luat un aspirator din Media Galaxy ul din mall-ul de lângă casă cu 119 lei mai ieftin decat pe emag… Nu stiu ce sa zic.
Asta da, prețul face diferența în perioadele incerte.
Am uitat să zic și de call center, deși aveam in cap. 😵💫
Sunt client al eMAG-ului de prin 2011, prima comandă fiind un TV LG de 32 inch, care funcționează și în prezent. Am avut achiziții și de la ceilalți retaileri, menționați de tine… dar… eMAG a rămas – pentru mine, cel puțin – ca acel magazin de cartier, de suflet,… pe la care treci oricum… Au venit tot timpul cu idei noi și tactici inovatoare, dar… amalgamul de comercianți de pe platformă, cu denumiri fistichii, creează o imagine de bazar. Poate și o schimbare, un refresh al site-ului, ar fi de bun augur.
Da sigur Altex si Media Galaxy,sigur o sa mai cumpar ceva de la astia!Practic au niste preturi de mai bine te lipsesti.Am cautat un suport tv reglabil,nu fix!La Altex sau Media Galaxy pretul era 145-200 de lei,la Hornbach,Selgros,Emag,Metro,Flanco,Dedeman,Kaufland acelasi produs 85-95 de lei..Nu doresc sa fac o comparatie ca pret privind consumabilele pentru imprimanta,masina de spalat,telefoane,frigider,imprimante,Tv,etc.Apropo cei de la Depanero servisul Emag mi-au reparat doua telefoane!La Altex mai trebuie sa platesti extragarantie,desi produsul era in garantie!Chestia cu extragarantia vad ca se practica si atunci cind cumperi produse de la ALTEX sau Media Galaxy!Chiar si Cel .ro au preturi cit de cit ok,daca ai compari cu altii!
Marius, greșești un pic mai mult trăgând concluzia aceasta… treaba cu Motorola nu e de azi de mâine ci e de vreo 3 – 5 ani sau poate mai mult.
De ani de zile ai la Altex dacă precomanzi telefoane Motorola un voucher Altex de câteva sute de lei pe care-l poți folosi tot la Altex în timp ce la alții ai reducerea efectivă la precomandă.
Apoi cred că de 1 – 2 – 3 ani Motorola are propriul magazin (insulă) în magazinele Altex (aceasta cred că înseamnă că închiriază spațiul și nu plătesc comision Altex pentru fiecare vânzare).
Trebuie evitata confuzia dintre producatori si magazine. Aceleasi produse sunt in toate magazinele fie ele online sau fizice. Diferenta intre magazine (nu intre produse) se face la garantii, retururi, timpi de livrare si evident, preturi. Nu are nici o importanta renumele magazinului, ci facilitatile lui. Exista un Add-ons al Mozilla/Chrome care se numeste Pricy. Folositi-l si veti observa avantajele alegerii celui mai mic pret pentru acelasi produs livrat de majoritatea magazinelor online. Spor in toate.