Cel mai scump hobby al meu e fotografia. Sau obiectivele foto, depinde din ce parte te uiți. Bine că în ultimii ani se mai scot bani și din asta.
Scriu rândurile astea după primele 10 poze făcute cu 85mm GMII, de la Sony. Da, știu, materialul ăsta vine foarte târziu, dacă te gândești că anul trecut pe vremea asta puteam să testez obiectivul, însă am tot fost pe drumuri și n-am avut timp de el.
Acum l-am cerut eu pentru că… deja e o obișnuință. Aproape tot ce am testat pe partea de obiective de la Sony… am cumpărat.
Nu știu câte ore de folosire are jucăria asta, însă, îmi place maxim, pentru că sunt niște hibe mici de la utilizare. Are un autofocus de încremenești. Adică, cel puțin pe video trebuie să îl dau la viteză mai mică pentru că deja nu mai e natural.
Un resigilat e disponibil aici. Îl urmăresc de ceva timp, a fost și ~9900 același resigilat.
Cât despre claritate, nu am cum să fac comparație cu Batis-ul meu. Ar fi rușinos pentru el. Bine, îl bătea încă de pe la GMI, însă am sperat că iau un model mai ușor. Am și făcut-o, e mai light acela, iar banii sunt diferiți. Undeva la sub 5000 de lei am dat pe el, în timp ce Sony este undeva peste 10 000 de lei. Tot mai aștept un pic să văd cum bate vântul și ce oferte găsesc.
M-aș fi așteptat la o distanță focală un pic mai… mică. Să pot focusa un pic de mai aproape. Nu e suficient pentru nevoile mele, dar oricum e bine.
Pe de altă parte, materialul ăsta se va publica mai târziu, când deja voi fi plecat cu el în Italia. Acolo o să văd dacă trece testele de „alergat” prin oraș. Adică, mă înțeleg foarte bine cu Batis, dar am testat și extrema: 24-70mm GMII. Nu e chiar cea mai fericită alegere, e greu să îl ții după tine, mai ales la… piept.


Da, o să revin cu impresii, practic acolo o să îmi dau seama dacă o să scot pe OLX pe cel vechi. După ce am editat materialul video sunt câteva lucruri care nu mă conving la boken. Mi se pare absurd felul în care îl interpretează și parcă nu mai există nicio „tranziție” frumoasă la F1.4. Ciudat că pe 50mm, pe 35mm sau chiar pe 24mm n-am pățit asta.
Așa ca o părere personală – pune în text denumirea completă a obiectivului (FE 85mm f/1.4 GM II în cazul ăsta) pentru că e mai ușor de urmărit. N-ar trebui să dau click pe link ca să văd doar modelul, aia e pentru restul specificațiilor (greutate, diametru la filtru etc.).
Primul și cel mai important lucru aici e cum se comportă la f/1.4, claritate în centru și margini, flare, fringing, modul în care deformează imaginea (distorsion). Și dacă nu e ok la f/1.4, la ce deschidere începe să fie ok. Eu testele astea (pentru mine) le fac cu text, fotografiez o etichetă. După părerea mea dacă un obiectiv nu poate fi folosit la cea mai mare deschidere a diafragmei nu-și merită banii.
La 24 și 35 mm ești la superangular, la 50 mm ești la mijloc, e normal să se comporte altfel 85 mm, care e deja adânc la tele. Ai o compresie mai mare, nu se poate compara cu 24 sau 35 mm.
Comparațiile le-am făcut și cu 85-ul meu. Bine, totul e ochiometric, la prima impresie.
E bine să le faci pe un crop de 100%, chiar dacă în practică nu tot timpul se văd diferențe așa mici. Dar dacă la 100% arată rău, se văd diferențele și cu ochiul liber la zoom out.
Da, nu a fost nevoie de crop de data asta. O sa testez mai multe de mâine.
M-am întors și cu 85mm GMII și da, până să scot pozele și să văd efectiv ce e pe acolo, cu siguranță nu îl cumpăr.
Da, cred că e cel mai bun de pe piață, de acolo și prețul pe care îl are, dar nu ne înțelegem la greutate. E dublu ca greutate pentru mine și nu merită upgrade-ul. Rămân la Batis: între sub 1KG de gât și aproape 1KG jumătate aleg prima variantă.