Un coleg și-a luat-o iar. Cu garanția. A ales prețul, n-a ales să comande de la un magazin mare…
Produsul a venit, l-a folosit, dar s-a stricat. Veșnica problemă cu RAM-ii. Nu știu ce naiba le fac ăștia că se strică în draci. Eu i-am schimbat anul trecut și încep iar să-mi facă probleme.
El, la fel. I-a trimis în garanție pentru că… se restartează în momentul în care randează câte ceva. Tocmai când l-am convins să-și ia cooler-ul. Să aibă și el aer condiționat la picioare.
Revenind.
A comandat de la ProStore. Un magazin de care, evident, am auzit doar în momentul în care mi-a zis de el.
Sunt din București, așa că până în apropierea Ploieștiului ar trebui să se miște repede, orice.
Dar se pare că nu.
Trimis pe 5 noiembrie 2 bucăți de RAM, în garanție și neîntors nici până în ziua de astăzi.
Din ce-am înțeles de la ei, totul e în regulă, îi răspunde la email:
Memoriile dumneavoastra nu s-au mai putut repara.
Cei de la service au facut solicitarea si au comandat acelasi model de memorii.
De aici ce să înțeleg că doar firmele mari lucrează cu stocuri?!
Sorin a zis
Or fi cumparind si ei mai departe de la eMag. Sau mai sigur direct din China, si pina acolo e cale luuuuuuuuuuuunga….
Marius Cucu a zis
Ai dreptate. Poate așteaptă Black Friday-ul american. Cică-i ăla pe bune. 🙂
Costin a zis
Nici kinejii nu mai sunt ce-au fost odata…
Marius Cucu a zis
Te simt. Ai luat mai mult de 1 produs de la ei. 😀
Costin a zis
NU MAI EXISTA produse care sa nu fie de la ‘ei’ 🙂
Vasile a zis
Bine zis, toate produsele sunt de la ei, depinde cine e intermediarul. Imi povestea un amic, el aduce cu containerul diverse chinezarii, au marfa si marfa 😉 standarde diferite la acelasi produs si desigur preturi diferite, calitatea e scumpa si exista, dar cine mai vrea calitate cand poti cumpara 1000 de tablete cu 10 dolari bucata sa scrii pe ele ce vrei si sa le vinzi cu 400 de lei 🙂
ice4you a zis
Stai linistit ca nici aia mari nu lucreaza cu stocuri mari … dovada sta faptul ca de multe ori stai dupa un produs in garantie pana tampesti … si tot la fel stai si de BF ca in fapt nu sunt curieri de vina ci faptul ca ei comanda dupa ce aduna comenzi pentru a nu risca stocuri inutile! 😉
Florentin a zis
Gata am rezolvat
Ieri m-au sunat sa-si ceara scuze de intarziere iar astazi au ajuns memoriile noi sigilate
c.sirghie a zis
Salut all,
Eu am cumparat recent de la Prostore o masa de calcat scumpisoara, pentru ca avea cel mai bun pret. De doua ori a venit masa cu elemente periferice crapate de la transport. Mi-au retrimis de 3 ori masa noua. Abia a 3-a oara am avut noroc si nu se crapase nimic. Nu au comentat nici macar o data, foarte amabili. Eu am fost complet surprins. Nu ma asteptam. Ma simt dator acum sa-i laud :).
Marius Cucu a zis
Mă bucur că te-au putut ajuta. Mai rar oameni care dau feedback pozitiv.
Geta Lupșan a zis
Cea mai nenorocita firma!!! Mi-am comandata o imprimanta Samsung care spun ei ca era nou si nu resigilata! A ajuns imprimanta care din start mergea doar cand dorea, am sunat la dânșii la sediu si le am spus ca imi doresc banii înapoi si ca voi returna imprimanta.. Totul a fost ok pana dupa 2 săptămâni cand ma suna curierul ca are o cutie cu o imprimanta pentru mine!!! What?? Sun din nou la sediu, ma pune sa sun la service, de la service imi zice sa sun pe directorul general, care imi trimite e mail ca imprimanta nu se incadreaza la retur, deoarece in cutie nu este o bucata de polistiren ??. Bineînțeles, mimciuni!! Sun din nou directorul caruia ii spun ca doar la firmele acestea de scară se poate întâmpla astfel de situații si ca este o mare nesimțite, replicandu mi ca nu imi va mai răspunde la telefon, ceea ce a si făcut!! Deci am ramas cu 450 ron platiti la o firma de 2 bani!!! Mai bine comandati cu 10 ron mai scump de la o firma serioasa, decat de la astfel de nenorociți!!
Marius Cucu a zis
De ce nu ați încercat o plângere la ANPC?
vasile a zis
Legea 249/2015 prevede in mod expres ca este interzisa conditionarea drepturilor consumatorilor de pastrarea ambalajelor originale ale produselor. Amenzile sunt mari si se aplica fie ca este vorba de cumparatori persoane fizice sau persoane juridice.
Marius Cucu a zis
În 99% din cazuri ANPC dă dreptate în astfel de cazuri. Magazinul ar fi fost îndreptățit să vă oprească o sumă de bani să aducă la conformitate, nu să-l trimită înapoi.
Florin a zis
„””În 99% din cazuri ANPC dă dreptate”””Mai Marius daca ai adus vorba de Oficiul pentru Pacalirea Clientilor si cat de mult ajuta ei si apara interesele consumatorului hai sa-ti povestesc si eu ceva:
Am cumparat o tableta Asus Memopad 8 de la Mediagalaxy Brasov,mult laudata de Asus,si surpriza,era defecta,nou nouta si defecta .Am spus nici o problema,deasupra mea in magazin era un banner mare de 2 metrii pe care scria „Retur produse in 30 zile”.Explic persoanei de la raion electronice faptul ca am cumparat si nu functioneaza deloc si doresc sa fac retur.El mi-a spus ca nu se poate face retur la MediaGalaxy daca produsul nu functioneaza si trebuie trimis in service.Eu i-am aratat pancarda ce se afla deasupra lui referitor la retur iar el mi-a aspus ca merge sa vorbeasca cu seful sa vada daca se aproba.S-a intors de la ‘Sefu” si mi-a zis ca se trimite in service si de acolo vor primii negatie iar eu voi primii banii inapoi in maximum 14 zile.Vrajeala sa scape rapid de mine.Am fost sunat de magazin dupa 16 zile ca tableta a revenit din service si surpriza,tableta defecta.Le-am spus ce mi-au zis ei cand au trimis-o prima oara iar raspunsul lor a fost ca nu conteaza de ei.Au trimis-o din nou in service ,si au facut asa de 6 ori la rand!!!!!!!! in 5 luni ,caci eu de cand am cumparat-o ea a stat numai in service.A 4-a oara cand au trimis-o in service am cerut sa stau de vorba cu seful de magazin ,a venit vadit deranjat ,primea notificari pe telefonul din buzunar de jocul online ce-l juca(il juca si fiumiu si asa l-am recunoscut).I-am dat o reclamatie pe care l-am rugat sa o inregistreze pt. ca doresc sa fac o reclamatie la OPC.Mi-a spus ca va vorbi cu superiorii lui de la Bucuresti pt. a face presiuni pe service pt. a trimite negatie,chiar daca tableta a fost noua si defecta.Colac peste pupaza am primit pe mail un mesaj de la Asus in care mi se spunea ca dovada a calitatii produselor lor si ca ele nu se strica ,orice produs din categoria laptop,telefon,tableta cumparat in perioada de .. trebuie luat legatura cu ei si vor returna banii in cazut unei eventuale defectiuni si nu este nevoie sa fie trimise la service.Zis si facut plin de speranta am pus mana pe telefon am sunat la ei(Asus) si mi s-a spus ca nu mi se vor returna banii deoarece tableta nu a fost cumparata de la ei(Asus) ci de le un dealer si este problema lor(dealer-ul) cu garantia,daca as fii cumparat-o de la ei personal facea obiectul returului dar asa nu se poate.Am cautat pe internet si am vazut ca Asus in Romania nu au magazinele lor ci doar in Europa de Vest.Film SF sau realitate?Concluzia? O trageti voi.Mentionez ca niciodata nu am vorbit urat la magazin ,nu am facut scandal desii imi venea sa le sparg toate geamurile cu cu ei.Dupa 5 reparatii am fost la OPC cu toate documentele si dovezile pregatite.Am depus dosarul, am primit un mail referitor la faptul ca OPC se obliga conforma legii sa rezolve pozitiv sa negativ plangerea mea in maximum 30 zile.A 32-zi in care nu m-a contactat nimeni si nu am primit nici un mail am sunat eu la ei,am aflat cine se ocupa de caz,o femeie comisar nu stiu daca are rost sa-i dau numele(ma gandesc acum la salariul ei mare).In primele cuvinte m-a intrebat de ce o sun daca nu am primit nici o instintare de la ei,i-ar eu i-am spus ca au trecut 30 de zile si as vrea sa stiu ce hotarare s-a luat.Mi-a zis ca a studiat cazut iar din cea ce mi-a povestit incurcase „oalele cu sarmalele” ,de fapt s-a dat de gol ca mici macar nu s-a uitat pe ditamai dosarul ce il depusesem.Acum eu ce puteam sa fac sa reclam OPC-ul la OPC ca acea Comisar nu o intereseaza de ce este platita.Initial am zis ca nu mai am nimic de pierdut si sa stau de vorba si cu Seful OPC dar m-am razgandit ,numele lui de familie era acelasi cu al ei.A doua zi am primit notificare pe mail ca reclamatia mea catre ei este respinsa si nefondata.Am sunat acea persoana comisar caci nu o pot numi doamna si am intrebat-o de ce s-a luat acea hotarare avand in vedere ca tableta cumparata de noua nu a functionat,a avut 5 reparatii in 4 luni ,a avut 3 placi de baza si un display schimbat,bateria este moarta,iar in tot acest timp a stat numai in service.Raspunsul ei a fost ca i s-a schimbat placa de baza iar acel lucru insemna ca a fost inlocuita de 3 ori iar unitatea de service si-a facut datoria la fel si magazinul Media Galaxy.In acel moment facand eforturi uriase sa nu o bag acolo de unde a venit la nastere i-am recitat 2 legi pe care le stiam deja pe de rost si care imi dadeau dreptate in totalitate,s-a facut liniste si m-a intrebat de unde le stiu.I-am spus ca este datoria cetateanului sa cunosca legile tarii in care traieste.S-a facut liniste iar raspunsul ei a fost: ”de cand clientul contrazice Comisarul OPC? Decizia este luata asa ramane”.Mi-a venit si hartia semnata de femeia comisar in care erau semnalate niste lucruri care m-au facut sa rad sau sa plang .Referiri la chestii ce nu aveau legatura cu plangerea mea.Nici macar nu citise dovezile aduse de mine ,ci asa fugitiv. Draga Marius daca vreodata mai sfatuiesti pe cineva sa apeleze la OPC o sa te contactez sa-mi dai banii pe monitor caci eu o sa scot pumnul prin el pe partea cealalta :))
Costin a zis
@Florin – vezi ca-i pe teava legea cu arme de foc pentru toata lumea…Succes! 🙂
tuty a zis
in cazul meu. au fost ok si sunt multumita de serviciile lor