Au mai venit câteva facturi de la Hidroelectrica. Tocmai am plătit o factura până la final de octombrie 2022. Culmea, este pe o perioadă mai lungă: de pe 23 iulie 2022 până pe 31 octombrie 2022. E cu scadența în iunie 2023. Echitabil. Vreau așa pentru toate facturile.
N-am înțeles mare lucru din factură, dacă este sau nu regularizare. La prima vedere, ar fi un soi de factură curentă cu o diferență. Oricum, am istoric în Pago și o să fiu atent la ce se întâmplă.
E ciudat să ai facturi la 20 de zile. M-am obișnuit fără.
- Citește și: Mi-a venit prima factură la Hidroelectrica
Dar deh, facturi avem cu toții. Ideea era alta, vedeți că pe site-ul lor apar facturile până la sfârșitul anului.
Mergeți aici și băgați CNP-ul. Veți primi o confirmare pe mail și un link cu toate facturile.
Ar trebui să vă arate cam așa:
Partea ciudată este că apar niște estimări ce nu au treabă cu ceea ce mi-a venit pe mail ca factură de plătit.
Oricum, cred că undeva în 3-4 luni de zile se rezolvă complet cu problemele Hidroelectrica.
John a zis
Depinde cu cine ai contract!Ca sa nu mai ai probleme trebuie sa-ti faci cont pe siteul my electrica,o sa-ti ceara cod client si acolo gasesti cam toate facturile in format PDF ,le descarci si asta e tot.Dureaza 24 de ore pina se actualizeaza platforma cu datele tale!Asa am patit cam toti,eu am reusit sa-mi fac cont de abia prin februarie,ca nu stiam ca exista asa ceva!Intrebarea ar fi ce fac cei care nu se pricep ,sau nu au imprimanta!
George.s a zis
E valabil ce spui dacă ești în zona de distribuție a Electrica Furnizare.
Dan a zis
Tu te pricepi !
Andrei a zis
Cum aflu codul client?
V.P. a zis
E scris în factură. Destul de probabil, și în contract…
Claudiu a zis
La mine ultima factură emisă în platformă este în octombrie, pentru perioada din iunie 2022. Cum de altfel e și la tine.
Pe mail, mi-au venit însă facturile pentru consumul până în octombrie. Chiar acum vreo două ore au emis ultima factură. Ce le-o fi greu să pună în platformă și aceste facturi..
Dar deși pe factură soldul PARE corect, aș vrea să văd și eu soldul și să văd fiecare factură ca fiind achitată în platformă, că mi-e greu să urmăresc toate facturile astea pe care le emit fără vreo periodicitate anume.
Probabil la tine factura este pe perioadă mai mare pentru că ai regulizare pe toată perioada. Eu trimit lunar autocitirea (și am și contor „inteligent”) și ar trebui să am mereu facturi de regulizări pe perioadă calendaristică.
Marius Cucu a zis
Eu nu trimit nimic. Am istoricul in Pago și atât, nu îmi bat capul cu mai mult. Am plătit acum 15 zile o tură, am plătit și acum încă o tură. Scăpăm de ele cumva.
Simion a zis
Eu am o problema mai deosebită. Acum 2 ani am primit o factură pentru un index anterior, deși achitasem toate facturile, cu index cuprins între ce au facturat ei și cel curent. Am sesizat pe mail, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și am crezut că s-au rezolvat. Surpriză însă, în martie primesc o factură în care îmi figurează neachitată factura contestată. Am sesizat din nou pe mail, am fost la sediu și am sesizat, prezentând facturile, extrasele de cont iar acum aștept. Culmea, primesc in continuare facturi cu acel sold neachitat
Soluția: îi acționez in judecată.
Marius Cucu a zis
Foarte urât ce se întâmplă la ei! Sper să n-am „norocul” tău vreodată.
Cristi a zis
Cu aceeasi situatie ma confrunt si eu. Am sesizat si ANRE.Astept raspuns.
George.s a zis
Încearcă și la Protecția consumatorului.
V.P. a zis
Scrie pe factură că programul încă nu vede plățile făcute începând cu 11.2022. Așa că nu te agita! Aplicația are încă lacune…
Jon a zis
Eu am o nelămurire:
De ce mi se aplica penalizări de întârzieri pt facturi din Iulie sau August 2022 daca eu n-am avut factura sa fac plata.
In Ianuarie am stat o ora la telefon sa răspundă cineva. Am cerut o fisa client care n-a ajuns niciodata.
Ei nu-si fac treaba dar percep penalizări.
Marius Cucu a zis
Am mai auzit de treaba asta. Nu știu să răspund la întrebare, chiar m-am uitat pe facturile mele, inclusiv am uitat să plătesc una pe un loc de consum și nu mi-au venit penalizări. Nu știu dacă e situație punctuală sau nu.
George.s a zis
Mi-a sosit pe email prima factură de la Hidroelectrica, pe perioada 12-31 oct. 2022. Indecșii sunt corecți, cel de la data contractului (12 oct.) și cel de la 1 nov., comunicat de distribuitor. Totul corect. Dar pe platforma lor nu a apărut încă această factură.
Dacă interesează: prețul per kWh a ieșit 0,7572 lei
Adina Bucur a zis
În contract ce preț aveați pe KW?… Noi cei care am semnat la începutul anului 2022 aveam stabilit timp de un an 0.58 lei/KW… Dar facturile emise sunt cu 0.73 și 0.75
Marius Cucu a zis
Prețul depinde foarte mult de zonă. În Muntenia e alt preț final față de Moldova pentru că sunt alte taxe de transport. Contractul se referă la 0.25, dacă țin bine minte, restul taxe.
ALEXANDRU VIOREL a zis
ANRE s-a șmecherit, au plafonat prețul, dar au băgat ordonanțe de urgență pentru a mări costurile de transport și injecție în sistem. De aceea ajunge prețul la o, 75
John a zis
D-l Andrei,Codul client este pe oricare factura mai veche!Ceasul de la energie Trifazata este cu citire automata.Nu pot sa-i inteleg pe cei de la Electrica ,cum de tot timpul am penalizari de antarziere!
Marius Cucu a zis
Dacă nu există o factură mai veche se poate identifica la distribuitor cu ajutorul POD-ului.
V.P. a zis
Din ceea ce am văzut, Hidroelectrica emite facturi cu consum estimat până la data de 30 sau 31 ale lunii, dar în factură îți face și o regularizare conform indexului raportat de tine până la data de 24 ale lunii. Asta se vede în factură prin scăderea unui nr. de kilowați care este menționat distinct în factura anterioară. Și eu am avut impresia că este o plajă de consum (între cel real, mai mic și cel estimat, mai mare) pe care o plătesc de două ori, dar nu este așa. Nu cred că se pot emite facturi în domeniul energiei electrice fără a folosi un consum estimat de furnizor. Din ceea ce am văzut, estimărule lor sunt de bun simț, 10, maxim 20 de kw pe luna întreagă de consum.
Ana P. a zis
Buna ziua , Am încheiat un contract cu Hidroelectrica pe data de 25 septembrie 2022 , dar nu am primit nici o factura până acum și nici nu am putut transmite indexul pentru că nu am cod loc consum . Vă întreb, cum pot transmite indexul sau cum pot sa aflu codul loc consum . Menționez că am achiziționat locuință anul trecut și am schimbat furnizorul de energie . Mulțumesc anticipat .
Marius Cucu a zis
Verificați informațiile la distribuitor.
Ureche florica a zis
…chestiunea cu CNP’ul nu functioneaza….imi spune ca adresa de mail nu este valida, desi am avut corespondenta si chiar o factura trimisa prin mail de catre Hidroelectrica..!?
Care sa fie cauza…?♀️