După ce m-am jucat cu Logitech-ul ăsta am cerut în teste și o tastatură mecanică.
Anul trecut eram ferm convins că îmi iau o tastatură mecanică. Am ales, între timp, o tastatură ergonomică și nu îmi pare așa rău. Bine, bugetul meu era mic, undeva la ~200 de lei, iar tastatura de astăzi costă de aproape 4 ori mai mult.
Așadar, săptămânile trecute m-am dat cu Logitech 513 Carbon. Un mic video de prezentare este mai jos. L-am făcut mov pentru că roz nu mai avea sens. Bine, pe viitor vreau să mă joc mai mult cu luminile și să le combinăm un pic. Dar… căutăm.
Ca să pot să îmi fac o idee, pe ansamblu, cei de la Logitech au zis să îmi trimită varianta clicky și varianta linear.
A fost interesant să stau cu 3 tastaturi pe birou în același timp.
La finalul filmulețului de mai sus, am pus sunetul redat de ambele tastaturi. Aș putea spune că diferențele sunt în favoarea celei clicky. Cel puțin, dacă poziția era diferită la tastatura mea, senzația era asemănătoare cu cea de la Logitech.
Cea clicky mi s-a părut mult mai mișto de folosit. Probabil, după ce îmbătrânește asta pe care o am acum… voi alege un model de genul. S-a simțit foarte bine la atingere și e o variantă pentru momentele în care tastezi mult. Mie mi s-a părut că îmi obosește mâna mai puțin decât cu ce am acum. Și pentru mine chiar e o mare problemă… în zilele în care tastez peste 10 000 de cuvinte, fără să iau în considerare rețelele sociale.
Am găsit, pe Youtube, o comparație cu sunetele tastaturilor mecanice.
Din punctul meu de vedere, cea clicky este ceea ce am eu nevoie. Nu știu dacă voi face upgrade acum pentru că ajunge undeva la 700 de lei o astfel de tastatură și nu cred că merită, cel puțin, momentan.
Totuși, e un gadget care sigur nu te ține 2 luni de zile, ci ani de zile. Materialele sunt de foarte mare calitate, e grea, are chiar și butoane de rezervă pentru momentele în care ai nevoie de mai mult.
Iluminare
De ceva timp e la modă să ai totul RGB. Nu știu dacă merită să plătești în plus pentru așa ceva, nu te ajută cu nimic în plus.
Ba chiar, la modelele acestea, aveam USB separat pentru RGB. Practic, ocupam un port USB doar pentru că RGB. Ok, nu zic că n-arată foarte bine, dar nu-mi ocupa porturile USB.
Layout
Mi se pare exact ce trebuie. Nu foarte mare, nu cu butoane inutile, nu cu enter aiurea. E ceea ce trebuie.
Costin a zis
773 lei o claviatura? Ma faci sa rid.
Marius Cucu a zis
Dar e una ok 🙁
Alex a zis
Mi se pare mult prea inalta, mai ales ca nu are suport pentru maini. Si din filmare pare ca tii mainile foarte incomod.
Si poate sunt eu nebun, dar nu pot folosi o tastatura care enterul mai inalt de 1 rand, pentru ca mi se pare ca backslash ar trebui sa fie deasupra lui. Am folosit cateva luni una cu enter inalt si n-am reusit sa ma obisnuiesc sa nu apas enter in loc de backslash.
Eu am prins o oferta buna si mi-am mai comandat o Steelseries Apex 350 de pe amazon cu $50: https://www.amazon.com/SteelSeries-64145-Apex-Gaming-Keyboard/dp/B00DQ5RGOY?keywords=steelseries+apex+350&qid=1540727963&sr=8-4&ref=sr_1_4
E cea mai ok tastatura din cate am incercat pana acum. Singurul dezavantaj, pentru mine, sunt tastele in plus de pe stanga. Inca am senzatia ca acolo e CTRL dupa mai mult de 1 an de folosire.
Marius Cucu a zis
Am uitat sa zic de el, iar pozele nu sunt toate gata că am publicat fără să termin. Are și pad foarte comod fata de a mea… Chiar pare și mai ok decât felul în care arată steelseries.
Adrian a zis
Cu plăcere pentru ajutorul acordat pentru alegerea pozei!!!!!!!!!
Marius Cucu a zis
D-aia le-am ales pe ambele. Ca să fii tu mulțumit.