A fost o conferință interesantă a celor de la vivo în parteneriat cu cei de la Zeiss. Bine, probabil că era mai interesant să fie undeva fizic, nu în online unde materialele se cam blocau, dar până la noi ordine au putut să ne adune într-o sală virtuală și să se vorbească despre tot ceea ce înseamnă module de camere de pe telefoanele mobile și parteneriatele despre brandurile de aparate foto și cele producătoare de telefoane mobile.
Știm deja că avem multe parteneriate precum: Hasselblad, Zeiss și așa mai departe. Cu Zeiss am contact inclusiv pe aparatul foto, 2 dintre cele 4 lentile ale mele fiind Zeiss.
O discuție mișto de acolo a fost referitoare la acuratețea culorilor și felul în care anumiți producători aleg să satureze anumite culori. De fapt și de drept, concluzia era că nimic nu este identic cu ce vezi cu ochiul liber, iar săgețile probabil erau îndreptate spre brandurile care fac volum, Xiaomi și Samsung, ce aleg să facă photoshop din pozele lor. Totuși, din punctul meu de vedere, Samsung a ajuns ceva mai aproape de adevăr, cu nuanțele din fotografii.
La polul opus, parteneriatele cu Zeiss și Hasselblad cam asta încearcă să facă: să aducă know how-ul de pe camerele foto pe telefoanele mobile. Și, dacă la aparate foto legile fizicii îi ajută mult mai mult, la telefoane mobile legile software îi ajută mai mult.
De exemplu, la portrete, acel bokeh de care tot comentăm noi este în proporție de peste 90% făcut din software. Practic, s-au uitat la cum iese bokeh-ul și-au încercat să reproducă tot mai bine. Chiar a fost făcută o comparație cu lentila de la Sony, Batis 40mm.
Au trecut și prin toate aberațiile cromatice și problemele ce țin de faptul că vorbim de lentile foarte mici și că, oricât le-ar observa ei trebuie să lucreze mai mult la software, nu au chiar multe variante hardware.
Anul trecut am testat și eu vivo X60 PRO. Nu pot spune că este cel mai bun telefon pentru camera foto, erau lucruri de rezolvat, dar, în principiu, telefonul se prezintă foarte bine din punctul de vedere al culorilor. Probabil că seriile următoare vor fi ceva mai OK pe total.
La final, la Q&A au fost întrebări referitoare la direcția unde se duce industria, dacă vor depăși compactele. S-au ironizat un pic, deja flagship-urile fac treabă bună. Au zis că, probabil, vom mai avea un modul de cameră(pentru încă un tele – adică fix ce a pus anul ăsta pe S22 Ultra) și că nu se vede prea curând avantajul revenirii la un singur modul, așadar probabil va trebui să ne obișnuim cu un aragaz cu 5 ochiuri.
ionică a zis
Nu am înțeles nimic. Oricum tot la kilogram se vor face telefoane Xiaomi, OPPO, Vivo, Samsung, OnePlus, deci este irelevant dacă are sau nu cameră mai scumpă ca telefonul sau nu.
Marius Cucu a zis
Am sintetizat pe cât de mult s-a putut și tot n-am mers pe analiza tehnică a lentilelor sau fiecare parametru pentru care făceau analiza fotografiei, din punctul de vedere al aberațiilor cromatice.
Pheno a zis
Astept cu interes televizoarele cu telefon.