Vorbeam în articolele trecute de economii, de felul în care putem să ne ținem economiile. Evident că există persoane care aleg să se împrumute, să ia bani și să își facă treaba cu ei, iar mai apoi să fie nevoiți să îi dea înapoi.
Din păcate sunt destul de mulți care nu s-au prins de creditele proaste, de cardurile de cumpărături, de creditele în monedele cu risc.
Ca francul elvețian și altele. Se bucură la o dobândă mică pe termen scurt, dar pe termen lung o pățesc.
Nu sunt decât 150 de mii de oameni care au credite în această monedă. Dacă acum ceva ani era 2,2 lei, acum ajunge pe la 6 lei.
Cine i-a pus?! De ce n-au ales o rată fixă?
Asta înseamnă să nu avem educație fiscală.
ice4you a zis
Asta inseamna sa fi lacom! 😉
Marius Cucu a zis
Asta înseamnă să nu gândești.
Postolachi Dumitru a zis
Cardurile de cumpărături nu sunt bau-bau cum par la prima vedere: folosite cu cap te pot scoate din situații delicate dar dacă nu ai înțeles cum funcționează mecanismul ai mari șanse să te arzi dar numai pentru că ești prea prost…
Marius Cucu a zis
Nu am, eu prefer să am un ban pus deoparte pe care să-l activez la nevoie și pe care să-l completez luna viitoare sau… anul viitor dacă îmi va fi mai bine.
Nu sunt genul care să plece la munte cu 10 milioane și să se întoarcă cu încă 10 datorie. Prefer să stau cu o zi mai puțin și să cheltuiesc 9, dar să am ce mânca a doua zi. 🙂
Malin a zis
Aici in opinia mea cel putin vina e a oamenilor. Majoritatea se inhama la un credit fiindca au atunci posibilitatea sa-l plateasca, dar probabil nici unul nu si-a facut un calcul pentru cei 30 de ani in care se baga sclav la banca pentru trei sfert de salar.
O alta vina pentru asa zisele abuzuri ale bancilor o are BNR-ul, dar nimeni, absolut nimeni dintre cei cu credite nu-si da seama sau daca-si da nu zice nimic. Intr-o tara democratica banca nationala e cea care le permite tuturor celorlalte sa functioneze si care stabileste cadrul legal de functionare. Ori sa iei credit cu 25% dobanda in timp ce dincolo de granita e maxim 6% dobanda e doar cu complicitatea BNR-ului. Sa iei credit cu conditii abuzive cand dincolo de granita acelea poate n-au existat niciodata e tot cu complicitatea BNR-ului. Care imprumutand la randul sau bancile cu 4-5% dobanda face un profit. Profit ce mai apoi se varsa in proportie de 75% in conturile guvernului…