Am avut o situație în Portugalia cu contul maică mii. Povestea este simplă, dar cei de la anti phishing cred că sunt de pe altă planetă.
Măcar am învățat că au mai multe departamente și tot felul de proceduri pentru momentele în care sunt probleme. Sunt utile și nu prea.
Eu am plecat de la ING de ani buni de zile spre BT. Plâng și de BT de fiecare dată, dar măcar e mai ieftin pe persoană juridică pentru nevoile mele. Și chiar m-am contrazis un pic cu doamna consultant, că știe ea că sunt comisioane mai mari la BT.
Cum a stat situația în Portugalia?!
Am avut 3 telefoane la mine: Xiaomi, Samsung și Huawei. Samsung avea eSIM cu Airalo, cu Xiaomi aveam ceva proiect pentru a fi folosit în Italia, așa că a rămas să bag ING-ul maică-mii ca să pun niște bani pe Revolut. Revolutul meu, ING-ul ei.
Procedura asta o facem de ani de zile, cardul ei este pus în Revolutul meu de mult timp. Când nu am cash pe cardurile celelalte sau când vreau să schimb în euro trag de acolo sau de la taică-miu. Că e Polonia, că e Italia, că e altă țară în care am fost, s-au transferat sub forma asta banii.
Cum stă treaba cu Huawei?
Pe Huawei te poți folosi de Gbox pentru a avea complet la servicii Google. Este o aplicație terță, un emulator, ce îți „transformă telefonul” din Huawei în Samsung A52. Asta a fost ultima notificare din header-ul de la Google. Acum n-am stat în Portugalia să văd exact sursa refferalului că mă interesa să îmi fac vacanța, nu să mi-o strice ING, cert este că la ING apare cineva din Portugalia s-a logat de undeva din Polonia pe dispozitivele lor. Cel mai probabil, telefonul de la Huawei a emulat pe o adresă din Polonia, fiind un server ceva mai aproape. Sau poate s-a conectat în zborul de avion pe vreo rețea că nu obișnuiesc să dezactivez datele, însă… greu de crezut.
Toate astea au devenit suspiciuni pentru sistemul de „pază” al ING-ului. Banii s-au dus în Revolut, am anunțat-o pe maică-mea că e problemă la card, să nu încerce să facă plăți și rezolvăm lucrurile când mă întorc în țară.
Comedia vine acum.
3 luni mai târziu de Portugalia mergem la ING să rezolvăm cu cardul. Da, nu suntem chiar niște persoane tipice, asta pentru că nici ea n-a avut nevoie de bani și-a lăsat lucrurile în pom. Nici acum n-ar fi avut nevoie, dar tot sunt titlurile de stat în euro la dobândă bună și-am zis să nu se mai adune acolo sumele.
Mergem fizic la un sediu ING. Bună ziua, uitați buletinul, avem cardul blocat. N-am povestit inițial lucrurile de mai sus, asta pentru că nici nu aveam chiar totul clar în minte.
Frumos este că „sistemul de antifraudă” al lor e cumva extern și cei din sediu nu au foarte mult acces și nu știu nici ei exact procedura. Cumva sunt un soi de agenți de vânzări și au drept să emită niște carduri, atât.
Adică eu merg cu mentalitatea: mergem la bancă, am pățit asta, am cardul bancar în mână, am un buletin, aceeași semnătură, WTF? De ce mă trimiți în Call Center? Care ți-e jobul?!
A fost și speță mai ciudată, dar hei, maică mea nu știe exact nici cât are pensia. Neștiind toate astea, inclusiv toți termenii precum homebank sau chiar phishing am făcut telefonul fără fir cu Call Center-ul. Practic, din sediul lor am sunat în Call Center să putem să facem autentificarea, iar din autentificare să facem procedura anti phishing. Toate acestea trebuiau făcute de titular. Doamnă, dar sunt și eu împuternicit aici, chiar nimic?! Nu, împuternicitul verifică soldul și atât.
În felul ăsta am pierdut 2 zile. Noroc că e sucursala la 5 minute de scară. Până la urmă, maică mea scris pe hârtie mai toate răspunsurile posibile, a învățat ce înseamnă homebank, phishing și SMS de autentificare și tot ce-au mai cerut ei în call center. Procedură la care asistam cu toții, inclusiv doamna „consultant” de la bancă.
Și nu, nu am dat de un consultant slab, anterior am fost cu taică miu să își reînnoiască datele, cardul și am întrebat care ar fi procedura pentru treburile astea. Printre rânduri, mi-a zis cam același lucru.
Mi se par proceduri ilogice atât timp cât tu ești de bună credință, ești în sediul lor, ai un angajat acolo, dar te scarpini pe spate ca și cum ai discuta cu niște roboți.
Jupiter a zis
Vă recomand să aplelați la ANPC (sau echivalentul acesteia responsabil de sectorul bancar din altă țară) dacă nu ați reuşit să rezolvați situația sau dacă dau dovadă de lehamite sau rea credință sau dacă „nu se poate rezolva situația” dvs. Probabil VPN-ul cu IP-ul de PL le-a declanşat sistemul antifraudă. În mod normal certificat de naştere, buletin, sau paşaport pentru ambele persoane, poveste coerentā, limbajul corporal etc. este de ajuns… De obicei şeful sucursalelor bancare (mai mari sau mai mici) este ofițer sau colaborator cu experiență al instituțiilor statului. Acesta de obicei are destul discernământ pentru ca să grăbească pe cât posibil rezolvarea situațiilor de acest gen.
Marius Cucu a zis
Am rezolvat între timp. După 3 luni. Problema e că nu mi se pare normală procedura. Eu m-am descurcat, românește. Dar nu toată lumea dispune de aceleași resurse.
Bine, acum tind să cred că sunt efectiv depășiți de situație. După ce le-am umplut inboxul, ei abia acum au luat mailurile la rând. Sunt „de vis”. Treaba s-a întâmplat în septembrie, rezolvată la sfârșit de decembrie, iar acum în ianuarie stau cu telefoane.
Jupiter a zis
Este şi problema fraudelor online pe care le-au externalizat în loc să caute soluții de tip parteneriat public privat plus comunitate; pe de altă parte este şi ostilitatea intrinsecă față de populație a ideologiei nihiliste a clodalismului neomartxist. În fine noi avem încredere în frații noştrii care încă mai cred în Dumnezeu şi încercăm să moderăm şi să stopăm derapajele civilizaționale atât cât putem.
Daniel a zis
Acu, pe gluma…ce dracu am citit in mesajul asta?
Marius Cucu a zis
De asta cred că AI-ul nu are nicio șansă.
Doru a zis
Mda, au niste priceduri de securitate mai …. aspre, sa zic asa, chiar daca nu e nevoie sau cazul. Eu daca merg sa imi spal masina la o spalatorie selfservice, nu pot folosi cardul de ING, dupa 2-3 plati consecutive de 5 lei (cat costa o fisa), nu ma mai lasa sa fac plati numai daca introduc pin ul. Lucru imposibil la spalatorie. Eu ii folosesc mai mult pt plata cu telefonul, ca au aplicatie pt asta, spre deosebire de BCR, unde trebuie sa ti inrolezi cardul in Google Pay. Si parca nu as face asta.
Marius Cucu a zis
Și cu toată securitatea, în decembrie, din 4 oameni la sediul lor, 2 vorbeau despre fraudă online.
Daniel a zis
Pentru ca lumea, sa o spunem pe aia dreapta, nu are educatie. Nici financiara nici de alta natura.
Cand m-am mai nimerit pe la banci nu de putine ori am fost rugat sa ajut, persoane tinere,da!, sa scoata bani de pe card.
Bai frate… inteleg pe aia de 60-70 de ani dar aia de 20-40 ani sa nu se priceapa…e greu. Si taica-miu de 75 de ani tot plateste cu cardul, se descurca si cu bancomatele. Nu are aplicatie de banking ca nu ii trebuie.
Marius Cucu a zis
Total de acord și total de acord că maică mea nu știa nici câți bani are pe… card :)). Acum am pus la punct procedură și pentru taică miu, că nici acolo nu știm exact câți sunt. Ne-am mai trezit cu un cont de economii uitat pe acolo.
Dar dacă tu mergi fizic acolo, te identifici, ai cardul vechi în mână, procedura tot e idioată, trebuie să treci prin mai multe Call Centere. Efectiv, a durat 4 luni și ar fi durat și mai mult dacă efectiv nu dădeam de cineva de mai sus nu rezolvam nici acum.
Nici eu nu le instalez pe telefon aplicația strict din motive de fraudă. Cel mult, instalez punctual, când vor să verifice ceva, iar apoi o dezinstalez.
Daniel a zis
Eu am 2 banci pe care le folosesc intens(PF si PJ) – BCR si ING. Si nicio problema cu ele. Si in tara si in afara, totul ok.
Am cardurile bagate in apple pay si nu am mai folosit de mult timp cardurile fizice. Noroc ca am pinurile notate prin telefon ca le-am uitat.
De exemplu, aplicatia george pentru firme eu am testat-o inainte de lansarea oficiala – mi-au propus sa fac asta si sa le dau feedback. Am avut si vreo 2 intalniri online in care le-am zis ce am considerat ca nu e ok, unele sugestii au fost implementate.
Mai transfer si eu in revolut cand sunt in alte tari dar nu am patit sa blocheze cardul sau tranzactia. La tine a fost telefonul care a dat fail.
Oricum eu nu plec fara variante de backup.
Marius Cucu a zis
Cum ești cu BCR? Că aseară am făcut niște costuri la un PFA de mi-a dat cu virgulă rău.
Daniel a zis
Pe o firma platesc 213 lei pe luna si am cont de lei/euro incluse. Plati nelimitate in lei (doar comisionul transfond) si euro (USD il deschid, fac plata, il inchid), incasari nelimitate (eu fiind in comert online am multe incasari in cont – peste 99% din incasari la mine sunt prin banca). Card credit, linie de credit, etc etc.
Poate parea mult dar la mine un extras lunar are de la 16 pagini in sus :))
Pe cealalta firma am un an de gratuitate – voi vedea cum e spre sfarsitul anului.
A avut nevasta-mea PFA si am folosit contul personal.
Cel mai ok este sa vb cu cineva de la ei ca pot sa-ti ofere si anumite reduceri, pachet, etc.
La ING, dupa ce am mutat la bcr activitatea, am ramas cu un comision lunar de 25 lei.
Marius Cucu a zis
Parcă avea ceva pachet cu 40 de lei pe lună, dar ideea e că are 1-2 plăți lunare. Cu toate costurile ajungea undeva la 700-800 de lei pe an, doar la bancă. Euro și lei. Față de BT mi se pare mult.
Daniel a zis
De asta le zic tuturor cand vorbim de banci, masini electrice, retele de telefonie, etc. Ce mi se potriveste mie nu este obligatoriu sa ti se potriveasca si tie. Fiecare are o alta situatie asa ca trebuie cautat ce e mai ok.
De ex, la BT, mai la inceputuri, nu erau pachete fara comision la incasare. Ceea ce pentru mine, era o chestie peste care nu puteam trece. Sa dau bani sa primesc banii mei!? Plus, era sa pierd un grant din cauza ca, cu contractul semnat cu grantul si dupa ce mi-au zis ca imi dau creditul punte, m-au tinut o luna sa-mi zica nu pot sa ma ajute!? Plus, 2 ore sa deschid un cont si 2 ore sa-l inchid!?
Marius Cucu a zis
Ah, da, apropo, am fost ieri la Unicredit. Faine fetele de acolo, dar m-au pus să reactualizez certificatul constatator. Altă treabă n-am decât să mă duc la RC, așa o fi peste tot?!
Da, încă există comisioanele de încasare. Eu am sume mari și rare, nu mă deranjează. Principial, da, e aiurea.
Daniel a zis
Am avut vreun an, pentru test, dupa ce ING nu au mai emis BO, un cont curent si la unicredit. Trebuia sa merg sa iau extrasele de cont de la banca. Ailei fratiuc…
Sa-ti actualizezi actul constitutiv cred ca ai vrut sa zici pentru ca s-a modificat modelul si acum, cand faci o modificare la onrc esti obligat sa-l schimbi – ca certificatul constatator il scoti online de pe onrc.
motanes a zis
Marius, certificat constatator scoți de pe site-ul ONRC, nu trebuie să te duci la ghișeul lor pt așa ceva.
eBogdan a zis
La ING e asa de digital ca pe firma nu mai e chiar asa digital :))