Am văzut lansarea de acum o lună de la Huawei, dar cumva mă uitam în alte părți. Mi s-a părut un produs nu tocmai OK, însă acum am reușit să deschid și eu câteva materiale cu el.
Ce-i drept, nu mi-a plăcut ce au lansat în trecut, adică am văzut și balamalele lor, iar cursa nu mi-a plăcut. Mai degrabă, aș zice OK la ceea ce au făcut Oneplus, Xiaomi sau chiar Samsung. Dar… ideea asta este bună. E foarte bună pentru un dispozitiv cu care să pleci în buzunar.
Rezolvă problema clasică pentru vizionat materiale video. Să vezi totul pe un ecran mare, din deplasare.
Am avut Samsung Galaxy Fold 6 cu mine în Italia și era fain să urmărești materiale video. Cu ăsta parcă ești la pasul următor.
Practic, ai o tabletă în buzunar, dar o tabletă lată, perfectă pentru orice… task. Monitor extern!
Eu-s fan. Nu știu fiabilitatea unei jucării de genul, însă chiar mi se pare că e altceva. Mi-ar plăcea să copieze și cei care au acces la servicii Google, poate chiar Honor să facă asta.
Daniel Bis a zis
M-am procopsit si eu cu un Fold 5, cadou de ziua mea.
Am trecut de la un Note 10 subtire, usor, slick, nici prea mare, nici prea mic (exact cat trebuie) la … un telefon gros, greu, bulky, ingust si prea lung, dar per ansamblu e ok.
Am inceput sa ma obisnuiesc cu el si avantajele sunt mai mari decat dezavantajele.
Fold 6 nu aduce prea mult in plus: cu 1.4 mm mai scurt, cu 1 mm mai lat, cu 1.3 mm mai subtire si 14 grame mai usor … nesemnificativ.
Doar un procesor mai nou Snapdragon 8 Gen 3 vs Snapdragon 8 Gen 2, camerele cred ca sunt la fel … in rest nimic palpabil.
In schimb Honor Magic V3 pare din alta liga si ma tenteaza sa il iau … dar acum daca m-am procopsit cu asta, mai astept sa vad cum evolueaza Fold 7.
https://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=12418&idPhone2=13147&idPhone3=13202
Marius Cucu a zis
Corect legat de 6, dar sunt și ceva probleme cu noile dimensiuni. Vreau să testez și Honor să văd dacă e mai bine acolo.
Daniel Bis a zis
Sa ma anunti si pe mine 🙂
Marius Cucu a zis
Scriu, scriu. 👻