M-am mutat un pic mai la stânga, acum câțiva ani de zile, la o parcare distanță. Nu aș zice că cei din parcarea cealaltă sunt mai deștepți, avem proști peste tot, ce se arată ori de câte ori au ocazia.
Pe acolo nu mă interesa prea mult pentru că de la etajul 3 nu se aud bârfele și, dacă nu ești implicat direct, evident, nu te interesează.
În parcarea de lângă am zis că e ok să mă mut și cu cățel și purcel, adică cutia aia pe care o folosesc din an în paște și mi-e mai mare dragul să pierd timpul cu ea. Până acum am fost pe modul: ia și du-te la ITP, rezolvă tu tabla. Revenind.
În primele săptămâni am încasat o oglindă ruptă de la un vecin ca mi-am permis să parchez pe-un petec de ciment de-al lui. Probabil că tot el a făcut asta după ceva timp cu ștergătoarele ridicate, apoi rupte. Și pentru că este o mașină am zis să blochez toată iarna „locul de parcare” al unui BeMWe. De zgâriat nu avea ce zgâria la Logan, iar vopseaua lui costa oricum mai mult decât toată mașina.
Asta se întâmplă în fața blocului. În spatele blocului sunt niște băieți interesanți, ce i-a plictisit pandemia și au găsit să pedepsească un vecin prin aruncarea de gunoaie în fața mașinii. Câțiva saci buni de gunoaie.
Și toate astea sunt cazuri separate, ba în parcare, ba în fața blocului. Din păcate, proiectul de care am scris aici s-a cam blocat înainte de pandemie.
Abia aștept să vină perioada în care banul o să ascundă prostia oamenilor.
Sunt convins că au ieșit și bătăi de pe treaba asta. Dar deh, atât pot unii.
vasile a zis
Apropo de proiectul tau abandonat, prin 2006 am avut unicul primar pnl-ist, cea mai mare realizare a lui, intr-un cartier, a fost sa amenajeze printre blocuri si sa faca parcari cu plata. Cate injuraturi si-a luat… a fost si unicul mandat, dupa aia a ajuns senator la UNPR :)))) Ideea e ca de conjunctura n-am prins, nu eram in tara. Era un fel de concesiune pa locul ala, iti scria numarul pe asfalt, etc. Pe atunci noi aveam un Matiz, nou 😉 , sotia umbla cu el, era crima sa-l parchezi, totul era parcelat si platit, aveam alarma cu camera, avertizare pe el ca inregistrez, era noaptea minti si nu uita ca la vremea aia toti aveau Dacii, cate spume am facut. Pe cati nu i-am inregistrat, tragand de oglinzi si de stergatoare si apoi nu mai zic…:-D. Intr-o zi, acum dupa ani ii pun pe YT, cu nume prenume :))) La tata nu era asa, in alt cartier, acolo tineam o Frontera si o rulota, cand eram plecat din tara, era viata, alti oameni, la mine toti erau turbati si la prima vedere cand m-am mutat nu pareau :))))
Intr-un final m-am mutat la tara si am scapat. Acum mai ajung cateodata in acea parcare la apartament, baiatu statea acolo ante-covid, fiind la liceu, sa nu mai faca naveta, e arta nu stiu cum baga aia masinile in parcare, unu langa altu’. Imi zicea baiatu ca nu e zi sa nu se bata unii in parcare pe teme de auto 🙁
Costin a zis
Tara mica si urgisita aflata la portile Orientului, teritoriu de convergenta zic unii, in care zicale ca ‘Fa-te frate cu’… ‘Capu’ plecat (oare unde???) sabia nu-l taie’ si altele in aceeasi nota au definit lupta bastinasilor pentru supravietuire.
Iar lupta cu bunul-simt n-a fost niciodata cistigata…mai ales de soferi 😀
Mihai Surdeanu a zis
În România, din păcate, sunt destul de puține locuri de parcare în comparație cu numărul de mașini. În plus, la noi, nu se gândesc lucrurile foarte bine înainte de a se implementa. În continuare se merge pe spagă pentru a închiria un loc. Dacă ai ghinionul și nu mai prinzi nimic, atunci va trebui să parchezi pe unde apuci.
Cred cu tărie că lucrurile încep să se schimbe și la noi și vom folosi din ce în ce mai mult noțiunea de închiriere a unei mașini.
Claudiu a zis
Eu încasez aproape lunar câte o zgârietură laterală sau în față/spate. Și să ne înțelegem, parchez în fața blocului pe un loc „nemarcat”.
Cum mă plimb mai mult cu mașina de serviciu, sincer, am lăsat mașina personală chiar cu bateria descărcată. Până la urmă ce pot să îi facă e doar să o zgârie, și cum deja e pe toate părțile… Încă evaluez dacă va merita vreodată să dau 6000 lei o vopsire pe toate părțile.
Amuzant e că în 2 ani mașina de serviciu nu a încasat decât o mică lovire în poziționarea de parcare..dar e cu CASCO. 🙂
Tot așteptam locul de parcare de la primărie, e cvasi imposibil ca anul aceasta să nu primesc locul de parcare (am rezolvat cu depusul cererii în prima zi a anului), dar cu episoade gen COVID, etc. Totusi..mă tem ca astfel de lucruri să nu se rezolve decat prin…spaga. Ca deja sunt evolutii de locuri in parcarea din fata si spatele blocului inainte de redistribuirea oficiala.
Marius Cucu a zis
La tine e altceva. E București. Aici, la țară, e mai liniște. Teoretic!
vasile a zis
Tu stai la tara?! Ploiestiu parca era cartier la Bucuresti?! :))))
Marius Cucu a zis
Au rezolvat ăștia cu metropolele. Nu sunt 30 de km până la București. 🙁
vasile a zis
Hai ca de la Puchenii de incadrezi, date si tu mai aproape, te muti la tara ca mine, la tine nu-i problema, internet sa ai!
Marius Cucu a zis
Țara este mai spre Moldova: Buzău, Focșani. Doar că Digi stă cam prost p-acolo. Ăla mobil.
vasile a zis
Da, da… eu ziceam sa fii mai aproape de Bucale 😉
In Buzau parea ca e bun, am fost cu cumnatu’ La Sarata Monteoru, ca el are Digi
Marius Cucu a zis
Depinde, dacă ajungi spre Nedelea s-ar putea să n-ai foarte mult semnal. Sau dacă e… datele să fie meh. Bine, au trecut și pe 2G, au mai îmbunătățit.