Atunci când erai dat afară o săptămână că jucai fotbal pe decorul televiziunii?! Ah, nu, ăsta e teaser pentru un viitor articol…
Ăsta este un articol din seria: pe vremea mea.
Mi-a apărut pe TikTok acum ceva timp o filmare de la un soi de meci la României. Niște băieți care lucrează cu camera s-au gândit să facă un TikTok cu ceea ce se întâmplă în spatele camerelor.
Cei mai noi pe aici nu cred că știu că am făcut și eu asta până… la un anumit nivel. Adică, experiența dintr-un cut simplu sau un meci de baschet sau un fotbal de divizia Ț filmată în 3-4 camere n-are nicio legătură cu un CAR de TV adevărat. Noi, deși aveam un kit de deplasări de 100 de KG de multe ori plecam și fără el și… montam acasă. Asta mai târziu, când a apărut opțiunea în Premiere Pro.
Altfel, era bătaie pentru cine să nu care mizeria aia de mixer pe scări. În teorie, aveam tot ce ne trebuie acolo, în practică intercomunicația nu a funcționat niciodată, iar noi ne înțelegeam mai mult prin semne. Sau deloc. Pe modul: ai încredere în ceea ce face operatorul ăla, dacă să îi tai sau nu cadrul. Să nu mai zic că îmi amintesc că, în poza de mai jos, am avut buget de câteva sute de lei să schimb căștile. Ce să iei ca să auzi?! 🙂
Long story short, am regizat cu maxim 6 camere. După 1-2 ore de regizat și de focusat pe orice detaliu erai praf. Pe materialul ăla văd 11 camere. Chiar dacă are o previzualizare înainte și oarecum sunt legate lucrurile, tot îți trebuie atenție distributivă enormă și coordonare. La comunicarea cu băieții mereu dădeam gherle.
Și da, chiar dacă e un job drăguț și câteodată de apucă nostalgia, orizontul este limitat. Ar fi fost faină să prind experiență și cu mai multe camere, cu mai mulți oameni de coordonat, însă… în altă viață. Pe Youtube e bine și în balcon. E izolat, e bine mersi.
Pe vremea mea erau 4 televiziuni locale, acum au rămas doar 2. Pe București este mai bine, dar nu senzațional. Însă, nu merită bătaia de cap, tot în București ai și schimbul 3. Mai bine dormi în patul tău, nu pe canapeaua altora.
Manoritatea din televiziune (cei din spate) acum lucreaza pe firma lor, pentru influcenceri, politicieni, agentii…alti bani, al timp.
Exemplu concret : la televiziune nu stiu daca lua 4-5mii lei. Pentru un politician ia 5000 pentru video si edit, 5000 pentru sociale si mai baga si nunti.
‘Pe Bucuresti este mai bine’… asta a sunat tare suedez. ?
Trigger alert.
Trei camere, rar patru, fără sistem de comunicații cu cameramanii, un mixer simpluț fără preview … poate ne-om întâlni vreodată să-ți povestesc cam cum ne descurcam prin 1995 cu emisiunile în direct. Despre transmisii sportive în direct, prin televiziunile locale, se vorbea doar la modul de vise.
Poza din articol este… de la o transmisiune live. Era chiar de la inaugurarea sălii și aveam trasă fibră optică până la sediu.
Fibra optica … erati boieri deja.
Si in Bucuresti numarul televiziuniilor le poti numara pe deget pentru ca , nu se poate numi televiziune acel post care transmite cu telefonul sau cu ghizodanul in spate .
O televiziune care se respecta trebuie sa le ofere telespectatoriilor o imagine buna , nu o imagine si un sunet de cea mai proasta calitate