logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Mi-aș dori ca AI-ul să îmi fure jobul

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 20 martie 2025 2 comentarii

Probabil că n-ar ști exact care mi-e jobul. Nici eu nu mai știu, doar că am o oarecare idee că e legat de imagine. Foto, video, comunicare în jurul imaginii, atât cât se poate. Avansat nu sunt, cu siguranță.

Ei bine, s-a filmat un clip zilele trecute cu lumini improvizate. Lumini improvizate, alături de un know how nu foarte ridicat, ajung să nu ajute foarte mult.

Și-am întrebat în stânga, în dreapta, băi oameni: am X, vreau să fac Y și să nu muncesc ca un indian. Tehnic e posibil să faci orice, practic vreau să descopăr niște scurtături.

Adică un minim de experiență am în a nu începe să sincronizez toate camerele până nu reușesc să pun totul la punct.

Al naibii AI nu face nimic la click. OK, că tot vorbim de Davinci, workflow-ul este îmbunătățit de la o versiune la alta. Există opțiuni tot mai puternice, ce pot fi folosite, dar care îți rup în gură sistemul.

Ca de exemplu, zilele astea am învățat despre Relight. Dar cu toate că are procesare neuronală al naibii nu înseamnă un click și gata.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Pe de altă parte, dacă tot am întrebat oamenii despre culori mi-au recomandat să învăț treburile cu DCTL. Un control mai avansat al culorii decât generalele LUT-uri.

Oricum, uite că treaba cu Youtube-ul a ajutat la dezvoltarea pe mai multe direcții. Dacă nu trebuia să mă filmez probabil că nici acum nu înregistram în SLOG3, probabil că nu învățam atâtea despre culoare.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Dar da, AI-ul nu ne fură joburile, nici măcar pe cele creative. Cred că toată lumea speră să facă lucrurile astea mai ușoare. Mai bine! Nu în săptămâni, nu în luni.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Marius Cucu a zis

    20 martie 2025 la ora 08:19

    Pentru cei care zic că Apple e mai bun. Noup. La fel.

    Răspunde
  2. Pheno a zis

    20 martie 2025 la ora 16:24

    Pe vremea cand I.B.M. era cea mai renumita companie producatoare de calculatoare din lume, utilizatorii (premiantii) se intrebau unii pe altii: Ce I.B.M. ai/utilizezi? Peste putin timp, tot utilizatorii vor intreba: Ce A.I. ai/utilizezi? Da, asa e deocamdata. A.I. invata. Doar ca invata mult mai repede decat ne-am astepta si s-ar putea sa avem o problema cu asta in scurt timp.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

apus malta valleta

De unde închiriați cazare ieftină?

Comentarii recente

  • Viorel la Prețul de livrare al televizoarelor încă rămâne unul subvenționat
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?
  • Ciprian la Am făcut abonament la YOXO direct din aplicație
  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026