logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Îl mai știți pe Cucu talent?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 26 noiembrie 2024 5 comentarii

Era o zi frumoasă de sâmbătă. În casă ardeau caloriferele, Cucu stătea și se gândea cum să își mai planifice lucrurile.

Primește mail de la contabilă că trebuie să semneze și să depună declarațiile lunare.

Pfoai, ia uite cu ce îmi încep munca astăzi. Mă pun la calculator în ideea în care nu voi sta până în ultima zi să rezolv că poate nu funcționează serverele.

Eroare. Nu merge semnătura electronică. Calm, mă duc pe Transspeed să văd dacă e vreo actualizare, dacă se întâmplă ceva pe la ei, dar nu, pur și simplu s-a bușit cu Adobe. Am mai pățit-o, așa că am stat calm, am reinstalat, am încercat să șterg semnăturile din registru. Nimic.

Hopa, fac backup peste tot, inclusiv la datele pentru servere, zic gata, în 10 minute refac tot și curăț și de toate tâmpeniile de pluginuri cu ocazia asta.

Microsoft a schimbat tot ce înseamnă instalare și chiar făceam poze, ia să vedeți ce optimist fac eu un articol despre asta.

Doar că… Ajung la cont.

Ca orice om idiot am autentificare în 2 pași și niciodată nu îmi știu parola. O pățesc oricând, oriunde. Nu o știu.

Ei bine, din 2-3 încercări și o mizerie de captcha cumva am intrat în protecția lor, în mizeria lor de verificare ca și când mi-aș sparge singur contul.

Ho băăăă! Eu sunt!

Autentificarea în 2 pași o am pe un telefon vechi pe care îl folosesc rar și… Chiar am uitat că este acolo. Mai mult, mizeria de aplicație de la Microsoft nu îmi indică vreun header ceva, pur și simplu zice android.

Erau 5 androizi. Ei bine, am 10 telefoane în casă.

Ca să evit asta încerc să resetez parola și să primesc confirmarea pe mail. Perfect, pasul 1 e făcut, pasul 2 nu funcționează că NU PRIMIM SMS.

Tot încerc să resetez într-un fel sau altul, mă blochează de tot.

Găsesc telefonul cu pricina. Singurul cu Microsoft Autenficator instalat și configurat.

Ei bine, am scos amprenta și PIN-ul de pe telefonul ăla că îl foloseam ca previzionare pentru materialele de pe Youtube, să văd și eu cum îmi stă chelia. Așadar, configurarea era ca și inexistentă. Am scos PIN-ul, la revedere!

Mă întorc la resetări: cont blocat pentru 24 de ore.

Acum nu știu pe cine să înjur: pe Adobe că a făcut praf legătura cu Transsped, pe Microsoft că nu îi funcționează serverul de SMS… Eu ce vină am că nu-mi știu parola pe dinafară?

Între timp, vă scriu toate astea după ce am instalat de 3-4 ori Windows-ul, am încercat ba cu un update, ba cu un altul să pun repun semnătura.

Cert e că acum nu îmi mai instalează deloc kit-ul lor. Partea bună este că am rezolvat cu una dintre erori: aveam 2 erori, iar una m-a făcut să reinstalez Windows-ul. PUNEAM PAROLA DE LA CEALALTĂ SEMNĂTURĂ DIGITALĂ! Am semnătură separată pentru ambele firme, iar eu am încurcat parolele. Însă, nici Transsped nu arată o eroare OK, ci una generică.

A fost o zi! Bine că n-am blocat semnătura c-o puneam cu declarațiile pe luna asta și asta pentru că am folosit alt laptop cu Windows 10. Pe cea mai recentă de Windows 11 efectiv nu pot instala EasySign.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: Windows 11

Comentarii

  1. Postolachi Dumitru a zis

    26 noiembrie 2024 la ora 08:16

    Am pățit-o și eu… culmea e că acel cod de verificare mi-a ajuns așa de târziu că nu mai putea fi folosit…

    Chiar mă uitam crucit când l-am primit că nu înțelegeam ce vrea de la mine și după aceea mi-am amintit…dar erau trecute câteva ore bune…

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 noiembrie 2024 la ora 09:29

      Eh, n-a vrut deloc. Cred că toată treaba era pentru că nu mai aveam PIN pus pe telefonul ăla și considera că n-am protecție.

      Răspunde
  2. Adrian Claudiu Pana a zis

    26 noiembrie 2024 la ora 18:31

    Am reușit și eu după jumătate de an să-mi recapăt accesul la Oracle free tier. Aveam 2FA pe un Realme caruia i-am spart ecranul de 2 ori și n-a mai fost chip să găsesc unul care să se potrivească. Noroc cu unii de pe Reddit. Acum tre să trec cumva pe google authenticator, habar n-am cum dar învăț și la 50 de ani.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 noiembrie 2024 la ora 18:32

      Eu folosesc google auth și e foarte OK. Mai nou se salvează în cloud tot și e OK. Au pus și la Microsoft asta, dar deja am totul în Google.

      Răspunde
  3. Alex a zis

    27 noiembrie 2024 la ora 07:08

    Salutare, pentru salvarea parolelor recomand o baza de KeePass, salvata local, cu backup in drive.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

portugalia porto viewpoint

2 săptămâni de Portugalia

Comentarii recente

  • Postolachi Dumitru la Emdash îmi place. Mișto ce-a făcut Cloudflare
  • Marius Cucu la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Kronwurst la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Marius Cucu la În sfârșit, am actualizat și tema blogului
  • Daniel la Știrile zilei – 25 septembrie 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026