Cred că îmi pot lua job de reciclator. Aș fi eficient maxim. V-am mai zis, cumpăr online apă și… n-am încotro, o reciclez offline. Fie la un Mega, fie la un Lidl, fie Kaufland. Astea 3 sunt pe lângă mine, pe acestea le folosesc. Am și Profi, dar nu am văzut să aibă vreun sistem de reciclare. Ah, băi oamenilor de la Freshful, dacă tot puteți să reciclați pungile voastre poate puneți și voi de un serviciu nou: luați-ne bidoanele de pe cap! Ar fi senzațional, zău!
Eu ies din vizuină când nu sunt oameni în zonă. Așa gândesc eu că îmi optimizez timpul. Fac 10 minute la cumpărături, mai stau 10 minute la reciclare și toată lumea fericită. Plus 2-3 minute pe drum, nu juma de oră. Pac-pac, am fugit!
Nu și cu reciclarea vieții. V-am zis, ultima dată m-am mișcat la toate 3 magazinele din zonă și am reciclat maxim 10 sticle din 30. M-am enervat și-am plecat cu 4 bonuri de câte 1 leu, câte 2 lei. D-astea.
Acum am fost iar într-o seară. Lidl închis, Kaufland le avea la vedere, dar totul blocat. De data asta ne-am întors cu ele.
Am ieșit și de Paște seara. Singurul magazin deschis era Mega, dar am luat și vouchere, am luat și o pungă de sticle. Bine, punga s-a transformat în un portbagaj de la 3 familii. Nu ai loc să pui altceva acum. Umflate frumos, cu eticheta la vedere. Ca la carte.
Ajungem în Mega. Fiind singurul magazin deschis vă dați seama că erau 20 de oameni la o singură casă. Paște, e normal! De când n-am mai bântuit în Mega-ul din zonă, aparent, băieții au pus case automate. 3 bucăți la număr, 2 ocupate mai mereu. Niște mizerii de case automate, nu poți pune 7 grame de drojdie că o ia razna și se blochează. Apoi dexteritatea mea de a scana coduri de bare e impresionantă!
Și dacă drojdia n-a vrut s-o scaneze am chemat pe „domnul”. Întreb și de vouchere: „pe astea de la reciclare unde le băgăm?”
Păi stați că softul nu permite să le scanați, trebuie doar la casele clasice.
Ce puteai să îi zici omului? Doar n-are el vreo vină că sistemul a fost gândit de Dorel din birou… Am plecat și de data asta cu bonul în buzunar. Că deh, acum am voucher pentru Mega, pentru Kaufland, pentru Lidl.
Și da, cum mă eliberez pun filtre că nu se mai poate. Sistemul a învins.
Nu vreau să îmi imaginez cum stă treaba cu cei din rural. Acolo e taxare curată.
Redoo a zis
parcă era mai curat prin ploiești într-o vreme…s-a stricat și ăsta.
Marius Cucu a zis
E mai stricat ca Roma pe alocuri, da. :))
Iolanda a zis
La noi la Profi ți le scanează la casa de marcat, iar la Mega din zona mea (Tomis II-Constanța), un Mega mic, n-am avut niciodată probleme.
Viorel Manta a zis
Pot face niste comentarii la mizeria asta cu reciclarea
1. Unele din automate ( mai ales cele din preajma marilor magazine, cum e Kaufland) se blocheaza mai mereu, fiind asaltate de siruri de oameni, unii cu zeci de recipiente de reciclat). Iar deblocarea se face uneori dupa o zi doua.
2. Ai surpriza ca automatul din stanga iti respinge recipiente valide iar cel din dreapta le acceptă.De unde nervi si timp pierdut degeaba.
3. Alta aberatie e ca automatele sunt arindate unor magazine, si elibereaza voucher valabile doar la acele magazine ( ca pe timpuri cand daca aveai bani intr-un cont intr-o banca din Baia Mare, si aveai nevoie de ei in alta localitate, nu puteai face nimic ca tot lefter erai). De ce nu s-au facut automate care sa elibereze vouchere valabile in toate magazinele care vand lichide in astfel de recipiente reciclabile???
Dorele, ma auzi??
4. Unele magazine cele mici in special nu au nici o solutie de preluare a reciclabilelor si te trimit aiurea sa le reciclezi, cu toate ca ei vand lichide in recipente pe care tu le achiti la ei…
Marius Cucu a zis
Am văzut un TikTok cu ceva automat de la Carefour care ar prelua toate sticlele și le-ar număra el după. Ar trebui să fie peste tot acele automate.
Pheno a zis
Citesc uimit și nu-mi vine să cred. O singură întrebare am. De unde vă procurați atatea sticle pe cap de locuitor?
Mai am o întrebare și gata. Mărunții recuperați acoperă oboseala și nervii?
Costin a zis
Am un Auchan linga mine, cind se-aduna in jur de 10 SGR-uri dau o fuga (cu bicla) pina acolo. Musai sa gasesc ceva interesant in vitrina anti-risipa. Ultima data aveau oua Bio (cod 0) la juma’ de pret ele urmind sa eclozeze cam intr-o saptamina.
Marius Cucu a zis
Dacă poți ajunge în zona Gării de Nord te rezolv eu cu ouă de țară, cel puțin pe timpul verii.
Costin a zis
Multam fain de oferta insa vara (+ canicula) e cam complicata miscarea oualor in natura.
Oricum, bine de retinut.