Azi noapte am stat cu ochii beliți în calculator. A primit o curățenie generală, chiar și un pic de wire management. Nu știu cum de mi-au scăpat câteva cabluri de la 2 ventilatoare de pe carcasă și vedeau tare aiurea. Le-am ținut până acum, până în momentul în care am decis că trebuie să schimb cooler-ul pentru procesor.
Nu pentru că cel stock de pe 4770 nu făcea față, ci pentru că… pare mai impunător cel de la Zalman.
Recunosc că decizivă a fost reclama lor prin care ne mințeau frumos că este doar un radiator cu 6 head pipes și că nu mai e nevoie de un ventilator.
Cine să citească și steluța prin care specificau că procesoarele cu TDP mai mare de 80W nu se încadrează în asta.
Așa că, după ce te chinuiești să ascunzi toate cablurile, după ce încerci să alimentezi toate hardurile, unitățile optice, observi că mai ai nevoie de încă un cablu. Pe care sursa nu-l mai are, evident.
Momentan am lăsat așa, fără un ventilator, temperaturile nu mă dau pe spate, dar nici n-am fost inspirat să fac niște teste înainte, cu vechiul cooler.
Cert este că acum stă pe la ~40 de grade în idle și se duce până pe la 70 și ceva în load.
Eh, acum îmi pun eu o întrebare. Cooler-ul l-am instalat, pasta termoconductoare am pus-o pe procesor, am lipit pe placa de bază un cauciuc așa cum scrie la manual. Fiind luat de la altex am 30 de zile drept de retur. Cum dau eu retur la pasta termoconductoare deja aplicată sau la acel ambalaj?!
Costin a zis
La sectiune coolere, dupa mine, Scythe Ninja rev 3B, sunt taticii fanless-ului !
Uite aici (din nefericire nu ma pricep sa indes un link intr-un singur cuvint) :
http://www.guru3d.com/articles-pages/cpu-cooler-roundup-2013-q1-review,5.html
Marius Cucu a zis
Pusesem ochiul și pe el, dar am ales până la urmă zalman.
Sorin a zis
…eventual completezi tubul de pasta termo-conductoare cu pasta de dinti !
ice4you a zis
Il trimiti fara pasta … ca aia e, iar ei il vand resigilat cu mentiunea: fara pasta termoconductoare …. mentiuni care le gasesti si pe la alte produse resigilate de la care lipsesc una, alta.
In alta ordine de ideei … eu am un Arctic Cooling Freezer 7 Pro completat de Artic Silver 5 pe care am aplicat’o acum vreo 4 ani. Isi face treaba cu mult succes mai ales ca am un procesor cu TDP 90W stoc. De tinut il tine pe la 60 de grade in load chiar am fost foarte multumit, mai ales ca a venit si cu un ventilator foarte silentios … ai jura ca e fanless.
Ce ai ales tu este foarte ok, nu are de ce sa iti para rau. 😉
P.S. Link’ul ala al tau catre Zallman nu duce nicaieri! ?
Marius Cucu a zis
La mine duce. Testez în weekend pe câteva randări… poate ține temperaturile ok 🙂
ice4you a zis
Offtopic: La mine pe Firefox imi deschide o pagina gola de pe blog’ul tau. Am dezactivat si ADBlock … same shit.
Marius Cucu a zis
Ai acceptat sau respins pop-up-ul de cookie? Am încercat cu FF și totul e ok.
ice4you a zis
Acceptat de fiecare data ca nu se multumeste odata! 😀
Marius Cucu a zis
Cea mai mare porcărie acea notificare, dar… n-avem încotro.
Adi Durai a zis
Pe un amarat de AMD FX 6350, overclock la 4.2, turbo boost la 5.0, il mentine rece (30-45 idle, 60-70 in timpul randarii :P) un cooler ieftin: http://www.emag.ro/cooler-procesor-thermaltake-nic-c4-pentru-intel-amd-clp0607/pd/D1NRXBBBM/
Problema e marimea lui, ocupa destul de mult si e galagios. Dar pe i7-le tau nu e nevoie de highest speed 😛
Marius Cucu a zis
A fost bugetul de 200-250 de lei și neapărat altex că d-acolo fu voucher-ul. M-aș fi orientat și eu spre ceva omenesc… dacă aveam la ce. Dar pe mine m-a mâncat rău fanless-ul ăla.
Adi Durai a zis
Fanless pe procesor inseamna mai multe ventilatoare pe carcasa 🙂 De curiozitate, cate ventilatoare ai pe carcasa si unde si cum sunt pozitionate?
Eu am o carcasa Cougar si am 7 ventilatoare pe ea.
– 2 in fata care baga
– 1 pe lateral care baga (trebuiau doua, dar in partea de sus ocupa spatiu coolerul de pe procesor 🙂 )
– 1 in spate care scoate
– 1 pe podea care baga
– 1 sta intre hdd-uri, trage de la cele doua din fata si baga inspre placa video, nu se pune ca fiind ventilator pe carcasa, ci in carcasa 🙂
– 2 pe tavan care scot aerul
Toate sunt tinute intre 30%-50% ca putere de turatie. Desi a fost o vara calduroasa, nu am fost nevoit sa cresc numarul de rotatii.
La iarna, cel mai probabil, voi opri o buna parte din ele.
Marius Cucu a zis
4 ventilatoare am. Carcasa este Enermax Hoplite.