Sau 2Performant cumpără Profitshare, însă Emag o să aibă acțiuni la 2P. Încă nu mi-e clar. La momentul ăsta este un acord preliminar, așa cum e prezentat aici.
2Performant a anunțat că va achiziționa Profitshare, însă, din ce văd din comunicarea lor e mai mult de atât. Asta pentru că Emag va avea acțiuni la 2Performant. În fapt, Profitshare = Emag. Oricât de mult ai vedea că sunt alte magazine acolo, în rețea, tot Emag era baza, mai ales după ce FashionDays și Flanco deja erau în platforma 2Performant.
Așadar „Pretul tranzactiei este de 4.307.000 RON si va fi platit astfel: 55% in numerar, la momentul finalizarii transferului Liniilor de afacere Profitshare potrivit contractului de transfer de afacere („Data Finalizarii”) si 45% in actiuni in capitalul social al 2Performant, printr-o majorare de capital social ale carei detalii vor fi publicate dupa semnarea contractului privind transferul de afacere.„
2Performant și Profitshare erau 2 platforme independente, deși ambele au început din același loc: au plecat oameni dintr-o parte și au făcut platformă nouă.
Acum se pare că… se unesc.
Ori, pentru o piață ca a noastră, nu mi se pare deloc OK treaba asta. Chiar dacă afilierea era pe un trend descrescător, nu este deloc OK să ai monopol în zona asta. Să fie o singură platformă locală.
Mai avem destule internaționale: CJ, Dognet, Awin, însă e aiurea să nu fie deloc concurență locală.
Eu unul sunt mai acomodat cu Profitshare-ul, chiar dacă focusul meu nu mai este pe afiliere, în ultima vreme. Pe de altă parte, dispar situațiile în care un magazin e în ambele platforme.
Ce fain o să fie să schimbăm zeci de mii de link-uri.
eBogdan a zis
Ar merge o analiza.. de cati ani se face afiliere in romania, cum era la inceput si cum e acum, cu procentele, termenele de confirmare si plati..
Marius Cucu a zis
Uite că asta am uitat. Da, de gândit că în ultimul an, din mai mai exact, Emag întârzie foarte mult plățile și se rostogolesc toate.
Pe de altă parte, e un semn că imenși precum Samsung, Philips au preferat Awin, CJ. Ceva se întâmplă local.
Ioan Mihai a zis
Mda deci… adio conversii pentru mine. Urăsc interfața de la 2perf, nu am 2 comisioane in 3 ani.
Marius Cucu a zis
Fix asta ziceam și eu. Pentru mine notificările push erau viață, raportările mai bune și mai corecte, acum va trebui să ne obișnuim cu o platformă mult mai stângace.
ionică a zis
Banii vorbesc 😀
Andrei a zis
IDEM, aveam 90 lei de ani buni, ma rugam sa fac 100 sa scot 🙂 am facut recent 100 dar acum limita e 150 :))
Urasc tare de tot interfata aia.
Alexje a zis
La naiba, fix cand voiam sa ma repun si eu pe treaba si sa fac de o sarma ca in vremurile bune. Sa inteleg ca trebuie sa reeditam vechile link-uri de prin articole?
Nelu a zis
O sa fie din râu în mai râu. Tot așa a cumpărat Glovo pe Panda și adio bani pentru livratori. E o bătaie de joc totala. La fel va fi și in afiliere.In livrări se câștigă din ce in ce mai puțin pt că încă are balta peste.Calitatea forței de muncă este din ce in ce mai scăzută și încă se mai găsesc prosti. La afiliere va fi același trend de scădere. Vor fi avantajați doar câțiva afiliați care rulează lunar sume de zeci de zeci de mii de euro. Ei vor avea comisioane preferențiale și vor fi plătiți în termen de o luna. Restul de 95% din afiliați li se va spune in mod indirect sa plece prin înăsprirea condițiilor de câștig și de plata. Afiliații au în grad de inteligență mai ridicat decât cei din livrări sau ridesharing și vor pleca mai repede. Datorita lăcomiei se va strânge șurubul și la afiliații de top. Când ăștia vor dori sa plece se va produce marea relaxare peste câțiva ani . Atunci și cei mici vor fi din nou momiți sa revină în sistem. In concluzie, eu așa văd: In următorii maxim 3 ani va dispărea afilierea de masa. Se va ajunge într-un punct critic , de unde rețeaua nu va mai putea da in joc in defavoarea afiliaților. După aceea va începe o nouă revigorare.
Marius Cucu a zis
Păi afiliații de top sunt „unicorni” în 2Performant. Acolo e un alt „monopol” cu care nu poți concura că sunt prea mari. Probabil n-au nevoie de cashflow ca banalele SRL-uri.
Dan a zis
Ai spus ca focusul tau nu mai e pe afiliere. Ce parere ai? Ce ar merge mai bine in prezent: blogging, youtube..? Ce metode de monetizare crezi ca sunt cel mai ok: advertoriale, adsense, afiliere, campanii sponsorizate? Ai incercat afiliere in afara pe nisa asta legata de diverse programe, software, digutal marketing su tot felul de resurse dinastea inclusiv AI, editare video, etc. Am auzit ca au si comisioane recurente. In Romania nu cred ca ar merge insa in afara posibil sa aiba efect. Ce folosesti pt newsletter? E posibil ca cei care sunt abonati sa primeasca email de fiecare data cand publici un articol? Tin minte ca mai demult exista google feedburner pt asa ceva.