Azi a fost o zi minunată, miinuunatăăăăă. Să începem cu începutul, avem un proiect executat pe la începutul lui iunie. Între timp, lăsăm în stand by proiectul de Premiere și ne apucăm de altele până la noi cerințe.
Astăzi, când intru în proiect totul în regulă. După ce salvez și dau restart la Premiere pur și simplu sunetul n-a mai vrut să fie de partea mea. N-a vrut el să mai fie deloc. Am dat vina pe Windows, am dat vina pe Premiere, le-am luat pe toate la rând. Chiar am exportat un pic să văd dacă problemele sunt doar în timeline sau peste tot. Aparent, erau și în Windows.
Între timp, colac peste pupăză, fac ăștia teste la calorifere. Era singurul care nu făcuse probleme. Da, chiar el prelinge acum și abia acum am văzut balta pe care o lasă pe parchet. Colac peste cuc, era să îmi zboare și telefonul din mână.
Revenind la Premiere-ul vieții. Am șters cache, am șters temporarele din AppData, am șters Common, am șters fișierele proxy, am încercat să mut dintr-un proiect în altul, am scos un monitor primit în teste care avea și sunet, m-am jucat cu ieșirile pentru sunet, chiar am trecut pe randarea CPU, să nu mai am CUDA, am butonat forumuri… mai aveam un pic să stau în cap să îl rezolv.
Nu, nu era pe mute, ci probabil că e un bug al CC 2018. Am luat fiecare cale și am dat mute și solo. Eu folosesc foarte rar opțiunile alea, dar probabil undeva se formează un bug și mi-a dat în cap.
Adaugă un comentariu