logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
FEATUREDmadrid sus

Am fost în Madrid ca să vedem Toledo și Segovia

Actualizare: 21 februarie 2026 16 comentarii

Scuza plecării în Madrid a fost să mă joc un pic cu Sony, să văd dacă mă obișnuiesc să îl folosesc și să migrez în tabăra lor. În plus, am vrut ceva mai mic și cu stabilizare față de bătrânul meu Nikon și care să nu ocupe peste 2 kg. Așa că am cerut în teste Sony A7s II.

Sigur că ce-am calculat la început n-a fost chiar cum mi-aș fi dorit, așa că n-am folosit 70-200mm pe care l-au dat, ci un 24-70mm care era mult mai mic, dar mai slab ca performanțe. Diafragmă variabilă, F3.5.

[Citeşte mai departe…]

Un om cu 8 clase s-a dat chirurg plastician.

Actualizare: 29 noiembrie 2022 17 comentarii

Avem tendința să vedem numai lucruri negative pe la noi prin țară. Azi discutam cu o tanti care făcea comerț încă de pe vremea lui nea Nicu și-a vizitat în lung și lat. Așa cum se închină unii la icoane, așa putem zice și de „cărțile ei de vizită”. Povesteam despre Tiraspol, Odessa și o grămadă de locuri în care a fost. Într-un final, am ajuns la concluzia că România s-a dezvoltat extraordinar de mult în ultimii ani, față de vecinii de prin zona aceea mult mai „roșie”.

[Citeşte mai departe…]

Alternativa la PSD

Actualizare: 16 ianuarie 2023 45 comentarii

Mda, n-avem o alternativă la PSD. Mai sunt 2 ani până la alegeri, dar acum se joacă băieții pentru europarlamentare și vor să obțină un loc călduț pentru următorii ani.

Aseară, Pătraru l-a avut invitat pe Cioloș la emisiune. Da, aparent, face și cu invitați, am văzut acum ceva timp că era Vlad Voiculescu p-acolo, iar acum a venit Cioloș.

[Citeşte mai departe…]
FEATUREDmunte segovia

Cum a fost în Segovia

Actualizare: 21 februarie 2026 Comentează

Segovia am ajuns să o vizităm după ce am dat de Toledo și Madrid în sine nu ne-a dat pe spate. Bine, am nimerit și într-o perioadă proastă în care palatul era închis pentru turiști și alte câteva care ar fi putut să te ajute să petreci timpul.

[Citeşte mai departe…]
FEATUREDview apus toledo

Toledo

Actualizare: 16 februarie 2026 2 comentarii

Nu sunt chiar comod în capitalele europene. Nu mi-a plăcut la fel de mult Paris, așa cum nu mi-a plăcut Varșovia sau cum nici Madrid n-a fost chiar pe plac. Nu mă înțelegeți greșit, sunt orașe frumoase, dar gusturile nu se discută. Prefer locurile mai mici, mai departe de aglomerație, mai cochete.

Totuși, orașele mai mici, în special cele pe stil vechi ce redau istoria locală mi se par foarte, foarte interesante. Așa că am căutat sugestii pe internet și toată lumea mi-a recomandat Toledo, du-te la Toledo.

[Citeşte mai departe…]

Suntem mai pasionați de mașini?

Actualizare: 16 ianuarie 2023 5 comentarii

Am fost prin câteva orășele d-astea mici cu străzi de-o mașină și multe. De multe ori, m-am mirat că sunt oameni care pot locui acolo, în zonele turistice.

[Citeşte mai departe…]

Proteste taximetriști Madrid

Actualizare: 16 ianuarie 2023 Un comentariu

Duminică și luni a fost haos cu protestele taximetriștilor. Să zicem că duminică nu a fost atât de evident, că zonele turistice nu erau chiar atât de mult băgate în seamă. Sau poate am bântuit noi pe unde n-au fost ieri.

[Citeşte mai departe…]

Atenție la donațiile de pe Facebook

Actualizare: 6 februarie 2023 6 comentarii

Facebook a avut o inițiativă foarte bună acum ceva timp cu donațiile. Era de așteptat ca problemele să apară și să avem oportuniști.

Cum e mai simplu să faci bani decât așteptând să îți dea lumea donații. Altfel, știu persoane care au început să fie scârbite de faptul că văd numai donații pe timeline-ul de la Facebook și-au schimbat cu pozele de la Instagram.

[Citeşte mai departe…]

Italia intră în recesiune

Actualizare: 16 ianuarie 2023 16 comentarii

La începutul lunii ne consultam despre criza din imobiliare ce urmează să vină sau chiar aveam titluri lacrimogene pentru cei care sunt la gri pe zona de servicii.

[Citeşte mai departe…]

Atunci când ai buget de marketing…

Actualizare: 16 ianuarie 2023 8 comentarii

Nu sunt unul dintre fanii Samsung când vine vorba de televizoare. Sunt de părere că vin întâi cu design-ul, marketing, apoi cu imaginea ok. Cel puțin așa aș trage linie când mi-aș aminti de seria Q7N sau chiar Q9N de la ei.

Am dat o tură în Madrid zilele trecute și am văzut ce înseamnă marketing-ul lor. Ziceam, în trecut, că la noi nu sunt calibrate televizoarele în magazine, că nu sunt puse în valoare.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

piata sevilla noapte samsung

7 zile în Andaluzia. Am vizitat Sevilla, Cadiz și Cordoba

Comentarii recente

  • Marius Cucu la După ce am verificat 2711 produse am ajuns la concluzia că prețurile nu s-au mărit substanțial, înainte de Black Friday
  • iolanda la Cardurile noastre nu vor fi în siguranță cu odată cu AI-ul
  • Mălin la La noi încă e foarte bine
  • Marius Cucu la Știați de Kruger&Matz?
  • Costin la Știați de Kruger&Matz?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026