Am ceva amici care s-au întors în țară după o lungă perioadă de stat într-un alt sistem. Valorile s-au mai schimbat, omul vrea casă. Casă cu curte și livadă. Să fie frumos.
Și întreb eu: câți bani ai?!
Păi am 25000 de euro. Pentru casă și teren.
Eu, ce?
Da, am găsit undeva la țară la ai mei teren la 7000 de euro și construiesc acolo.
Locația nu este foarte departe de Ploiești, este undeva la 30 de minute de mers cu mașina. Dar mai plouă.
Eu am râs un pic de buget, nu cred că poți să construiești de la 0 și să ai o finalitate cu banii ăștia, mai ales dacă tu nu știi să pui mâna să faci nimic la casă, nu te vei implica decât cu banul.
Asta în condițiile în care am zis că izolez și eu exterior și băieții care au zis că fac treabă pe aici prin zonă mi-au cerut 9000 de lei. Apartament la etajul 1, 2 camere.
Da, știu că la București sau chiar Ploiești sunt alte prețuri, dar tot nu cred că ajunge nici la roșu cu banii ăștia.
ice4you a zis
Depinde ce vrei sa iti faci, cu banii aia iti poti rezolva de o casuta cu mansarda, din panouri sandwich sau din lemn, destul de frumusica. Poate ca n’ar fi rau daca s’ar mai schimba si pe la noi nitel mentalitatea cu privire la genul asta de casute/constructii cu o durata de viata de ~50 de ani. Pot fi o varianta foarte decenta si accesibila mai ales ca au evoluat foarte mult materialele de constructii care acum pot sa ofere atat durabilitate cat si o buna izolatie termica si fonica.
Marius Cucu a zis
Chiar și așa, cu 15000(în cel mai bun caz) m-aș mira să poți ridica ceva oki.
ice4you a zis
Uite un exemplu:
https://i.imgur.com/VmCExa6.jpg
Open space la parter, aka bucatarie+living, baie, debara, doua dormitoare decente la mansarda, cu toate utilitatile instalate ajungi undeva la ~9000EU-10.000EU.Poate imi fac timp sa scriu ceva pe tema casutelor din prefabricate, ca pe tema casutelor din containere, am scris aici:
https://ingerisidemoni.ro/casa-din-containere-maritime
Marius Cucu a zis
Păi da, dar nu e câmpie acolo. Nu știu cât de eficiente energetic sunt acestea.
Doc a zis
Știu pe cineva care are o casă comandată pe Amazon pe care a dat în jur de 11000 de Euro (a venit în container și are instrucțiuni de montaj
) Bineînțeles că a avut un teren și s-a racordat la utilități)
ice4you a zis
@Marius: Ca tot am locuit o sporadic in asa ceva, ti’am raspuns aici la toate intrebarile, daca ai alte intrebari, intreaba 🙂 :
https://ingerisidemoni.ro/case-din-materiale-prefabricate-tip-sendwich-o-alternativa-ieftina-la-casele-clasice
alin a zis
Subscriu la sandwich-uri si prefabricate. Pacat ca dintre cei pe care i-am intalnit, elimina din start aceasta idee tocmai pentru ca „nu tine o suta de ani”. Deci mai bine „fac pe dracu-n patru”, se indatoreaza si isi fac un palat pentru fala.
ice4you a zis
Beleaua e ca multi nici macar nu stiu daca or sa apuce sa le plateasca ca sa nu ramana fara ele, ca deh, 30-35 de ani sunt multi ani in care se pot intampla multe, basca nici astea din materiale asa zis clasice, nu mai sunt rezistente ca alea care se faceau odata pentru ca in cazul dat, calitatea acelor matriale a scazut foarte mult odata cu importurile via China unde tot ce conteaza este pretul mic de achizitie. In rest, ti’am raspuns pe blog! 🙂
Costin a zis
Mi-amintesc cum prin anii ’92-’93 aparusera citeva firmulite care-ti trinteau oriunde-n tara o casa de lemn cu un mic etaj pentru modica suma de 25.000-30.000 lei.
Evident, la epoca aia cerintele fiind mult diferite fata de cele din zilele noastre, fundatia nu intra in acest cost.
Raminea la latitudinea viitorului proprietar daca-si dorea una simpla pe zgura sau una turnata.
Chiar daca pentru vremurile acelea suma pretinsa nu era la indemina oricui, era o varianta infinit mai accesibila decit cumpararea unui apartament. Mai ales ca preturile incepusera s-o cam ia la deal.
ice4you a zis
Da, chiar eu cunoasteam o echipa de maramureseni care faceau asa ceva, asigurand si montarea la nevoie! 🙂 De atunci insa lucrurile s’au diversificat foarte mult si la noi, acum chiar ai de unde alege si preturile sunt infinit mai mici decat la o casa clasica. 🙂
dam167 a zis
Baftă cu utilitățile. Când vei dori apă, canalizare și eventual gaz sunt toate șansele ca „am comandat casa de la niște maramureșeni” să nu fie de ajuns. Ți se va spune că o locuință se proiectează și să vii cu proiectul, mai nou vor să vadă ce consum de apă ai, care se estimează după proiectul de instalații.
Fundația nu intră niciodată în cost pentru că aia se proiectează și se verifică MLPAT, în funcție de zona geografică și se stdiul geotehnic.
ice4you a zis
Nu stiu cat habar ai tu care si cum e mersul, insa racordarile se pot face la orice constructie temporara in regim de santier, regim ce nu are un termen limita si beneficiaza de aceleasi drepturi si obligatii ca si o constructie permanenta. Sanatosi sa fi ca de invatat cum e mersul cu invartelile, ai timp.
dam167 a zis
Se pot face, în baza autorizației de construire. Cu ideea de temporar o să te lovești de un zid mai devreme sau mai târziu.
ice4you a zis
Pentru apa curenta, canalizare si energie electrica nu ai nici o bataie de cap. Singura problema ar fi conectarea la gaz, insa problema asta o poti rezolva foarte usor fie prin utilizarea curentului pentru incalzire de exemplu, fie montarea unei cisterne GPL de 3000-5000l care iti sunt suficiente pentru un an de zile. Variante sunt multiple,trebuie doar sa iti dai silinta sa le rezolvi, ca sa nu mai zic ca e si varianta cu autorizatie de constructie pe fundatie clasica si aia e.
Perfu a zis
Sunt destui care au venit din diaspora cu ganduri marete si dupa ce au ridicat un pic din casa au ramas fara buget pentru ca ei nu au stiut sa isi calculzeze in mare ce cheltuieli vor avea , ei s-au apucat sa construiasca fara cap
dam167 a zis
Există un curent acum acum dat de cei ce promovează locuitul în spații mici, inclusiv construcții prefabricate sau containere/remorci modificate. Ironia e că ajunge să fie mai scump locuitul în așa ceva și asta se vede pentru că aleg aceste variante fix oamenii care au atins un oarecare succes, nu cei săraci. Am ascultat o tanti arhitect care vorbea pe tema asta și susținea că nu e ceva practic sau sustenabil în timp. Dar asta așa, ca o paranteză.
Eu recomand oricui să discute mai întâi cu un arhitect, pe gratis sau pe bani, după caz. O locuință trebuie să fie sigură, să-ți asigure funcțiunile de care ai nevoie și să nu-ți afecteze sănătatea în timp. În plus, sun zone din țară unde n-ai să te poți branșa/racorda la utilități dacă ai fost tu „creativ”, ți se vor cere proiect și avize ca la o casă normală. Inclusiv forajul pentru apă, și pentru ăla ai nevoie de autorizație, că poate te trezești că forezi într-o zonă unde apa e contaminată cu ceva. Îmi place și mie ideea asta că te duci într-o zonă mai sălbatică să-ți faci tu de capul tău casă, dar nu merge chiar așa. Când mai vedeți poze cu case prefabricate și tot felul de aiureli (cum e aia cu containerele), gândiți-vă că alea care arată bine au fost proiectate să arate bine de oameni cu școală în domeniu și e ca hamburgerul de la mec în reclamă – când îl cumperi nu e așa frumos.
Legat de costuri, în general ce e popular și cel mai ieftin sistem. Ridicarea la roșu nu costă așa mult, însă finisajele și instalațiile costă. Împreună cu un arhitect poți estima un cost pentru diverse soluții (deviz) constructive – pentru oamenii cu școală ar trebui să fie evident că un ceva iese ieftin doar dacă e planificat și calculat fiecare detaliu, nu dacă te arunci unde crezi că e mai ieftin fără să te pricepi.
O să mai scriu și aici, că am văzut că oamenii nu știu în general care e roulul arhitectului. Arhitectul nu face design, ci proiectează după funcțiuni – știe care e spațiul necesar pentru diverse activități și funcțiuni, cum e perceput spațiul, orientarea și chiar aportul iluminatului în percepția spațiului. În afară de asta știe de ce ai nevoie ca să construiești lega o casă cu tot ce trebuie (utilități, de exemplu).
Cam mic bugetul de 25k, dar după ce ai terenul trebuie pus pe hârtie ce vrei și abia atunci vezi care ar fi ordinul de mărime.
Marius Cucu a zis
Am rotunjit eu la 25k. Utilitățile la el ar fi la poartă, mai puțin canalizarea care… deh.
ice4you a zis
Dam167, te inteleg ca esti conectat direct sau indirect la teava de bani a arhitectului, dar nah, unii se descurca si fara daca stiu cum si asa se impune situatia, mai ales ca 90% din „arhitectii” din Romanica sunt niste jepcari strans lipiti de primarii si alte tevi de bani de pe la stat. In rest, la nivel de „frumusete” arhitecturala in Romania, sa ma ierte Dumnezeu, dar de cuburi cu etaje ne’am saturat cam toti.
P.S. A si inca un aspect, in curand contractele la utilitati se vor putea face prin declaratie pe propria raspundere, se elimina birocratia si se simplifica foarte multe lucruri, inclusiv faza la care nu va mai fi nevoie sa trimiti nici un proiect pentru contractul de racordare, va fi suficienta o declaratie pe propria raspundere.
*Acesta NU este un atac la persoana!
dam167 a zis
Cunosc arhitecți, așa că am auzit/văzut multe de-a lungul timpului. Principala problemă nu e cum arată clădirile – aia e școala lor, alea le sunt ideile -, ci funcțiunile și percepția – spații prea mari sau prea mici, iluminare proastă, spații greu de încălzit sau răcit etc. Pe lângă asta, au acceptat să lucreze pe bani puțini (marea majoritate) așa că rezultatul e ceva ieftin și prost. Urbanismul ține tot de arhitectură și se vede că nici acolo nu stăm bine. Legat de case, am văzut porcării unde beneficiarii știau mai bine ca arhitecții și acolo îmi pare rău de ei, că e nasol să te tot contrazică cineva care nu se pricepe, mai ales pe bani puțini.
N-are treabă contractul de utilități cu modul în care se face branșarea sau racordul – ăla e standard, racordul/branșamentul poate să nu fie. Când vrei să faci un racord la canalizare, de exemplu, operatorul vrea să vadă ce debit descarci și unde – că e posibil ca pe strada ta să nu fie canalizare deloc, sau s-ar putea să nu ducă ce e acum acolo. De asta îți cere un proiect, să se asigure că înțelege ce vrei tu și că se poate face. Nu știu cum ar funcționa cu declarație pe proprie răspundere, probabil plătești operatorii să te lege la utilități, pentru că acolo e nevoie de proiect. Casa ta poate fi mai jos ca rețeaua de canalizare și poate ai nevoie de o stație de pompare, nu se poate să te lase cineva să-ți faci racordul după cum te duce capul. La nivelul la care suntem ca țară cu utilitățile nu cred să fie ceva mai bine și mai simplu în viitorul apropiat. Poate în unele orașe mari da, dar în țară, per ansamblu, nu cred.
Apropo, am auzit pe cineva recent că avea probleme cu o casă făcută din containere – nu o putea întabula sau nu se putea lega la utilități -, dar nu știu destule detalii cât să îți înșir care pot fi toate problemele de care te lovești.
ice4you a zis
Intabularea o faci pe teren si aia e, nu vad de ce dracu te’ai stradui sa intabulezi o asemenea constructie. In rest, culmea dracului ca arhitectii aia numai pe bani putini NU lucreza, mie pentru un parlit de gart de 10m cu fundatie mi’au cerut pe un proiect de la 2000 lei in sus, de mi’am bagat picioarele si pana la urma l’am facut din lemn fara fundatie. Eu unul sunt satul la cat m’am lovit de toate rahaturile.
dam167 a zis
Trebuia să ți se explice și să încerci și tu să înțelegi pentru ce plătești. Un proiect pentru un gard e similar cu cel al unei case din punct de vedere al hârtiilor. Nu știu de studiul geotehnic, dar ai nevoie de o ridicare topografică cu viză OCPI – pentru a se verifica dacă faci gardul pe terenul tău sau al vecinului. Mai ai nevoie de un detaliu generic de rezistență și cred că verificarea proiectului. Deja ai 4 oameni care sunt implicați, probabil arhitectul nu ți-a spus asta pentru că nu înțelegi/nu te interesează, tu voiai doar autorizația. Dacă sunt 4 oameni implicați, ți se mai pare așa mult 2 mii de lei?
Dacă stai să calculezi tariful efectiv al unui arhitect ai să vezi că rar e mare. E păcat că lumea nu știe ce presupune, legal, un gard sau ce fac diverse profesii în societatea modernă, eu unul am așteptări măcar de la ăia cu școală să încerce să priceapă – dar zi de zi e ceva/cineva care îmi arată că le am degeaba. Să vezi ce tare e când cei ce gândesc ca tine ajung în administrații publice și scot la licitații reparații de spitale sau chiar construirea unora noi și pun bugete nerealiste, că doar ăia din domeniu vor să se îmbogățească. De fapt stai, că vedem toți ce tare e, nu se face nimic.
ice4you a zis
Sincer discutam nimic despre nimic! La mine nu era nimic de verificat era totul foarte simplu, acolo existase si inainte un gard pe terenul meu, tot ce vroiam erau 5 stalpi pusi la 2m intr’o centura de 20cm de beton ca sa nu imi mai putrezeasca in timp, atat. Te’am inteles ca esti de partea arhitectilor sufletului, e ok, nu contest ce povestesti pe aici dar pentru mine tot niste hoti netalentati raman in cea mai mare parte a lor, atentie, nu generalizez! Eu apreciez si platesc orice munca fara sa discut, urasc in schimb smecheria si hotiile. Doamne ajuta cu sanatate!
Pato Basil a zis
Eu nu m-am apucat de construcție, fiindcă: scumpiri
Marius Cucu a zis
Păi de ieftinit… mai greu 🙂
ice4you a zis
Si e abia inceputul, cine se asteapta la vreo ieftinire, din pacate e naiv!
vasile a zis
„Oameni reveniți în România costruiesc”
„după o lungă perioadă de stat într-un alt sistem” 😀
Fruuumooosss!
Marius Cucu a zis
N-aveam autocorecție și pe titlu. Am rezolvat acum cu roboțelul. E bine că citisem de câteva ori și nu înțelegeam ce zici. 🙁
vasile a zis
N-am înțeles acolo cu alt sistem… politic, economic, mai opresiv sau nu⁉️?
Costin a zis
iOS? ???
vasile a zis
Buna asta, pentru un gard!
„Dacă sunt 4 oameni implicați, ți se mai pare așa mult 2 mii de lei?”
Chiar e putin! 😀
dam167 a zis
Da, pentru un gard, pentru că e o construcție cu caracter permanent și asta e legislația. Nu te oprește nimeni să-ți faci gardul după cum te duce capul și apoi să plătești amenzi dacă te reclamă cineva – de obicei un vecin binevoitor. E foarte nasoală legislația în construcții dar, ce mă sâcâie pe mine, ăia puținii care o cunosc nu-și merită banii pentru că știm noi mai bine. Să știi că oricum mulți se ard, dar nu spun, că le e rușine. Foarte mulți oameni n-au ascultat de proiectanți și s-au strâmbat la proiectare la câteva sute de euro în plus, în schimb au dat mii ulterior.
Observ că n-ai ce face cu oamenii convinși că știu mai bine, dar legea e lege. Chiar și pentru gardul ăla există niște reglementări minime, iar un inginer e obligat să țină cont de ele, chiar dacă pentru tine par inutile. Am în familie arhitecți și ingineri și în fiecare zi mă bucur că nu fac ce fac ei, pentru că aș lua-o razna din cauza unor clienți și, repet, nu mi se pare că au o scuză cei cu studii superioare.
Și ține cont că de obicei ăia 4 oameni toți sunt cu studii superioare și au o responsabilitate când semnează ceva.
vasile a zis
Nu trage concluzii greșite, lucrez în construcții de 40 de ani ca inginer, soția e arhitect, totuși am evitat sa belim oamenii de bani chiar dacă aveau sau din contra,cam asta ar fi ideea‼️??