Flip.Ro sunt de ceva timp pe piața noastră. Au fost mici o foarte bună perioadă de timp până când business-ul a prins o investiție mare de la eMAG. Astfel, ușor, ușor au prins tactica de marketing a acelora de la eMAG și au încercat să prindă tupeu cu prețurile, cu serviciile și încearcă să împingă tot mai departe serviciul. După cum bine știți, cei de la eMAG au în portofoliu și pe cei de la OLX, practic, au luat toată piața de eCommerce din România. Cel puțin, pe cea importantă, în care sunt mai toți utilizatorii importanți care folosesc internetul.
Nu aș ști să vă zic în cifre exacte, cert este că procentele sunt tot mai mari în favoarea acestora. Deh, au fost primii în online, au bătătorit terenul și știu ce au de făcut pentru a atrage clienți. A… și au bani.
Mi-ar plăcea să vedem experiențe la cald cu cei de la flip.ro. Eu am fost tentat să vând acolo un telefon, dar până la urmă, citind experiențe am reușit să vând pe OLX. Culmea, tot din același portofoliu de investiții.
Tu ce experiență ai cu aceștia? Ți-au oferit aceeași bani ca pe site?!
Marian a zis
Salutare,nu recomand să ți vinzi telefonul la ei.Eu am trimis un iPhone 11 cu vânzare rapida și urma sa mi primesc banii in 1-2 zile lucrătoare….o mare minciună..i am primit după 10 zile….NU RECOMAND SA VINDETI LA FLIP..
Marius Cucu a zis
La cât l-au evaluat, de curiozitate?!
Ion Cherdivara a zis
Am văzut un Samsung s23 ultra la ei pe site cu 5390 lei care la Altex la aceleași specificații E 5200 nou….
Unde E afacerea că nu prea înțeleg,și e și recondiționat???
Popescu Adrian a zis
Niste jegoși cu acte mai jegoși decât amaneturile , am trimis un iPhone 11 ce mai avea garanție până în decembrie 2022 K nou folosit din prima secundă cu folie de sticlă și huse premium , mi-au oferit 1600 lei după verificarea lui mi-au dat 1300 lei.
Ei vând acest telefon cu 1900 dau 2400 lei .
Jegoși jegoși jegoși
LIVIU a zis
Salut. Scriu această recenzie pentru a informa și pe alții cum e cu flip.ro…aka DanyBoss84 Venea BlackFriday și FLIPulețul trîmbițează că pot obține până la 400 lei extra la vânzarea unui telefon. Văd estimarea de preț , vreo 1900 de lei…zic bine …mai scad și ei, mai pun bonusul de BlackFriday, iese decent și comod. Citesc condițiile și termenii, văd că își rezervă dreptul de a retrage oferta oricând și alte mizerii, dar îmi zic că e BlackFriday, sunt serioși, îi recomandă lumea bună, nu au cum să nu pună și ei 50 de lei acolo …bonus …așa cum se laudă. Le trimit telefonul declarat ca nou, recunosc cu câteva zgârieturi…ei sunt specialiștii…scad ei din preț cât se cuvine. Trec zile, vine FLIPulețul cu un mesaj …vezi domnule telefonul are capacul dezlipit…FALS. Repet: FALS. Zic ei…costă atât în service , atâția bani iți oferim…zic …la naiba …deja pute…ce strategie mai au și aștia?…mi-l trimit înapoi …spun alții că au primit retur cu probleme…asta e…vedem cu BlackFriday, ce se alege de oferta lor, îi recomandă vedetele, sfânta presa româneasacă …voi primi un preț decent, îmi spun…sub OLX.ro, dar aleg să fiu comod. Știți cât costă comoditatea asta ? Eu am primit vreo 1500 lei, iar ei l-au vândut cu vreo 2500. Mișto start-up românesc. În concret, problema e că au aruncat momeala pe piață, nu au delimitat clar în ofertă care e bonusul sau dacă există, au lăsat proștii să creadă că se dă ceva de BlackFriday, ceea ce se numește înșelăciune. CONCLUZIA… BlackFriday cu până la 400 lei în plus la Flip.ro (hai și 10 lei, dar nu 0 lei )….PĂCĂLEALĂ…aștept oferta de 1 aprilie . V-am pupat. Fiți atenți . Rușine celor care au pus obrazul pentru ei, i-au promovat și recomandat.
Marius Cucu a zis
De curiozitate, cine i-a promovat?
LIVIU a zis
Sunt asociate niste nume de publicatii pe site la ei. Plus ca daca vei cauta pe google o sa gasesti si persoane cunoscute, formatori de opinie care vorbesc despre ei…asocierea cu nume mari din comert, inspira incredere…cred ca a venit vremea sa nu mai fim prosti…sa ne conducem dupa nevoile noastre reale si sa ne vindem scump pielea
Marius Cucu a zis
Am înțeles. Eh, data viitoare vinzi pe site-urile de anunțuri. E normal sa fie mai scump la intermediari. Bine, e o diferență destul de mare…
Alexandru Grindei a zis
Eu am avut parte de o experienta tristă cu cei de la Flip.
Telefonul s-a blocat subit intr-un fel de meniu safe, dupa un reboot spontan, la 7 luni de la achizitie, stare „ca nou”,un Xiaomi Redmi 9 pro.
L-am trimis ptr a fi verificat/reparat, precizez ca telefonul avea niste crapaturi pe carcasa din spate, aparute din vina utilizatorului, undeva cu vreo 5 luni in urma, strict o problema estetica, funtionarea nu a fost in niciun fel afectată .
Cei de la Flip s-au multumit sa faca niste fotografii ale carcasei cu crapaturi si au nu au mai facut nicio constatare,dpdv tehnic, avand in vedere ca telefonul era blocat in acel meniu.
Retur la client, la adapostul clauzei xxx din certificatul de garantie, care se pierde in caz de „soc mecanic”.
In traducere libera, daca telefonul are cel mai mic semn, zgarieturi, crapaturi infime, colturi zgariate, garantie se pierde.
O mare dezamagire,Flip ambaleaza frumos un produs si se ascund mai apoi in spatele unor clauze pentru a-si declina orice responsabilitate post vanzare.
Bularca Dorin a zis
Buna ziua,
Nu recomand Flip.ro, sunt neseriosi. Am vrut sa vand un telefon, mi-au oferit un pret, dar la evaluarea „specialistului” lor au scazut din pret. Am solicitat sa stiu motivele pentru care au scazut din pret, sa-mi fie indicate eventualele defectiuni ale telefonului, dar nu am primit niciun raspuns. Dupa ce ca evaluarea lor era muuult sub media cu care se vinde acelasi tip de telefon „in piata” au mai scazut putin din pret dupa examinarea „specialistului vietii”. Se profita de faptul ca oamenii de buna credinta apeleaza la ei sa vanda telefonul si gasesc diferite motive sa mai scada din pret putin.Comportament tipic romanesc.
Marius Cucu a zis
Am mai auzit de treaba asta, nu ești singurul care spune fix același lucru.
Radu a zis
Noroc cu clipul lui Dan Dragomir care mi-a intarit convingerea ca sunt neseriosi si practica un marketing ambiguu.Folosesc metoda inducerii in eroare..cica „nou” e 2000RON iar ei il vand cu 1600.Iar cand am intrat pe site-ul emag sa vad si eu cat e domne „nou”..ei bine pretul de „nou” era 1800.
Iar faza patita de tine cu ei de black friday am patit-o cu emag..pentru un samsung galaxy A50 ce aparea la 999RON(nou).Il adaug in cos si cand sa finalizez comanda,ce sa vezi,ii crescuse pretul la 1400 iar la vanzator nu mai aparea emag ci alta firma.Ok,renunt la comanda..caut din nou modelul vandut de emag…nu mai era pe”stoc”.Intru dupa cateva ore,il caut si ce sa vezi..apare din nou pe stoc ,vandut tot de emag ,aceeasi culoare acelasi pret de 999 RON.Il bag in cos si imediat i se schimba pretul in sens crescator.Nu cred ca a fost o hiba a site-ului pentru ca am dat refresh de mai multe ori si telefonul aparea in stoc la aceeasi suma si vandut tot de emag. Prin urmare am renuntat la comanda si l-am luat cu tot cu 999RON plus cadou un acumulator de 10000mA de la alt magazin care nu a practicat mizeria emag.
Cristi Manta a zis
De evitat!!! Urmare a vanzarii fara probleme a unui telefon care zacea de vreo 2 ani intr-un sertar (doar scaderea pretului initial pentru efectul de burn-in pe ecran, pierdere pe care eram hotarat sa mi-o asum si pentru urmatorul telefon) m-am hotarat sa vand si fostul meu telefon, aflat intr-o stare impecabila, cumparat de nou si folosit in permanenta cu husa. Predai telefonul urmare a unei “autoevaluari” pe site, care aparent e ok pana incep problemele. In cazul meu, predarea telefonului fara a-i face poze inainte s-a dovedit o inocenta costisitoare. Telefonul a fost mult subevaluat (ecran si rama cu zgarieturi, care necesita inlocuire), motiv pentru care am solicitat returnarea telefonului. Am primit un telefon care efectiv arata ca scos din gunoi – ecranul foarte uzat, probabil folosit 24/24, rama cu multiple julituri si deformari, jeg intre rama si ecran. Mentionez ca eu, din respect, am igienizat telefonul inainte de a-l preda. Husa in care am folosit telefonul (si care evident a ramas la mine) pare ca a fost foarte bine protejata de telefon . Mai mult, urmarind pattern-ul deformarilor, este evident ca ecranul si rama au fost atasate la restul telefonului returnat (rama nu poate fi deformata in halul acesta fara a fi afectat si spatele telefonului). Urmare a interactiunii cu Serviciul Clienti, s-a ajuns la capitolul poze cu starea intiala a telefonului, filmarea husei (in stare impecabila) in care a fost folosit telefonul nefiind suficienta. In acest moment, este cuvantul meu impotriva cuvantului lor, nici una din parti nu poate aduce argumente. Oare exista raspunsuri pentru urmatoarele intrebari:
-pentru a evita situatia descrisa, care sunt convins ca nu este unica, de ce nu se solicita poze cu starea initiala a telefonului in momentul autoevaluarii starii telefonului?
-din respect si grija pentru clientii lor asa cum le place sa afirme, trebuie sa-si sustina afirmatiile! Normal ar fi ca specialistii/tehnicienii sau cum vreti sa-i numiti sa fie filmati in procesul de evaluare. Una este sa faci o oferta mai mica si alta este sa inlocuiesti piese din telefon. Suna a service de mahala. Nici eu si nici Flip nu putem sustine afirmatiile cu poze/filmari!
-mai mult, dupa retur au disparut toate urmele din contul meu. Nimic din evaluarea mea initiala, nimic despre “constatarile” specialistului care m-a operat. De ce se sterge istoricul vanzarilor/cumpararilor daca sunt transparenti?
Marius Cucu a zis
Știi ce e urât la toate poveștile astea?! Efectiv, toate comentariile se duc în aceeași direcție semn că procedura e identică pentru fiecare om în parte. Păcat.
Dragos a zis
Salut. Exact asta am patit si eu cu jegosii astia. Exact acelasi text primit de la ei, in conditiile in care le-am trimis un telefon impecabil. Trist este ca si eu, naiv fiind, nu am facut poze la telefon inainte sa il trimit sore ei. Acuma sa vad ce primesc inapoi, ca le-am refuzat oferta ?
teo a zis
si? cum a venit telu inapoi?
Daniel Beju a zis
Un cunoscut mi-a recomandat acest magazin, și zic să fac o evaluare a telefonului pe care urma să îl vând lor un Samsung S22 ultra, achizitionat de nou în Decembrie 2022, de 3 luni cu acte (factură), full box, cu husă și folie din prima zi….telefonul impecabil ca scos din cutie. Achizitionat de soție care ulterior a realizat că este prea bădăran pt doamne….
Prețul oferit de ei …, surpriză 2200 lei, zic cred că am introdus ceva greșit în descriere….mai introduc încă odată datele telefonului și același preț. De curios caut să văd cu cât vând ei același telefon și surpriză iarăși, 3800 lei și atentie cu remarca „în stare bună”, nu evaluat „ca nou” cum era cel pe care aveam de gând să îl vând.
Mai departe trageți voi concluziile. O glumă proastă acest magazin …site sau ce o fi…
Liviu a zis
Nici acum nu pot să uit de jegoșii ăștia…că mai vorbește lumea de ei …și fac la fel…chiar așa…de ce nu mai pot vedea ce constatări s-au făcut…sunt clasificate? FLI Pulețul…așa v-aș face o reclamație și o plângere penală…stați să îmi fac timp
Alex Nedelcu a zis
Buna seara,
Tocmai am luat si eu o mare teapa cu un iPhone 13 Pro Max, perfect estetic si functional, care in urma evaluarii tehnicienilor lor a iesit ca are ecranul fisurat si nu numai, rama este si ea fisurata. Mi-au trimis o poza cu telefonul spart, alta culoare a ramei si grilei microfonului.
Am mers sa fac plangere la politie si nu voi lasa situatia asa. Daca mai vrea cineva sa se alature acestui demers si sa oprim intr-un final aceste inselatorii, te rugam Marius sa ne ajuti sa intram in contact!
Marius Cucu a zis
Dar până la poliție poți încerca și ANPC.
Cristi a zis
Ma alatur și eu, mi- au trimis telefonul desfăcut cu ecran schimbat, deși era impecabil.Rog contact sa luam.legatura sa-i oprim pe nemernicii ăștia.
Florin a zis
Nu recomand Flip pentru vanzari
Eu tocmai am o experienta urata cu Flip,am trimis spre vanzare un Iphone personal,perfect functional fara defecte,iar dupa evaluarea “tehnicianului” au constat ca telefonul are efect de burn-in si mi au facut o oferta cu 60% mai mica din pretul initial.
Am refuzat oferta,si mi au pus retur telefonul,a ajuns fara probleme,intr-adevar se vede un mic efect de burn-in(inainte nu exista),iar acum urmeaza sa l evalueze tehnicianul meu,intr-un service autorizat.
Le am transmis ca telefonul era impecabil si sa nu faca greseala sa mi trimita telefonul retur cu alt display ,inlocuit de asa zisul tenician,deoarece am pozele displayului original pe interior,pe care le am facut acum 1 an cand am inlocuit bateria,nu au raspuns,bineînteles.
Le am facut un mail,unde le am atasat si pozele,ca sa vada ca nu mint si urmeaza sa deschid telefonul intr-un service si voi verifica daca este acelasi display cu care le am trimis eu telefonul.
Banuiala mea este ca au inlocuit displayul..ramane de vazut.
Cristi a zis
Același lucru tocmai am pățit și eu, cum ați rezolvat, aveam un tel impecabil, sa i dam în judecata dacă suntem mai mulți.
Rog contact sa discutam.
Constanta a zis
Am luat un iphone XR in decembrie 2022 la stadiul excelent(spuneau ei)…de la inceput se cam impiedica.Pe data de 2.06.2023 l am trimis inapoi in garantie si mi au blocat contul,nu mai raspund la mesaje…ce i de facut,ca telefonul mi l au luat?!
Marius Cucu a zis
Nu știam că oferă și garanție. Cu toate dovezile și conversațiile la ANPC.
Constanta a zis
Garantie 2 ani
I am amenintat ca fac plangere la politie si ANPC si mi au raspuns imediat,motivînd ca inca se lucreaza la telefon. O sa mai astept.
Kosty a zis
Ăsta este textul pe care îl lipesc zilnic pe paginile lor de socializare. Vă puteți imagina restul:
„Ați vândut un Note 20 Ultra 5g lipit cu silicon de baie, când l-a desfăcut service-ul la care l-am dus a zis, „logic că nu avea cum sa reziste la apă” pentru că era lipit cu întreruperi. A băgat ventuza în el și doar a tras. A zis că repară după voi la telefoane vândute de Flip, de s-a săturat. Sunteți niște neserioși, aveți un client care la prima picătură de apă a rămas fără telefon. Ce recondiționări face voi, mă? O să vă las recenzii peste tot pe unde pot, că la voi pe site se pare că nu există decât recenzii de 5 stele, că nu ai posibilitatea să adaugi recenzie, oare de ce? Voi să-mi spuneți. Dacă nu știți să lipiți spatele telefoanelor înapoi lăsați-mi mesaj și vă pun în legătură cu un băiat, dacă sunteți incapabili. Să ai note 20 ultra 5g și să între apă în el primul strop e ca și cum ați avea voi picioare de sticlă. Le aveți, dar le aveți degeaba. Până nu-mi rezolvați problema eu nu mă las.”
Cristian a zis
Nu vă vindeți telefonul pe acest site. Veți fi înșelat!!!
adriana a zis
Eu am facut reclamatie la ANPC, voi face si la politie si oriunde va fi nevoie!
Andrei Lazăr a zis
Experiență Dezamăgitoare cu Flip.ro –
Am avut o experiență extrem de frustrantă cu Flip.ro în legătură cu procesul de retur al produsului cu ID-ul 20585. Am fost nevoit să aștept mult peste termenul legal de 14 zile pentru a primi o confirmare a plății returului. Mai mult, comunicarea cu serviciul lor de suport client a fost problematică și ineficientă, culminând cu blocarea nejustificată a adresei mele de email, ceea ce a împiedicat orice formă de dialog constructiv.
Lipsa de transparență și întârzierile nejustificate în acest proces au generat un nivel ridicat de disconfort și neîncredere în capacitatea Flip.ro de a gestiona astfel de situații. Chiar și după primirea documentației necesare, întregul proces a lăsat un gust amar și a arătat o lipsă evidentă de respect față de clienți.
În concluzie, experiența mea cu Flip.ro a fost departe de a fi satisfăcătoare, iar nivelul serviciului de suport client oferit necesită îmbunătățiri semnificative.
Pheno a zis
Sunt doua metode prin care putem verifica daca un pret este egal, mai mic, mai mare decat cel de vanzare dintr-un magazin online.
1. Instalati add-ons Pricy.ro pentru Firefox Mozilla, Chrome
sau,
2. Selectati cu sageata/cursorul mouse-ului, tineti apasat click stanga si treceti cursorul peste numele echipamentului dorit (nu selectati pret, vanzator, etc.) pe care l-ati gasit in oricare magazin online. Dati click dreapta pe selectie si alegeti Search Google for „…” si deschideti cu click stanga. Veti fi uimiti cate magazine veti gasi si la ce sub-preturi sunt vandute acele echipamente, spre deosebire de toata ciurda de magazine de pe eMAG.
Pesonal folosesc cu succes varianta 2. Nu mai spun ca pe eMAG gasim acelasi produs cu caracteristici identice, cu mai multe preturi, fiindca este vandut de mai multe magazine. In loc sa cautam cel mai mic pret pe platforma eMAG, o putem face pe Google si aflam preturi si mai mici pentru acelasi produs. Prin repetari succesive (metoda 2 de oricate ori vrem) in cautare pe Google, putem gasi si mai mici preturi.
Spor in toate
Alexandru Grindei a zis
Atentie la conditiile in care se pierde garantia, ăștia de la Flip sunt la marginea penibilului si colt cu penalul. Va citez din răspunsul unui hamster de la Customer service, atunci cand mi-au refuzat reparația telefonului:
„Asa cum v-am comunicat, tehnicienii nu pot interveni asupra unui telefon ce a suferit o deteriorare mecanica.
Chiar daca prezinta si un alt defect, acesta nu va fi verificat, procesul stopandu-se in momentul in care s-a constatat faptul ca telefonul a suferit o deterioare mecanica.”
Mai pe românește zis: dacă l-ai zgariat, ești pe cont propriu, baiatu’ !
Telefonului meu i-a crăpat procesorul in timpul funcționării, iar Flip nu s-a uitat la el pe motiv ca are carcasa zgâriată.
andrei a zis
Hai sa va povestesc ce am patit eu cu Flip 🙂 Am luat un iphone8 argintiu ca nou. A ajuns, toate bune si frumoase, telefonul era impecabil, cerusem si baterie noua, deci bateria era 100%. Observ ca desi telefonul era alb(argintiu) inelul din jurul butonului era auriu. Ma uit mai atent si pe cutia in care venise, scria gold. Zic ok, au reparat telefonul si au luat butonul de la unul gold. Na, cum iphone 8 nou nu mai gasesti de multi ani, inteleg, asta e. Totusi ar fi trebuit sa puna un inel argintiu nu auriu. Vorbesc la ei la suport, o domnisoara amabila imi zice sa dau retur si voi primi banii inapoi. Nici o problema, dar eu tot vreau un telefon argintiu. Mi se spune ca data viitoare cand comand, sa scriu pe chat la ei, sa ii rog sa verifice telefonul inainte de trimitere. Zic ok, nimeresc aceeasi domnisoara dupa ce am dat o noua comanda. Verifica telefonul si imi confirma ca de aceasta data este argintiu tot. A apucat sa soseasca al doi-lea telefon inainte sa chem eu curierul pentru primul. Il desfac si soc si groaza! tot alb cu argintiu si inel auriu. Ma uit pe cutie, tot gold scria si pe aceasta. Acum stau pe masa cu doua cutii pregatite maine pentru curier: ambele telefoane impecabile, argintii cu inel buton auriu. Mi se pare o experienta de toata jena. Ori oamenii aia care au verificat a doua oara, au probleme oftalmologice, ori pur si simplu isi bat joc de clienti.