Că tot am povestit despre Delimano mai devreme, iată că a venit un comunicat de la Miele cum că ei lansează Triflex XH2. Știți câte știu despre aspiratoarele Miele?
Nimic.
Efectiv, n-am văzut pe nimeni să aibă așa ceva. Sunt scumpe. Mint, e un magazin în Ploiești și am văzut câteva din geam. Dar nu sunt la nivelul în care să cumpăr produsele lor. Sunt o nișă premium.
Acum dacă mă raportez la comunicat, de ce m-ar convinge să cumpăr unul?
La fel ca predecesorul său, noul model Triflex HX2 este un aparat cu adevărat versatil, care poate fi utilizat atât ca un aspirator clasic, cât și ca unul vertical, pentru locurile greu accesibile. Datorită designului patentat 3-în-1, PowerUnit-ul, format din motor, baterie reîncărcabilă și cutie de praf, poate fi reconfigurat în doar câteva secunde. Astfel, dacă PowerUnit-ul este montat în partea de sus, aparatul poate fi utilizat pentru aspirarea sub mobilier sau de-a lungul tavanului. Montat în partea de jos, centrul de greutate se mută și oferă echilibrul perfect pentru aspirarea confortabilă a suprafețelor mari. În această configurație, Triflex poate sta și în poziție verticală, fără suport, fiind extrem de practic pentru pauzele scurte. În modul solo, PowerUnit este ideal pentru îndepărtarea firimiturilor de pe masă sau pentru curățarea mașinii.
Aspiratorul include și un suport nou pentru accesorii cu ajutorul căruia duza pentru tapițerie, cea pentru aspirare în crăpături și peria de praf sunt ținute în siguranță pe tubul de aspirare, pregătite pentru utilizare în orice moment.
Puterea ridicată de curățare a Triflex HX2 se datorează în primul rând noului motor Digital Efficiency, care are o performanță cu 60% mai ridicată decât modelul precedent, fiind dezvoltat și produs de Miele. Capacitatea ridicată de curățare a Triflex HX2 este rezultatul îmbinării noului motor, cu designul mono-ciclon care s-a dovedit a fi extrem de eficient (Tehnologia Vortex) și peria electrică Multi Floor XXL. Peria rotativă este dotată cu un sistem inteligent de detectare a pardoselii, prin intermediul căruia își adaptează și reduce viteza de rotație pe suprafețele dure, economisind energie și prelungind perioada de utilizare a bateriei. Motorul aspiratorului Triflex HX2 este echipat de asemenea cu un sistem inteligent datorită căruia crește sau reduce puterea în funcție de tipul de pardoseală. În plus, în funcție de model, peria electrică cu sistem de iluminare LED (BrilliantLight) oferă vizibilitate chiar și în cele mai întunecate colțuri și aspiră orice fir de praf.
Puterea noului aspirator este asigurată de o baterie litiu-ion realizată de producătorul
german premium Varta, care include șapte celule de înaltă performanță. Triflex HX2
ajunge astfel la o autonomie a bateriei de până la 60 de minute, care poate fi extinsă
și până la 120 de minute, prin folosirea celei de a doua baterii reîncărcabile.
Avem bogați cu Miele pe aici? Nu de alta, dar costă un pic cam mult.
Paul a zis
Poate fi testat undeva acel aspirator. Am un Bosch Athlet care a rămas fără baterie și un Bosch Flex care nu merită numit aspirator. (don’t ask why, because my wife…)
Înțeleg că Miele are a doua baterie reîncărcabilă deci se poate schimba.
Marius Cucu a zis
Unde poate fi testat?
Costin a zis
Avioane…
Pariez ca numai inlocuirea bateriei de accu (evident, proprietar) te usureaza cit de-un Dyson decent. Si nici alea nu-s deloc iefine.
Traiasca cele cu fir!
P.S.
Pentru bogati s-a inventat Kirby.
Marius Cucu a zis
Cred că ăsta e un pic peste. E bogăția germanilor Miele.
Razvan Stefan a zis
Aspiratoarele fara sac sunt toate niste tampenii. Chinul de a curata n filtre nu are sens. Si apoi mai sunt cele de la Dyson cu cilindrul ala cu cavitati care este ceva de vis la capitolul asta. Mai dai si o caruta de bani ca se te chinui.
Am mai scris odata pe aici: Miele C3. Aspirator clasic cu sac. Cel mai bun. Chiar tragi cu un sac pana se umple ochi fara sa-i scada puterea de aspirare. In plus este si foarte silentios, nefiind nevoie sa treci de treapta de putere 3-4 din 6. Consumabilele sunt similare la pret cu cele de la Philips. Se gaseste de cateva ori pe an la ~1100ron in variantele mai bine echipate cu accesorii.
Marius Cucu a zis
Uite că ăsta e criteriu bun, să nu scadă puterea de aspirare. Dar, dar cum ne dăm seama din specificații de asta?! 🙂