Prin noiembrie am văzut niște poze făcute cu vivo X90 Pro+. Mi s-au părut foarte mișto și cred că va fi un telefon mișto de butonat. Din câte știu, n-o să fie decât varianta fără + la noi în țară. Poate reușesc să testez și eu așa ceva cât de curând.
Cei de la DXOMARK au pus o filmare cu tot ceea ce poate telefonul. Mi se pare destul de interesant și imaginea îmi place. Gimbalul ăla e genial. Sigur, e la 4K 60P. Deja telefoanele sunt foarte OK pe stabilizare la rezoluția aceasta.
Mă uit la filmare și încerc să îi caut defecte. În afara unor culori ce nu sunt chiar saturate și se vede că e un senzor de telefon, adică nu sunt atât de multe culori ca la un aparat foto mi se pare că imaginea în interior e chiar bună. OK, eu văd că nu sunt culori de senzor mare, de aparat foto. Este ca la diferența dintre 8 biți și 10 biți pentru cine s-a mai jucat un pic cu editarea culorilor, dar nuanțele sunt bune, echilibrate. Nu e un magenta supărător, iar unde e low light e un zgomot de imagine suportabil.
Culmea, în testele lor telefonul este undeva pe locul 11.
Adrian Bolocan a zis
Se vede bine, îți faci vlog cu el. 😀
Marius Cucu a zis
Nu cred că ajunge la noi, mi-ar plăcea.
Chera Robinson a zis
Fără zoom optic 10x e degeaba…abordarea asta cu 2x și 3.5x e veche, vrem și altceva, dacă faci o poza cu 10x zoom, se vad artefactele…
E o alternativa la Oppo/ONEPLUS/Google, dar nu poate concura cu S23 Ultra din păcate.
Marius Cucu a zis
Să știi că X80Pro e concurabil cu Samsung la partea de zoom. E cam singurul dintre tot ce am testat anul trecut. În interior nu era chiar ceea ce trebuie, însă… acolo unde era aglomerare de culori, iar AI-ul cred că trebuia să își facă treaba.
OPPO și restul, din păcate pentru vivo, au software-ul ceva mai destupat. vivo trebuie să lucreze, să fie mai snappy.