Prima mea ieșire mai serioasă din România, exceptând Bulgaria, a fost Turcia. Am făcut un întreg circuit cu mașina plecând din Ploiești. A fost o nebunie, un maraton pe care nu știu dacă l-aș mai repeta. Am mai făcut unul între timp, în Croația, a fost diferit pentru că nu am fost șofer. Dar tot nu este la fel de comod precum aș fi cu un avion. Așa că pentru mine ideea de a călători mii de kilometri în mașină nu se pupă cu ideea de vacanță.
În Turcia, însă se conduce bine, asta pentru că au străzi foarte bune, nu pentru că ar fi șoferi buni. Ei trebuie feriți, înainte de toate! Nu îți permiți să lovești mașina în afara Uniunii Europene.
Vacanța în Turcia a fost cu de toate. O experiență pe care nu o voi uita foarte repede. O dovedește chiar și articolul acesta pe care îl scriu după mult timp despre Kusadasi.
Baza, în Turcia a fost Kusadasi. Aici ne-am luat cazare pentru 8 zile și tot de aici am plecat să vizităm în jur de 5000 de km în Turcia. Am avut ce vedea.
Am fost în Pamukkale, am vizitat Efes și multe altele plecând de acolo, grupate frumos pe zile. A fost o experiență de vis.
Ce ai de făcut în Kusadasi?
În sine, zona turistică din oraș se poate face în 30 de minute de la un cap la altul. Este o zonă cu hoteluri, o zonă cu plajă, o zonă de mâncare și ceva bazar. Cam atât!
În rest, de acolo poți să faci tot felul de excursii cu autocarul și nu numai. Noi am ales să facem singuri și nu știu dacă a fost chiar bine pentru că ne-am lovit de bariera limbii și nici nu aveam atât de multă experiență în a vizita locuri de genul.
Turcul vrea să îți ia banii. Că îi dai euro, că îi dai dolari sau lire, el are nevoie de bani. Știe să îți negocieze. Noi am ales să mergem cu lire, să negociem în moneda locală. Neapărat schimbată local și nu în zonele turistice, nu acasă la noi. La card am observat că pun comisioane extra, dar dacă vei negocia vor renunța și la acelea.
Adaugă un comentariu