Rațiunea
Am obținut preț bun pe aparatul foto. Bine, putea să fie și mai bine de atât, dar acumulatorul ăla avea niște ani, aparatul avea și el ceva ani, mai un buton care se apăsa mai greu. Nu era perfect. Nu m-am simțit bine să țin de preț, deși cred că aveam loc să mai negociez în sus.
[Citeşte mai departe…]Status update de pe Anglia rurală
Am niște neclarități și niște decizii de luat. Încă o dată, mi-am demonstrat că mersul la conferințe este pierdere de timp. Aproape 3 zile în care puteam să fac orice altceva cu viața mea, dar e o chestie cu 2 tăișuri.
[Citeşte mai departe…]Știrile zilei – 18 mai 2026
Natural, vor veni și oameni competenți
Când am plecat din presă am scris un articol despre scârba pe care o aveam despre politicul din Ploiești. 7 ani cât am stat eu în domeniu vedeam aceleași persoane, aceleași partide. Niște oportuniști, ca să folosesc un termen acceptabil. Sigur, unii dintre ei au ajuns acum șefi pe Prahova. Nu vreți să știți cât de multe prostii scoate pe gură Mircea Roșca. Și mulți alții care n-au ieșit atât de mult în lume, dar fac viața amară pe local.
[Citeşte mai departe…]Bangaraga
După milioane de ani m-am uitat și eu la Eurovision. În mare, a fost OK, deși nu mai am răbdare să văd peste 20 de melodii care nu sunt neapărat pe gustul meu. Show-ul, însă, este acolo.
M-am enervat maxim la ce s-a votat de către juriu, inclusiv de la frații moldoveni. Vorba aia, măcar am avut o melodie mai mult ca decentă anul ăsta.
[Citeşte mai departe…]O scurtă istorie a marilor crize economice
Mi se pare că informarea este cea mai bună. Mă bucur, însă, că, de principiu, sunt situații în care oamenii se informează destul de bine când vine vorba despre bursă. Dar la început toată lumea și-o ia. Când nu pricepi chiar tot ce se întâmplă.
Apoi… devine plăcere să te informezi. Asta dacă vei continua.
[Citeşte mai departe…]Știrile zilei – 15 mai 2026
Gata cu A7IV, s-a dat ieri prin Harghita. Băi, credeam că vă scriu articol despre cum mi-am luat țeapă cu AI. Oamenii ăia nu înțeleg românește. Căutăm oferte pentru A7V și așteptăm o cameră nouă de cinema.
[Citeşte mai departe…]Am testat OPPO Find X9 Ultra în Londra
Am vorbit din povești despre OPPO Find X9 Ultra și îmi dau seama că am cam greșit. Adică, bine, am zis că este greu. E adevărat, tinde să fie foarte greu cu obiectivul acela foto despre care s-a tot vorbit.
[Citeşte mai departe…]Sony lansează și un nou Xperia: VIII. Nu le dau mari șanse
De mai bine de o săptămână am OPPO Find X9 Ultra ca telefon principal și urmează să îi fac recenzie. Vă zic asta pentru că tot „pe Londra” am avut și Xiaomi 17 Ultra. Cu ambele am pornit cu ideea că nu îmi plac ca design. Până am pus mâna pe ele.
În aceeași măsură aș putea să zic și de Sony. Design-ul din poze nu îmi place, dar până nu pui mâna pe el nu știi dacă o să fie OK. Acum parcă nu m-aș mai despărți de OPPO. Am și ceasul lor, se comportă interesant.
[Citeşte mai departe…]






