Știți, mi-am brickuit aparatul foto. Singurel, așa cum am putut eu. Probabil cea mai mare dramă a vieții mele. Glumesc, evident. Dar e trist să nu ai ce îți trebuie, când îți trebuie.
În ultimii ani, rare au fost situațiile în care am stat fără aparat foto. OK, am mai avut o perioadă de tranziție într-o primăvară, dar nu iarna când chiar muncești cu el.
Avantajul, dacă vreți, a fost că am avut un an plin și abia pe 31 ianuarie 2023 am predat totul.
Contextul a fost următorul:
- am diagnosticat aparatul în România. Am prins vacanța de 1 decembrie, l-am recuperat după vreo 2 săptămâni.
- am dat 2 ture pe la Poșta Română pentru că ai noștri zic cu jumătate de gură că au o singură zi pentru colete externe. Miercuri. Nu marți, cum mi-au zis la poșta de cartier.
- am trimis coletul undeva pe 15 decembrie în Hong Kong, iar acesta a ajuns în februarie acasă
Oamenii au fost transparenți, au estimat 6 săptămâni cu totul. Am prins anul nou de la noi, am prins anul nou de la ei în toată perioada asta.
Practic, am bifat 3 sărbători legale în care mi-am bătut capul cu birocrația.
Coletul a plecat impecabil prin poștă, s-a întors impecabil prin DHL. Ca timp a fost identic. Singura verificare extra a fost întârziată de BTS, în România. Bravo Poșta Română. Am ales să trimit cu Poșta pentru că am dat în jur de 120 de lei în condițiile în care prin DHL era undeva la 800 de lei și aș fi avut și taxe vamale de plătit.
Chinezul a returnat 35 de euro pe PayPal din transportul plătit de mine Poștei, iar DHL l-a suportat el. Mai mult, a pus o folie în pachet că a văzut că nu folosesc.
Probabil că el găsește pe jos folia aia, probabil că are costuri de 0,001 euro pentru ea din moment ce-o vinde cu 5 euro europenilor, dar gestul contează.
Ah, am ales să trimit în Hong Kong la reparat prin simplul fapt că eram în primele 6 luni, iar PayPal are condiții mișto de recuperare a banilor în caz de probleme. Altfel, probabil că mi-ar fi fost teamă să trimit un produs de ~3000 de euro la ei.
Nu știu cum naibii a rezolvat chinezul intervenția că nu se vede nicio urmă de manipulare a șuruburilor. Probabil a pus șuruburi noi, habar nu am.
Alexje a zis
„Știți, mi-am brickuit aparatul foto”
Ei, nu mai spune!! Nu cred asa ceva… refuz sa cred.
„nu se vede nicio urmă de manipulare a șuruburilor”
degeaba scrii de tv-uri si smartphone-uri daca nu ai auzit de surubelnita contactless.
Petre a zis
Chinezu’ nu l-a mai desfacut, l-a vrajit din soft ?
Postolachi Dumitru a zis
Ești sigur că n-ai primit un produs nou-nouț? Corespunde SN?
Marius Cucu a zis
Sigur sigur. Avem scos un plastic ca să știu dacă îl schimbă sau nu.
Adrian Bolocan a zis
Totu-i bine, când se rezolvă cu bine.