Întotdeauna am avut coolere pe aer. Nu e ca și cum aș fi fost fan, dar la început eram chiar pe zona celor care vin cu procesorul. Între timp, am văzut ce înseamnă cele pe aer și am zis să le las în pace pe cele stock. Așa că mi-am luat un Scythe Ninja 3 rev. B și de atunci ne înțelegem bine împreună. Sunt ani de zile de când folosesc cooler pe aer și chiar nu aș schimba nimic.
[Citeşte mai departe…]Ce poți să faci în câteva zile în Veliko Tarnovo
E foarte greu să ai așteptări de la Bulgaria când te întorci dintr-un oraș ca Praga. Eh, noi, la 2 zile după ce ne-am întors din Praga ne-am gândit că ar fi cool să vedem și Veliko Tarnovo. Știam de fosta capitală a Bulgariei de pe rețelele de socializare, de anii trecuți.
Sunt mai puțin de 300 de km de mers din Ploiești spre Veliko, undeva la 3-4 ore de condus lejer. Mai ales, fără Schengen ca acum.
[Citeşte mai departe…]Probleme cu sursă de alimentare. Calculatorul își dă restart singur.
Anunțam că va veni vremea în care voi sparge banii pentru PC. Întâi a fost placa video, ca mai apoi să fie placa de bază, memorie RAM și procesor. M-au interesat atât de mult culorile încât am ales prețul cel mai mic pentru componentele pe care le-am vrut. Oricum, vor sta în birou.
[Citeşte mai departe…]Windows 10 a mai picat o dată…
Până acum aveam o scuză: foloseam distribuții în dezvoltare și se mai întâmpla să crape. Eh, dar de aproape 1 an de zile nu mai fac update-uri ciudate, ci doar pe cele pe care le primesc de la versiunile stabile.
[Citeşte mai departe…]Ungurii sunt mai activi, din punctul de vedere al sportului, decât românii
Nu mă refer la fotbal sau la orice alt sport de performanță, ci la oamenii de rând. După câteva opriri în diferite zone ale țării mi-am dat seama că ei preferă să facă sport. Sunt mai educați decât noi în privința asta. Dacă nu m-aș fi oprit în Cehia aș fi zis că noi suntem de vină, că în vest se aleargă mai mult, dar cred că e în funcție de viziune.
[Citeşte mai departe…]Oneplus 7 Pro s-a lansat
M-am uitat la evenimentul de lansare a Oneplus 7 printre picături. Încă sunt pe review-uri cu aparatele foto pentru că nu găsesc unul să aibă tot ce doresc eu. În fine, mai urmărim, mai procesăm, mai vedem cât scoatem din buzunar.
[Citeşte mai departe…]Emigrare în Canada
Am, de mai bine de 20 de ani, rude plecate în Canada. Stabilite acolo înainte ca Uniunea Europeană să vină în România, să avem criza din 2008. Au viața lor cu credite, cu case, cu tot ce trebuie. Normalitate și frig. De acolo am preluat câteva idei și mi-au trasat câteva linii referitoare la emigrarea în Canada. Sunt valabile și în 2026.
[Citeşte mai departe…]Oare cât o mai fentăm?
Dau exemplu cu străinii din nou pentru că noi fentăm regulile. Și la ei se face asta, dar nu atât de evident. Cel puțin, regula e regulă cu cetățeanul.
[Citeşte mai departe…]Cum putem vedea filme cu subtitrare de pe stick USB pe televizor
Toate televizoarele din zilele noastre au minim un slot USB. Majoritatea dintre noi folosesc stick-urile din dotare pentru a vedea filme pe televizor. Există mai multe variante precum:
[Citeşte mai departe…]Am fost la sediul Dolby din Londra ca să văd noile televizoare de la Panasonic, din seria GX800
Panasonic au ales să lanseze o nouă serie de televizoare la Londra. Nu am putut să refuz invitația, așa că am făcut coadă la check in și-am mers la Londra să văd noua serie de televizoare. De data asta nu va fi vorba despre televizoare cu tehnologia OLED, ci despre televizoare cu tehnologia LED.
[Citeşte mai departe…]


