logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Când va fi gata metroul la Cluj?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 17 iulie 2025 17 comentarii

Acum că Electrica ne-a făcut bucurie și ne-a lăsat câteva ore fără curent, cu inspirația mea de a nu încărca niciun dispozitiv care să poată să dea curent pe laptop(asta fix în contradicție cu ceea ce ziceam la treaba cu cutremurul) am dat peste o știre care mi-a luat ochii.

Aparent, în Cluj se discută despre metrou. Nu e o chestie rea, poate că ne mai dezvoltăm și noi, chiar dacă o să avem filipinezi și tot mai mulți chinezi pe plantație…

Se discută de 10-15 ani de execuție, de birocrație și toate cele. Poate că va fi, poate că nu.

Totuși, în comunicare se spune așa: 

“Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini după toate rigorile viitorului unui metrou şi nu după ceea ce există astăzi în materie de realizare a unui metrou obişnuit. Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiții mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuție”, a declarat joi Emil Boc, potrivit Monitorul de Cluj.

Eh, aici mi-a dat mie cu virgulă pentru că nu știu și nu prea înțeleg cum e mersul.

Așadar, întâi avem o idee, apoi o discuție cu cei din consiliu, apoi un studiu de prefezabilitate, un studiu de fezabilitate, o licitație, o contestație, eventual DNA, apoi discutăm despre construcția și întârzierea lucrărilor?

Serios acum, ce ar trebui să conțină un studiu de prefezabilitate?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: cluj, metrou

Comentarii

  1. Costin a zis

    1 noiembrie 2018 la ora 10:51

    Bine ca nu-i Base primar la Cluj, sa ne explice el pe larg cum ca Romania in general dar Clujul in special, n-are nevoie de metrouri.
    Revenind, Boc chiar face treaba buna acolo mai ales ca a infiintat citeva parcuri industriale, cu deosebire in IT.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2018 la ora 10:52

      Păi are și destui bani la buget. N-ar mai sta acolo dacă nu ar face una alta. 🙂

      Răspunde
  2. vasile a zis

    1 noiembrie 2018 la ora 11:10

    Cine te-a pus sa privesti? :)))
    Cat despre intrebarea ta, sa-ti citez dintr-o lege:
    „Studiul de prefezabilitate reprezintă documentația care fundamentează necesitatea și oportunitatea realizării unei investiții.
    Studiul de prefezabilitate cuprinde principalele informații tehnice, economice și financiare ale proiectului. De asemenea, studiul de prefezabilitate identifică principalele elemente de impact generate prin realizarea proiectului.”

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2018 la ora 11:35

      Și abia apoi vine studiul de fezabilitate?

      Răspunde
    • vasile a zis

      1 noiembrie 2018 la ora 12:11

      Pai prefezabilitatea asta e asa cum sa zic ca o „declaratie de intentie”, plus ca e mai ieftin decat un studiu de fezabilitate si mai simplu, nu contine studii geo, surse de finantare, impact de mediu, estimari termene de executie, riscuri de proiect, etc., in pre se arata necesitatea si oportunitatea, restu’ de informatii tehnico-economice fiind de ordin general, pentru a sustine cele doua aspecte si a evidentia posibilitatile financiare, sursele de finantare, etc.
      Treaba e buna mai ales in administratia publica unde se tocau bani aiurea pe studii de fezabilitate stufoase si scumpe, care oricum intr-un an, doi erau depasite, mai ales pe partea financiara, in cele mai multe cazuri proiectul ramanand doar in faza aceea.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        1 noiembrie 2018 la ora 12:12

        Ah, înțeles. Studii mai mici, oportunități mai multe.

        Răspunde
      • vasile a zis

        1 noiembrie 2018 la ora 12:27

        Exact, un studiu mic evidentiaza oportunitatile locale, cresteri de venituri, finantari nerambursabile, etc. Necesitati sunt permanent si toata lumea are nevoie sau vrea pur si simplu sa faca ceva, important daca este oportun, un moment economic bun, alti factori ce avantajeaza.
        In principiu asa se face peste tot in lumea asta, mai ales in mediul privat. Nimeni cu comanda din prima un studiu de fezabilitate adevarat, care implica cheltuieli, studii conexe vizavi de finantare, mediu, impact social, etc. fara sa fie convins de necesitate si oportunitate sau mai bine zis daca exista o situatie prielnica.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          1 noiembrie 2018 la ora 12:33

          Am înțeles. O să mă interesez să văd cam la cât ajung studiile astea. Chiar sunt curios cam ce firme au acces la așa ceva.

          Răspunde
  3. ice4you a zis

    1 noiembrie 2018 la ora 20:18

    Pe scurt: Clujul este un oras mult prea mic pentru a justifica o asemenea investitie din punctul de vedere al fezabilitatii. In loc de aberatii d’astea realiste ca bulevardele suspendate ale lui Oprescu, mai bine ar rezolva primarul ala extraordinar al lor problema unei VITALE centuri metropolitane si eventual o line de cale ferata circulara pentru navetisitii din afara Clujului carora sa le puna in paralel la dispozitie si un sistem eficient de transport in comun ce sa acopere zonele industriale si alte puncte nevralgice.
    Doar zic.

    Răspunde
    • vasile a zis

      1 noiembrie 2018 la ora 20:55

      Stimabile esti invidios, orice municipiu trebuie sa aibe o linie de metrou, poate fi atractie turistica pana la urma! 😉
      Apropo, Clujul avea o groapa de gunoi celebra?!

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        1 noiembrie 2018 la ora 21:00

        Ce groapă? Unde?

        Răspunde
        • vasile a zis

          1 noiembrie 2018 la ora 21:15

          Aia misto, groapa de gunoi de la Pata Rât, plus colonia de tigani.
          O idee misto ar fi un cosmodrom si plasarea gunoiului in spatiu, Boc ar fi ales pe viata primar, ca ala de la chinezi.

          Răspunde
      • ice4you a zis

        2 noiembrie 2018 la ora 08:49

        A, clar, invidia a vorbit in mine! Turism cu metroul si metroul atractie turistica? E, uite ca la asta nu m’am gandit! Superb!

        Groapa Rat? Ei da, uite ala obiectiv turistic unde ar putea trage o linie! Am fost pe acolo din greseala odata dupa ce m’am luat dupa niste indicatoare inspre Targu Mures. Deosebita atractie!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          2 noiembrie 2018 la ora 08:57

          De asta e bună tehnologia, să ai un GPS în mașină, să te bage-n gropi. 😀

          Răspunde
        • vasile a zis

          2 noiembrie 2018 la ora 09:24

          Sau gandit suedezi!
          Din greseala zici, recunoaste ai vrut sa mergi la aeroport si te-a atras renumele zonei

          Răspunde
        • ice4you a zis

          2 noiembrie 2018 la ora 10:01

          Deci din ce vad la sugedezi aia sa inteleg ca Boc s’a inspirat si gandit sa traga o linie pana la Salina Turda, sau? Hehheee, nu mai e ea Udrita la butoane, ca rapid tragea si o telegondola.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            2 noiembrie 2018 la ora 10:03

            Băi, așa de mult mă oftic că n-am pozat suedezii ăia ai noștri de prin Franța. Să fi fost 2-3 km de căsuțe moderne ca astea, fix la intrarea în Paris. Astea-s răzlețe din poza ta, Vasile.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

avion pista otopeni

Cum ar fi să plătești 100 de euro pentru al 2 lea zbor dintr-un an?

Comentarii recente

  • Iulian M la Status update: viața fără hobby e pustiu
  • Daniela la A cumpărat cineva de la Shopu.ro?
  • Cosmin la Câteodată cred că românii fac bani buni
  • Radu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Revann87 la Quickmobile pare că nu mai e

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026