Am făcut un prim pas în alegerea unui aparat foto nou. Pe scurt, mi-am pus la vânzare aparatul. Am recuperat jumătate din prețul de achiziție, iar el și-a făcut banii de mult mai multe ori de atât.
Primul meu aparat a fost D3200, am trecut la D7100, iar acum cel mai probabil trec pe mirrorless full frame. E posibil ca Sony să fie, o să mai testez ceva Fuji și ceva Panasonic în perioada următoare să fiu sigur că mă înțeleg bine cu unul sau altul. Cert e că la Sony mi s-au părut detaliile pe noapte foarte mișto, cu zgomotul de rigoare.
Site-ul pe care mă uit eu, dar și mulți din zona video, este infinity sau e-infin.com.
Prețurile de acolo sunt monumental de mici. Serios, comparând cu ce adaosuri sunt la noi e foarte bine. În plus, indienii sau ce-or fi ei acolo, trimit din UK. Le aduc cumva din zona gri și le vând în Europa.
Ideea nu e rea deloc, au mai fost câțiva și pe la noi care au făcut bani până au ajuns la… răcoare.
Am foarte mulți amici care și-au luat lucruri de acolo și produsele ajung, fără doar și poate. Nu plătești taxe vamale, suporți doar costul de conversie al PayPal și transportul. Oricum ar fi, ieși mai bine ca în România.
Cosmin și-a luat de acolo Fuji XT-2. Pe site-ul lor e precizat că ai garanție 1 an de zile, față de 2 ani cât avem noi aici.
Așadar, nu putem vorbi de garanție internațională, ci de garanție în UK. Pentru defecte minore, așa cum are el te costă mai mult deranjul. Dar deh, vrei preț de achiziție mic, îți asumi că e ca și cum ai achiziționa de pe OLX. Garanție aproape inexistentă.
O altă experiență ar fi a unui coleg care de 3 luni are aparatul în service. Pur și simplu a prins un lot prost și se chinuiește să recupereze banii de la ei. Până la urmă, i-au înlocuit produsul.
vasile a zis
Asa-i ca nu ai avut rabdare sa citesti
Terms Of Use?!
…………..
„GOVERNING LAW AND JURISDICTION
These terms and conditions are to be construed in accordance with the laws of Hong Kong and in the event of any dispute or claim associated with these terms and conditions, that dispute or claim shall be subject to the exclusive jurisdiction of the Hong Kong courts.”
Apoi Hong Kong mai are inca ceva relatii comerciale speciale cu UK, de aici si portita, altfel nimic gri sau mov 😉
bejenaru florin a zis
iti pun si eu o intrebare. Cum ai ajuns tu la concluzia ca beneficiezi de garantie de la e-infinity un an, daca nu iti trimit in colet nici un fel de act, factura, bon de casa, un servetel de restaurant pe care sa scrie numele vanzatorului, numele cumparatorului, sau macar id-ul produsului?
Marius Cucu a zis
Eu am primit, nu știu de ce n-ai primit tu, dar mi-au trimis și poză la livrare.
Am coleg care are un A7III în service la ei, am alt coleg(la data scrierii articolului) care a rezolvat cu garanția. Practic, e experiența lui redată în articol.
bejenaru florin a zis
Inca ceva, daca scrii aici niste chesti, foarte bine atinse in anumite privinte, chiar apreciez artyicolul si felul in care gandesti, da-mi si mie nr de telefon al prietenului tau care a reusit sa schimbe produsul dupa luni de zile, sunt f curios cum a reusit acest lucru din partea unei adrese de mail.
Marius Cucu a zis
Florin, nu pot să fac asta, nu pot deranja omul. Dar dacă vei intra pe grupurile de foto video pe Facebook și vei căuta vei găsi experiențe foarte bune.
Eu, personal, mi-am luat A7III și 2 lentile de la ei. Nu am avut, din fericire, nevoie de service.
Andrei MANEA a zis
Salutare,
Cum a fost procedura de a comanda? (Ex. Vezi produs, pui in cos, dai checkout, platesti paypal)
Cand primesti poza de livrate?
In cat timp ti-a sosit aparatul?
Vreau sa comand si eu ceva la ei.
Merci de articol si raspuns.
Cele bune
Marius Cucu a zis
Eu am plătit cu Revolut. Uite niște pași aici.
Andrei MANEA a zis
Salut,
Merci de raspuns.
Am plasat comanda pe 01.12.2019 si astazi 09.12.2019 am primit decat feedback de confirmare plata. Am primit pe 06.12.2019 tracking number DHL insa astazi 09.12.2019 nu vad nicio schimbare.
Nu am primit nici poza de livrare.
E ok?
Merci
Marius Cucu a zis
Da. La mine a durat un pic mai puțin pentru că am comandat în Anglia.