Sunt atât de multe anomalii în România încât îți vine să îți dai palme. De adaptare a legislației nici nu se pune problema. De faptul că funcționarii habar nu au ce se întâmplă… nici atât. E ca și cum eu n-aș fi știut ce cabluri îmi lipsesc sau care este butonul de rec pe aparat când mă duc la evenimente. Fiecare trebuie să își cunoască zona lui de lucru, nu?
Povestea este următoarea: sor`mea are diabet. Boala a făcut majoratul anul acesta.
Pentru cine nu știe: este o boală incurabilă. E dependentă de insulină toată viața. Asta dacă nu vor face ăștia minuni. Dar cum nu s-au făcut prea multe din 1920 încoace… slabe șanse.
Teoretic are și un grad de handicap obținut permanent. Obținut cu greu și ăla cu titlu permanent pentru că legea e atât de idioată încât nu îți permite să gândești că boala aia nu este vindecabilă. Practic, foarte multe persoane sunt puse anual pe drumuri pentru o viză, pentru o șpagă.
Acest certificat de handicap îți dă niște drepturi:
- parcare în locurile cu handicap
- ceva bilete gratuit pe transport în comun
- ceva scutire la impozit pe primul imobil
- pensie de handicap de ~280 de lei
Eh, în legea 95/2006 cu modificări aduse nu știu când se stipulează că dacă ai un venit cât de mic trebuie să plătești contribuția la sănătate la nivelul de minim pe economie ca să poți avea acces la tratament.
Noi chiar ne descurcăm și depășim anual cu mult minimul pe economie, dar legea este atât de idioată încât oamenii ăștia care fac legi ar trebui strânși de gât. Sau mai bine: le dorim bolile tuturor celor care trec prin această problemă.
Există multe persoane cu handicap care nu pot avea un serviciu full time, din diferite motive, cu fel de fel de incapacități. Eh, îl obligi pe el să îți plătească ție ~80 de lei lunar cotizație în condițiile în care el poate face și el 2-300 de lei lunar ca să ajute familia sau să se ajute singur.
Și, să fim serioși, dintr-o indemnizație de ~280 de lei niciun bolnav nu poate trăi decent.
Nervii ăștia îi am pentru că am pierdut o zi întreagă între ANAF și CNAS pentru că nu figura că avem plătită sănătatea, deși noi, pe firmă, am avut totul plătit la zi, dar ce să vezi… decizia de impunere a fost un pic sub minimul pe economie, iar ea nu putea să își ia tratamentul. Practic, noi am plătit dările la stat în fiecare an, de fiecare dată fără să se întârzie măcar o zi. Doar că pragul minim nu a știut să îl comunice nimeni de la ANAF/ CNAS.
Pentru diabetici:
Pentru că s-a făcut deja destul tam tam pe baza articolului îmi permit să recomand ceva diabeticilor. Există pe piață senzori care vă ajută să vă monitorizați glicemia fără a vă înțepa de fiecare dată. Se face un dosar și ar trebui să vă aprobe.
Andrei a zis
Frate-miu are handicap de gradul 3 , operat pe creier acum 8 ani, epileptic. Acum 6 luni a căzut pe scări de la 1 pana la parter în cap, direct coma, medicii i-au dat șanse 0. Si-a revenit, epileptic și acum, cade și face crize pe strada, vorbește peltic…dar cum România e frumoasa, trebuie sa meargă des la comisii, altfel pierde jegul ala de 350 lei.
Marius Cucu a zis
Să intre în ei. Și sor mea făcea asta ani buni de zile până a făcut o dată scandal și i-au dat permanent. Boala e clar că nu are șanse de ameliorare.
Razvan a zis
Varu’ tatalui meu a pierdut un picior la un accident in 1999 – 2000. Ghici cine e carat la fiecare sase luni la comisie pentru a i se prelungi indemnizatia…
Marius Cucu a zis
Păi n-ai întrebat și tu? Nene, crezi că-mi crește piciorul în 6 luni? Eu mă ofeream să-i tai piciorul si să-i plătesc indemnizația în tot timpul ăsta…
Sorin a zis
România te iubesc.
Te iubesc şi te halesc.
Sîntem singura ţară în care se fură Orice. Se fură orice, pînă şi sănătatea oamenilor este de furat, este „de vînzare”, începînd de la şpăgi pentru consultaţii şi bani grei pentru operaţii, doctori hămesiţi după bani şi care te tratează numai dacă le dai bani, măcelari în toată regula doar că îmbrăcaţi în halate albe, un jurămînt a lui Hipocrate care pentru ei valorează doar ca portiţă deschisă spre marele cîştiguri de la cei oropsiţi.
Medicii pe de o parte şi birocraţia pe de cealaltă parte, care dacă nu te omoară una în numele ştiinţei(!) te toacă mărunt cealaltă de orice urmă de umanitate. Sîntem singura ţară care îşi bate joc de proprii oameni, sîntem singura ţară care îşi condamnă oamenii. Sîntem cea mai mare aberaţie a Universului.
Ori cînd omoi pe cineva se cheamă crimă, cîn’ condamni o populaţie întreagă se cheamă genocid, dar cînd condamni pe toţi oamenii unei ţări, aia cum se cheamă ? Dragoste de ţară, iubire de patrie, patriotism ???
România te halesc… nu mai poţi, pentru că nu mai ai ce !
Bogdan Cutaru a zis
Da… dar avem libertate. Era singurul lucru care ne lipsea si l-am castigat prin „Revolutia” di ’89.
Acum avem libertatea;
-sa alegem de fiecare data dintre hoti, care sa ne conduca;
-sa injuram pe strada si prin piete pe oricare dintre alesi. Ca prostii ca oricum „cainii latra ursul trece”.
-sa muncim in pentru ca altii sa faca burtile mari in vacante.
-sa muncim printre straini ca la noi nu mai este loc;
-sa platim dari pe care sa le fure smecherii prin contracte „destepte”;
-sa strangem bani ca sa-i spaguim pe medici pentru sanatatea noastra;
-si multe altele, in pricipat ne-am castigat libertatea de a ne duce dracu’ca oricum suntem luati de idioti de fiecare data.
Marius Cucu a zis
Probabil cea mai bună sinteză. 🙂
Malin a zis
Cateva comentarii pe subiect:
1. In Romania nu exista anomalii. Anomalii sunt alea care reprezinta exceptii de la regula pe cand in Romania incompetenta e o regula, deci e rutina, normalitate si anomalie e fix opusul.
2. Exista mai multe tipuri de diabet, unul din ele fiind aproape inofensiv, in sensul ca nu da dependenta directa de insulina si asta il face deja vindecabil si in cazul altuia stiinta a facut progrese mari si s-a reusit eliminarea lui completa prin tratament. Urmeaza testele clinice si probabil o sa iasa pe piata un medicament extrem de scump care o sa-l vindece.
Poate ca in Romania nu s-a mai facut nimic din 1920, pe alte meleaguri se investeste activ in cercetare si apar rezultate de la an la an.
3. Diabetul nu confera invaliditate totala si sunt o gramada de oameni cu diabet care lucreaza in mod normal. Faptul ca tre’ sa-si faca o injectie nu ii opreste sa traiasca o viata normala asa ca desi stiu ca o sa te superi pe mine, locul de parcare garantat e doar un moft. Parcarea garantata e doar pentru persoanele cu probleme de mobilitate si atat.
In rest iti inteleg supararile, insa nu uita in ce tara traiesti…
Marius Cucu a zis
Păi bun, noi nu vorbim de tipul 2, ci de un certificat pentru tipul 1 care e știut că e permanent.
Tipul 2, de multe ori, se tratează cu pastile, cu regim alimentar strict și, în anumite condiții, cu insulină.
Sunt 2 tipuri diferite. N-a țipat nimeni de boală în sine, ci de asigurarea tratamentului pe care n-ai putea să ți-l administrezi.
Și nu e vorba strict de noi, le-am plătit anticipat pe un an, dar sunt oameni cu handicap care fac și ei o chestie minoră, o chestie care să-i facă importanți.
Legat de parcare… e doar un moft. E irelevantă în cazul de față.
Malin a zis
Si tipul 1 are vindecare in experimente. E deja reversibil si urmeaza testele clinice pentru optimizarea tratamentului: http://www.diabetesincontrol.com/type-1-cured-in-mice/. Am citit acum cateva zile pe subiect, deci e clar ca nu mai vorbim de o boala incurabila.
Apoi. locul de parcare e un moft dupa cum spui si de asta m-am si oprit asupra lui. N-are nicio relevanta in context si nicio utilitate practica.
Marius Cucu a zis
De ani de zile se încearcă experimente. Sa vedem și punerea în practică.