Încă de când eram mic am fost obișnuit cu „rație de zahăr”. A fost un cumul de factori, dar evident, când te uiți în spate îți dai seama că parcă nu a fost așa de rău. Sora mea s-a îmbolnăvit de diabet de tip 1 pe la ~17 ani. Eu aveam până în 11 ani și nu înțelegeam atât de multe. Cert este că din momentul ăla părinții au redus la maximum zahărul din casă. Ani de zile la noi nu s-au făcut prăjituri sau, cel mult, îmi „palmau” mie câte ceva. Dar rar. Cer este că niciodată n-am fost pofticios. Mă uit ciudat la oamenii care poftesc la orice. Pot să abțin, mai ales dacă am niște mâncare gătită.
De când îmi fac pâinea în casă am început să îmi văd un pic mai mult de sănătate. Și nu doar ea. Când nu fac foarte mult sport și stau în scaun se simte. Și după 30+ se simte digestia aia greoaie.
Eh, am renunțat la zahăr. Nu pentru că s-a dublat prețul lui, ci pentru că, în prima fază am trecut pe miere și ușor, ușor mi-am schimbat gustul.
Sucuri cu acid nu mai există de mult, ba chiar am observat că mă simt mai bine fără apă minerală. Efectiv, eram balonat și nu știam de ce. Am renunțat și se poate trăi fără mai ok.
S-a întors taică-miu de la țară, după ani de pandemie și a făcut o pâine în care pus și zahăr. „ai făcut pâine sau cozonac?!”
Efectiv, mi s-a schimbat gustul, nu îmi mai place dulcele. Prăjiturile la fel, sunt unele mai naturale prin oraș, le pot mânca, dar cele care îți pun o tonă de zahăr sau glucoză, începi să le simți.
Între timp, am făcut și-o comandă de 15 borcane de miere. Să am pentru următorii ani.
alexje a zis
Eu mananc destul de nesanatos, pun ditamai cubul de zahar brun in cafea ca altfel nu intra. Bag prajiturele de cafea uneori, dar nu ne pofta ci de foame, asta la munca pe la ora 16 cand nu prea mai am ce hali. Dimineata acasa cafeaua se bea dupa ce mananc un kiwi pe burta goala apoi obligatoriu un mini corn din ala impachetat. Gen mini croissant, ceva de genul. Are zahar de bubuie, dar fara ala ma ia capul si stomacul pana la 9 cand bag ceva mai consistent, fie un baton proteic bio si o banana si inca o cafea.
In rest, torturi, prajituri de casa, si alte dulciuri nu bag, fie extrem de rar.
Apa minerala nu ating, iar cola extrem de rar, dar beau. Adica un 250ml la saptamana sau la doua.
Pofticios sunt, dar doar la carnita la gratar :)).
Marius Cucu a zis
Avocado?
alexje a zis
Nu.
Marius Cucu a zis
Poți încerca atunci când te plictisești de kiwi.
alexje a zis
Nu prea imi place. Cumpara Cris destul de des, dar nu il ating. Bag Kiwi pe stomacul gol de ceva ani buni, exceptand weekend-ul. Cand lipseste deja devin nervos si simt ca mi-am intrerupt rutina.
Marius Cucu a zis
Eu până recent cumpăram aproape crud și nu îmi plăcea. Acum am nimerit unele cu etichetă bio pe aici foarte, foarte OK. Acum caut rețete să mai combin una alta.
Iolanda a zis
Eu în ultimul timp fac maioneză din avocado. Cumpăr din cele mov, închise la culoare și mai moi. Cu ceapă tăiată mărunt și cu pește afumat este un deliciu.
Postolachi Dumitru a zis
Încearcă și fără sare… să nu-mi spui că nu are mâncarea gust că e foarte gustoasă… și după ce te obișnuiești începe să-ți placă și devii ultrasensibil la orice miligram de sare.
Legat de cozonac eu cunosc persoane care de sărbători mănâncă sarmalele cu cozonac.
Marius Cucu a zis
La sare nu exagerez. Adică n-am renunțat complet la ea, dar mănânc mai nesărat decât ce e în oraș. E clar că gustul se adaptează, dar meh, nu vreau să scot de tot. E ca la tastaturi. Nu mai vreau lucruri custom, să pot să folosesc/ mănânc și în deplasare fără prea multe probleme.
Perfu a zis
Eu ca bautor de cola , dulciuri , cafea si ness nu am cum sa renunt la zahar
Marius Cucu a zis
Cafeaua se poate bea cu miere
Perfu a zis
Nu are acelasi gust ca si zaharul din pacate
Daniel Bis a zis
De la anu ma apuc si eu sa fac ordine la:
– somn. Ma gandeam sa ma culc de la ora 11 si sa ma scol devreme pe la 7 (8 ore de somn cred ca e suficient). Momentan ma culc dupa 12 si ma scol … cand am chef (mai dormitez/lenevesc un pic dimineata in pat dupa ce ma trezesc). Poate si un dus rece (mai temperat, nu rece ca gheata) dimineata nu ar strica sa ma trezeasca de-a binelea si sa imi puna in miscare motoarele. Am mai incercat sa ma culc pe la 10 dar nu reusesc daca nu sunt obosit.
– mancare. Sa elimin zaharul (doar un pic de miere in ceai, eventual o lingurita dimineata pe burta goala), sarea si condimentele (de genul piper). Fara dulciuri, ciocolate si prajiturele, apa minerala/bauturi carbogazoase (desi nu prea consum decat rar). Fara paine si grasimi. Sa introduc in dieta mai multe fibre si fructe uscate (eventual si fructe simple: avocado, kiwi, banane, etc)
– efort fizic. Sa imi fac program in fiecare dimineata pentru o „inviorare” (apoi un dus „rece” sau invers?!). Si la 2-3 zile ceva mai serios cu niste flotari si gantere (am, dar nu prea le folosesc). De alergat e prea complicat, poate doar cu o banda de alergat, oi vedea pe viitor.
Acum problema e daca sa incep totul radical sau treptat?!
Marius Cucu a zis
Contează doar să le faci constant, nu cum și când. Eu am întrerupt alergatul că e cam frig acuș, dar la primăvară sunt primul. Plus că abia acum încep să respir cu treburile.
Eu am eliminat apa minerală și-am scăpat de balonare.
dant a zis
Este greu sa renunti la zahar,se baga in orice produs comercial.
Beau cafeaua fara zahar si fara lapte de cand ma stiu si nu poftesc la prajituri. Mai trebuie sa renunt la Cola, ciocolata rar mananc.
Probabil daca as inlocui Cola cu fructe ar fi mai bine, dar cu Berea ce facem? si acolo se baga zahar sa ajute la fermentat.
Marius Cucu a zis
Dar nu suntem radicali, e zahăr pe oriunde, în fructe, în orice, adăugat sau nu. Dar dacă pot să reduc… o fac.
Pheno a zis
Cele cinci gusturi de bază – amar, sărat, acru, dulce și umami – ne ajută să ne asigurăm supraviețuirea. Creierul are neuroni specializaţi pentru fiecare dintre cele cinci categorii de gust – sărat, amar, acru, dulce şi umami. Echilibrul fizic si psihic se pot obtine pentru tot restul vietii, pastrand proportia alimentelor ce contin toate cele cinci gusturi, fara a elimina vre-unul dintre ele benevol sau fiindca asa e moda. Organismul actioneaza si reactioneaza in functie de metabolism, iar acesta, in functie de alimentatie. In general, viata echilibrata e mai sanatoasa si mai lunga decat cea dezordonata sau cea impusa de „nutritionisti”. Ce a aparut mai intai, omul sau „nutritionistul”? Probabil ca daca ar fi aparut „nutritionistrul” primul, omenirea ar fi disparut de mult sau ar fi devenit mutanta. Doar un medic poate decide ce fel de alimente putem ingera, in functie de starea noastra de sanatate. Dar cum de ceva timp incoace, toti ne pricepem la toate, nu sunt eu cel in masura sa dau sfaturi, deci, sanatate maxima tuturor si nu in ultimul rand, va urez sarbatori fericite la incheiere de an.
ice4you a zis
#Sustin!
Sarbatori fericite!
Adrian Bolocan a zis
În general nu am fost iubitor de dulce așa că zahărul intra destul de rar în alimentația mea. De când cu dieta, am zis să-l scot complet. Doar în cafea mai ajungea jumătate de plic de zahăr, dar acum am renunțat și la ăla.
Sucuri, la fel, rareori consumam. Le-am eliminat și pe ele acum. Mă gândesc să reduc și sarea cât mai mult, chiar dacă s-ar pierde gustul.
ice4you a zis
Mama dar cati oameni “bolnavi” pe aici! :))) Si eu care credeam ca discutiile astea sunt de alea de muieri sau de purtat prin cabinete medicale … s’a dus lumea maica, s’a dus …
Marius Cucu a zis
S-a dus lumea că ai grijă un pic de sănătate cât să n-ajungi să nu mai poți mânca deloc prostii?!
ice4you a zis
Cucule, tu esti ipohondru, eu ti’am mai spus. Misto e ca din cate vad nu esti singurul si daca erai baiat fin, ii faceai si tu reclama moka la Marean (stiu ca moka e un cuvant dur pentru tine, dar nah) si asa stia lumea de unde sa ia miere buna daca tot te’ai ostenit sa intri pe nisa „traieste sanatos, ca sa mori bucuros!” :))
Marius Cucu a zis
Tu o să mori de la gazele centralei. 😀
N-am luat de la el, dar știu pe ce am dat 400 de lei zilele trecute.
Daniel Bis a zis
Stai sa vezi daca pune Cucu un articol cu probleme de sanatate … sa vezi ce se plange lumea de probleme reale si inchipuite 🙂
Marius Cucu a zis
Uite și tu cât reach și nimic pe partea de sănătate. Niciun brand n-a venit să dea măcar un prostamol ceva.
billt a zis
Cum imi spunea un doctor “homeopat”, omul poate manca orice, atata timp cat nu se face exces. Incerc sa evit mesele copioase si sa micsorez cat mai mult cantitatea de mancare. Beau si cola, la cafea imi pun 2 ligurite si ceva de zahar, paine doar la micul dejun si la cina doar o banana, mar sau o felie de gem (cu paine). Nu stiu daca e o observatie corecta din partea mea, dar in documentarele cu puscariile ceausiste sau lagarele naziste, cei care au scapat de acolo, au trait destul de mult, inseamna ca dieta saraca nu le-a afectat sanatatea.
Marius Cucu a zis
Orice nu e în exces și nu are continuitate…
ionică a zis
Nu mai bag zahar din 2020. Cafeaua o beau cu un pic de lapte si atat. Ciocolata prea putin.
Marius Cucu a zis
Stomacul e ok cu laptele acela in combinatie cu cafea?
ice4you a zis
Ioane, e o iluzie ca ai renuntat! Aproape tot ce mananci contine zahar, de la paine si pana la orice semipreparat sau preparat industrial, zahar este prezent peste tot intr’o cantitate mai mica sau mai mare, lingurita aia de zahar la cafea e zero pe langa cat ingurgitezi zilnic fara ca macar habar sa nu ai, pentru ca de cele mai multe ori fie e omis din descrierea de pe eticheta, fie e foarte bine ascuns printre randuri! ?