Sunt ceva ani de zile de când am plecat din televiziune. Nu e un loc pe care l-aș recomanda decât dacă vrei să te dezvolți. Din punctul ăsta de vedere, jos pălăria.
Am învățat multe acolo, printre care chestii pe partea tehnică, inclusiv pe partea audio. E drept, jobul meu a fost îndreptat spre video, spre imagine, dar mi-a plăcut să învăț mai multe. Poate că era bine să am și ceva oameni de la care să fur meserie pe sunet, dar am învățat cât am putut singur.
Inițial, am scris articolul ăsta despre mixere audio, iar acum vreau să discutăm un pic despre microfoane.
Bine, ca să vorbim un pic despre microfoane bune de înregistrat cred că trebuie să discutăm despre camera în care vom înregistra. Oricât de mult am vorbi noi despre cel mai bun microfon de pe piață dacă nu avem o cameră suficient de ok nu vom reuși să captăm un sunet bun.
Sigur că mai putem rezolva lucruri la editare, dar scopul unui microfon este de a avea sunet cât mai curat.
Ce fel de microfoane există pe piață?
- unidirecționale – în general, treaba asta este specifică lavalierelor. Practic, exclud sunetul din spatele microfonului și din lateral spate.
- bidirecționale – preiau sunetul din stânga și din dreapta
- omnidirecționale – pentru înregistrarea ambientală. Noi aveam d-astea când aveam filmări cu public ce trebuia să aplaude sau la meciuri de baschet, ambianță.
- multi pattern – eu m-am îndreptat spre tipul asta de microfon. Am buton de la care trec pe mono pe stereo.
Pentru ce alegem un microfon?
Investiția într-un microfon trebuie să fie bine realizată. Până la urmă un astfel de gadget îl ai pe termen lung. De exemplu, un body de aparat foto se schimbă la 3-4 ani, în schimb un microfon, dacă îl întreținem putem să îl avem și 10-15 ani de zile. Stați liniștiți, electronica e aceeași, nu se fac mari schimbări de la un an la altul.
Eu unul mi-am depășit un pic bugetul și am ales să merg pe un microfon multi pattern pentru aparatul foto. Așadar, am dat undeva la 1100 de lei ca să nu dau de fiecare dată bani pe așa ceva.
Sunetul este foarte ok, dar întotdeauna e loc de mai bine. Nu vorbim, totuși de branduri premium precum Shure. Astfel, avem nevoie și de un amplificator bun.
Discuția poate să se ducă departe, fiind un domeniu foarte vast. Au apărut tot felul de podcasturi, este normal ca oamenii să dorească și microfoane dedicate. Există, evident și zona asta, dar un setup nu se face atât de ușor, este nevoie de mai multe detalii, plecând de la ideile de mai sus. Mă aștept să discutăm mult mai mult în secțiunea de comentarii.
FuNNkY a zis
De mult aș vrea și eu să investesc într-un microfon, doar că nu prea îmi permit.
just_me_and_my_ax a zis
Foarte frumos articolul. Bine explicat!