logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Am pus Android Oreo pe OnePlus 5

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 8 iulie 2022 7 comentarii

Odată cu lansarea 5T-ului au promis că vor aduce la vedere și Oreo pentru OnePlus 5. Zis și făcut chiar în ziua de Crăciun au anunțat că e disponibil la download.

Pe forumul lor ne povesteau cum că ar trebui să mă conectez cu un VPN și să caut actualizarea pentru noul android.

N-am găsit-o așa că am descărcat imaginea de aici și instalat-o manual.

Practic, am închis telefonul, am pornit ținând power și volum jos și m-am jucat în meniu cu arhiva. Am ales să formatez înainte tot că n-am vrut să mă trezesc cu buguri ciudate.

Ce-ar fi nou în android 8?

La prima vedere e aproape același interfață, dar au îmbunătățit sistemul de notificări, de recuperare de parole. Aș putea zice, momentan, și autonomia bateriei. Am adormit cu telefonul pornit pe digi online și în 6 ore mi-a consumat undeva la 30 la sută.

Aplicațiile, în mare, funcționează toate. Am văzut că încă nu am toate launcherele disponibile, dar oricum m-am obișnuit cu cea standard de la OnePlus.

Îmi place ceea ce se face pe android. Nu am stat să verific dacă e treaba de la android 8 sau nu, dar am resetat o dată telefonul pentru că mi-am uitat swipe-ul pentru telefon. Da, l-am setat apoi am uitat total și n-aveam răbdare să stau câte 30 de secunde pentru fiecare setare.

Acum am opțiunea de a salva parolele în contul Google pentru fiecare logare de aplicație. Practic, imediat după ce dau restore nu îmi mai bat capul cu parolele.

Am încercat să dau de cap bălăriei de aici în toate felurile. Pur și simplu nu vrea el să se deschidă. Chiar pe 8 crapă aplicația destul de des. E un tab în care crapă de fiecare dată, dar o ia razna și când „țip” la el. Din câte înțeleg e o problemă la Smart Lock.

Pe ansamblu, toate lucrurile sunt frumoase. E ok android 8, dar cu siguranță va mai trece un pic până va fi adoptat de toată lumea. Citeam, la un moment dat, că au undeva sub 1% piață cu noul sistem de operare.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: android

Comentarii

  1. ice4you a zis

    31 decembrie 2017 la ora 07:57

    Adica a mers fara sa ii faci root?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 decembrie 2017 la ora 07:58

      Da, de fapt și de drept Root ul ar trebui sa fie istorie. Poți face multe fără Root.

      Răspunde
      • ice4you a zis

        31 decembrie 2017 la ora 08:09

        Pai nu prea ai ce sa faci fara atata vreme cat producatorii se incapataneaza sa serveasca in continuare propria lor varianta de SO, blocand accesul la rescrierea sistemului de operare ca masura de siguranta zic ei. Intr’un fel e ok, ca multi habar nu au ce fac, pe de alta parte iti cam manaci nervii asteptand dupa ei varianta lor de update care uneori apare mult prea tarziu sa te mai ajute cu ceva. 😀

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          31 decembrie 2017 la ora 08:25

          Shiit că m-am jucat acum cu un beta ca să am acces la face unlock. Era să îi dau daună totală 🙂

          Hehe, funcționează și o face chiar rapid.

          Răspunde
        • ice4you a zis

          31 decembrie 2017 la ora 09:13

          Deci te mananca, nu te lasi … :)))

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            31 decembrie 2017 la ora 10:07

            N-arată rău nici 5T-ul. 😀

        • ice4you a zis

          31 decembrie 2017 la ora 10:37

          A aparut un KDZ si pentru telefonul meu, da nu ma incumet sa il f0t anapoda cata vreme sunt multumit cum merge acum pe modelul … nu repar ce nu’i stricat. 😀

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

peisaj malaiesti

Într-un final, am ajuns și la Cabana Mălăiești

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?
  • Ciprian la Am făcut abonament la YOXO direct din aplicație
  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026