Nu sunt părinte, nu mă pricep deloc la treburi de genul și poate că n-ar trebui să deschid subiectul ăsta.
Totuși, „parenting-ul online” a devenit din ce în ce mai cunoscut. Grupuri la greu pe Facebook, grupuri de femei care alăptează în public și cer legi. Chestii de genul… De parcă ne interesează atât de mult de ceea ce fac ele, în cercul lor de pițiponceală.
Ieri am fost la Zoo. În București. Să-mi văd familia de animale 😀
Printre animale erau și oameni, chiar și femei cu copii.
A fost o fază maximă cu o puștoaică de 2, 3 ani ce-și arunca pălăriuța din mână că maică-sa nu-i făcea pe plac.
Maică-sa, cu un calm desăvârșit, parcă abia citise toate cărțile de parenting o ruga frumos pe cea mică să ridice pălăria.
O dată, de 2 ori, de 3 ori, de 4 ori, de 5 ori. Ne-am îndepărtat suficient de mult de ei, iar maică-sa încă se ruga de cea mică să ridice pălăria.
Tare mi-e că ăștia mici manipulează mult mai bine decât cei mari, iar aberațiile despre cum să crești copiii 3.0… nu prea merg. Sau poate nu merg la toată lumea.
Din punctul meu de vedere ar trebui să te impui atunci când e cazul. Dacă ai pierdut trenul s-ar putea ca aia mică să facă mișto de tine și noile trenduri în parenting. 🙂
Un sfat pentru orice parinte sau viitor parinte: lasati dracu online’ul si cresteti’va copii dupa cum va dicteaza sufletul si mintea!
Dap, chiar tare articolul.
Ușor, ușor ne apropiem și cu copiii proveniți din părinți: generația Facebook. Cred că va fi tot mai interesant. 😀
Multumesc maestre!
Din pacate, asa cum scriam, familia si societatea (punctul 3) nu mai functioneaza in baza acelorasi valori, de aici si viitorul care nu arata bine deloc … cel putin in teorie.
Teoria ca teoria dar practica ne omoară. Toți avem soluții până devenim părinți… după aceasta ai belit p***
Și cunosc destui viteji care dădeau sfaturi în stânga și-n dreapta despre cum să-ți crești copiii până au devenit și ei părinți. De-atunci eșuând în a pune în practică propriile sfaturi, au ales să se spovedească și să facă ciocul mic.
Fiecare copil este unic în felul său și toate sfaturile de parenting sunt date de oameni fără copii sau care nu le-au putut pune în practică cu propriile odrasle.
On-topic: Piticul meu e atât de încăpățânat încât joacă totul pe ultima carte. Și în această situație cine-i matur cedează primul (nu în sensul că primește ceea ce-și dorește ci nu întrețin conflictul ci las să se liniștească apele și apoi discut cu micul tiran cum stau lucrurile).
Tocmai. Nu am zis că mă pricep. Cred că aș lua o la fugă din a 2 a zi. Totuși, erau atât de mulți parinti și copii ce erau liniștiți sau mai puțin liniștiți ce puteau să îi tina in frâu. Tanti… Se evidenția într un mod diferit.
Din punctul meu de vedere, nimeni nu are dreptul sa dea sfaturi nimanui iar parenting’ul pe net este o aberatie. Intr’un final, cel care stie mai bine de facut e parintele, din pacate insa, multi doar mimeaza ca sunt interesati de odrasele lor, „cedand” in fata lor „din iubire” si nu pentru ca munca de crestere a unui copil este o munca 24/7/356 pe o perioada de minim 18 ani. Azi e usor sa gasesti subterfugii nenumarate care teoretic te scapa de „bataia de cap” … e doar o iluzie insa pentru ca problemele „netratate” la timp vor naste altele din ce in ce mai mari. Mai pe scurt … trebuie sa ii arati cine este seful haitei, sa ii castigi respectul sau o sa fi mancat, faza cu ultima carte functionand doar si numai daca stie ca are un pachet intreg, e mai greu cand pachetul e la tine si ai grija sa afle asta.
Este doar si numai o opinie personala. Luati’o va rog ca atare.
Forza Olivia Steer!
Tot inainte!
Ne dai și un exemplu despre cum ai putea să te impui în fața unui copil de 2-3-4 ani (de preferat fix în situația de mai sus)? 🙂
Nu stiu. Probabil ca as gasi o modalitate, dar nu as sta cu copilul în mijlocul parcului, pe lângă toți oamenii trecând rugându-mă de copil să ia căciula de pe jos. De 2,3 de ori, de 5 ori, dar nu la nesfârșit.
Ca opțiuni ai așa:
– iei tu șapca de jos iar copilul înțelege că nu trebuie să-și asume vreo responsabilitate;
– îl iei pe sus și îl duci acasă iar copilul va percepe casa drept un bau-bau;
– îi explici că nu plecați din punctul respectiv până când nu-și ridică șapca, indiferent cât durează asta;
– îi arzi două la fund și îi arăți că violența este cel mai bun mod de a rezolva problemele.
Concret, ce măsură ai alege de aici?
Il inveti respectul de acasa, ca sa nu mai fie nevoie sa iei masuri in public.
Teoretic da. Practic… cred că ai auzit și tu că socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg.
Altfel spus, toți copiii câtuși de puțin independenți se vor comporta ușor diferit când nu sunt acasă.
Absolut corect … dar … ce uita multi este ca incepi sa cresti un copil de cand e in scutece si nu cand crezi tu ca este momentul sa „incepi”. Educatia se face de la suzeta pe care i’o dai daca e cuminte si nu sa fie cuminte.
Ma opresc aici … deja o dau in „parenting” si nu imi doresc asta. Ce imi doream din discutia asta era sa reiasa faptul ca o buna educatie data acasa care sa implice respect reciproc si bun simt va da roade cand e nevoie de asta, iar cazul dat de Marius de asta tine. 🙂
Parerea mea.
Nu pot să mă pun fix în postura femeii, însă probabil le-aș lua pe toate la rând. Cred că ea îi cunoaște slăbiciunile copilului. Cum ziceam și în articol, nu sunt părinte, nu mă pricep, dar felul în care stătea femeia… nu mi se părea ok.
N-am zis niciodată că am o rețetă a succesului. 🙂
Reteta suucesului garantat nu exista, insa daca esti un parinte cu toate tiglele pe casa si interes pentru cresterea copilului tau, vei invata sa il cunosti mai bine decat o face el instinctiv. Daca esti prost, prost te va crede, daca esti slab slab te va crede, daca esti manipulabil va sti sa te manipuleze. Asa cum ziceam in articolul meu sunt doar doua varinate:
Cum il cresti, asa il ai sau … cum te creste asa te are.