7 ani de zile a trebuit să ascult balivernele unora sau altora. Baliverne de politicieni, baliverne din administrație sau sport. Eu eram un cârcotaș convins, mai ales că era la modă în perioada aceea, iar anii ăia chiar au fost faini și… educativi.
Uitându-mă în spate, cum eram la 20 de ani când am intrat în televiziune, mă bufnește râsul. Cred că așa se uitau și oamenii ăia la mine, ce copil revoltat eram de orice.
Cărămidă cu cărămidă am experimentat și pus lucruri cap la cap. În plus, ăștia 7 ani de zile combinați cu ce m-am mai jucat cu imaginea, cu fotografia și filmatul, mi-au dat o perspectivă diferită. Plus tot ce-am mai citit despre mimică, încercând să am și niște teorie în spate. Experiența cea mai mișto a fost pe politicieni. Să îi vezi cum se comportă înainte de emisiuni, în emisiuni, în pauze. Ce diferențe!
E un job și pentru ei, așa cum sunt toate joburile pentru noi. Ei trebuie să capteze atenția și votul majorității.
Mă uitam acum la niște materiale cu un băiat. Să îi zicem cântăreț, nu vorbitor. Adică se observă de cum deschide gura că omul nu are o bază. Dar nici nu aș avea așteptări, are timp să învețe, dacă vrea.
În postura de invitat trecând de la Ferentari la Kanal D… ai emoții. Ca să nu faci din rahat bici, un moderator trebuie să te ajute, să te ridice, cât să ți se spună povestea.
Ca șoarece din spatele camerei, din regia de emisie, de multe ori nu înțelegeam nici eu asta și chiar aveam butonul pentru cască și… recunosc că mai făceam mișto de realizatori. Dar eram mic, nu înțelegeam, vedeam atât de prost lucrurile.
Ca o paranteză, un fotograf bun este ăla care face poze mișto oamenilor crispați, care știe să lucreze cu oamenii, să îi „destreseze”.
Comentariile de la video, însă… sunt absolut gratuite.
Pentru cine nu îl știe pe băiat, nici eu nu știam mare lucru, l-a descoperit Connect-R și l-a scos în față.
E Youtube-ul plin de așa ceva.
Tot ceva în categoria schimbului de generații aș puncta și materialul de mai jos:
E un alt nivel, o altă perspectivă, eu l-am văzut ca un duel între 2 generații de „creatori de conținut” și cumva, Faiăr a încercat să câștige un duel cu un om mai experimentat în comunicare. Cu ani mai mulți de experiență, cu treceri de la un subiect la altul, cu lucruri pe care un moderator trebuie să le facă.
În toată nebunia asta cu toată lumea poate să facă podcast, băieții vechi, cu ani buni de experiență în televiziune n-au cum să nu facă treabă și în online.
Costin a zis
Off topic.
Referitor la clipul din mijloc, de-a lungul timpului am ascultat si interpretari mult mai slabe a melodiei lui Marley.
Pheno a zis
Clipul unu e clasic.
Clipul doi. E prima data cand aud/vad prestatia lui Connect-R. Ca o comparatie cu Bob Marley, Connect-R mi s-a parut extrem de bun.
In clipul trei, mare dreptate are Faiar de pe la minutul 45.