Limitare pentru mașini, evident. Și doar în orașele mari, nu cele care încă au trafic suportabil.
Da, putem să luăm și lucrurile bune din Europa. Că sigur avem și implementări locale, iar noi facem praf unele lucruri.
Dar acum pe multe porțiuni 50km/h ăia pe oră nu sunt deloc fix 50km/h pentru că omul oricum încalcă regulile și ajunge la un 70km/h clipind din ochi.
Bine, n-are rost să vă zic că în Belgia sau în Olanda sunt și nebunii pe care noi n-o să le vedem prea curând. Mai exact, oamenii ăștia au îndrăznit să facă străzi unde bicicletele au prioritate. Cu un impozit și o asigurare pentru mașină ceva mai scumpă au ajuns să aibă 4 mașini la un semafor și 9 biciclete. Vă dați seama că la noi ar fi fost o fericire dacă am fi văzut 12 mașini, nu?
Iar scuza aceea privind vremea chiar nu există. Vă zic eu, plouă în draci în Belgia. Și nici aia cu „duc copilul cu mașina” pentru că am văzut oameni care duc și 2 copii pe bicicletă. Bicicletă specială, ce-i drept.
Și copiii lor nu se plângeau mai mult ca planta de mine de ploaie. Ba chiar făceau baie pe ploaie, nu pui de incubator cum eram eu.
Nu știu, dar chiar aveam siguranță să merg prin oraș, la pas. Da, am mers mult în Zone, însă nu s-a pus vreodată problema ca o mașină să vină cu viteză și să nu dea prioritate oamenilor.
Și nu, nu mai e scuza aia cu: nu avem drumuri. Autostrăzi încă nu avem, însă infrastructura începe să fie din ce în ce mai bună și la noi. Da, mai avem de lucru la CFR, cu siguranță, dar să mai avem răbdare 10 ani. Ce-s 10 ani?!
Jupiter a zis
In contextul actual cred că faci mult mai mult rău decât bine. Dacă nu ar fi neomarxiştii poate aşi fi de acord cu 40 la oră, mai multe benzi pentru biciclete etc. Teoretic ar fi ok în centru să avem mai multe zone pietonale, care inevitabil se vor tranforma în nişte mall-uri de asfalt şi ghichi post-apocalyptic. Practic o să ajungem sa le luăm maşina „sărăntocilor” cu Passat şi Insignia şi să plătim taxe pe proprietate şi libertate de circulație la multinaționale sau proiecte făcute să aducă fonduri europene firmelor de casă ale primarilor. Între 2008 şi 2015 s-a rupt ceva şi sistemul şi-a pierdut orice vocație constructivă. Am mers destul cu bicicleta sau în autobuze arhipline, fără o uşă etc. E mult hate pe tema asta între cei care au pornit de jos şi tefelişti. Nu ştiu de unde atâtea diferențe la vârste şi venituri apropiate. E şi o chestie de valori, experiente, integritate, viziune, idealism planificare pe termen lung. Poate că mica înțelegere nu îşi mai are locul în secolul XXI, dar nu aşi vrea ca fiul meu să nu poată avea libertatea de a avea un V8 DOHC sau common rail biturbo. Pe scurt nu se poate pe scară largă fără a sări dintr-o extremā în cealaltă.
Marius Cucu a zis
De ce sa le iei mașina? Pur și simplu reduci viteza de deplasare în oraș. In afara te duci cât și unde vrei.
ice4you a zis
@Jupier: Parol!
ice4you a zis
Babaiete, tu ai dezvoltat o boala ceva la capusor legata de masini. Ori e vreo frustrare de cand erai tu mic si n’ai avut bicicleta, ori e vreo fobie mai tarziu dezvoltata, dar inca n’am inteles ce treaba ai tu cu masinile, de la tine de acolo din balcon, si rarele ocazii cand dai o fuga la supermarketul din coltul blocului sau pana la aeroport?! Apropo, n’ai vrea sa o faci mandra pe Greta si sa mergi matale cu bici si prin „city breaks” si sa lasi dracului avioanele si trenurile?
Eu zic sa incerci sa treci peste si sa’ti vezi de treburile tale, pentru ca daca tu nu ai nevoie de masina traind singur Cuc in colivia din balcon, altii nu pot spune acelasi lucru, pentru multi dintre ei masina find vitala ca sa isi poata castige pita si sa isi rezolve din treburile ce le au peste zi in putinul timp ce il au la dispozitie. Ia un ceai, eventual de tei si incearca sa iti vezi tu de treaba ta, in vremea in care ii lasi si pe altii sa isi vada de ale lor, dupa cum cred de cuvinta.
Marius Cucu a zis
Vezi că oamenii ăia care nu sunt singuri cuc se plâng că n-au pe unde să pună un cărucior pe trotuar.
Bogăția nu se măsoară în apartamente închiriate, doamna Codruța. 😀
ice4you a zis
Da’i ma in *** de saraki, sa’si cumpere masina, bun venit in secolul XXI!
George a zis
Majoritatea masinilor vandute in Europa au transmisie manuala, utilizarea treptelor joase determina turatii mai mari si implicit emisii mai mari de CO2.
George Iliescu
dam167 a zis
Hai, dar să ne gândim și la consecințe. Zici că avem și noi infrastructură? orașele au centură ocolitoare sau inele? există măcar noțiunea de management al traficului la noi? Recomand tuturor care cred că luăm o măsură din Belgia și Olanda și rezolvăm toate problemele să citească un studiu de mobilitate urbană – acolo se evaluează mijloacele de transport, care sunt direcțiile principale de deplasare, infrastructura, densitatea populației etc. Pe scurt, de acolo extragi nevoile comunității. Cu bicicletele e un cerc vicios, tu dacă ai fi în administrația locală ai lua măsuri (pe bani, evident) pentru 2% sau 98% din nevoile comunității? Știu că te gândești că dacă ar fi infrastructură ar merge mai mulți cu bicicleta, dar câți? dacă din 2% se fac 3%? Mie unul îmi e greu să cred că devenim Portland și jumătate din populație o ia pe bicicletă.
Pe de altă parte, nu te oprește nimeni să circuli cu bicicleta. În orașele mari cauți drumuri mai puțin circulate, chiar dacă ocolești, că scopul nu e să ajungi mai repede decât cu mașina. Nu trebuie să fii zmeu pe bulevarde, dacă ți-e frică o mai iei și pe lângă, pe un trotuar, pe o alee, dacă ai bun simț n-o să-ți zică nimeni nimic. Ca să faci asta în schimb trebuie să-ți schimbi stilul de viață, ceea ce puțină lume e dispusă să facă.
Dacă scazi viteza din orașe (media oricum e foarte scăzută) nu te gândi că-l superi pe Geani care merge la cafea, ci îi afectezi pe toți ăia care oferă servicii și trebuie să se deplaseze cu mașina. Dacă nu mai mergem să cumpărăm nimic și comandăm totul, tot o să ai o puzderie de curieri care să livreze marfă peste tot. Nu poți crește nici asigurările pentru că din nou, nu Geani e problema, ci mulți care o să-ți ceară bani în plus pe servicii.
Ca să scapi de mașini trebuie să izolezi arterele de tranzit de drumurile scurte pe care le face majoritatea adică… să faci mai întâi niște studii de mobilitate și management al traficului. Mai ales că București, Cluj, Timișoara și Iași nu au aceleași nevoi și aceeași mobilitate urbană.
ice4you a zis
Foarte bine punctat, dar de unde sa stie el Cucu de astea?
Marius Cucu a zis
Așa e. Cucul îți numără casele.
ice4you a zis
Poate vrei sa’mi numeri si ouale ….
Iolanda a zis
În Constanța s-au făcut benzi pentru biciclete, dar total aiurea. Sunt pe bucățele de stradă, cu întreruperi pe zone mari și sunt în zone unde oricum neinteresante pentru bicicliști. Constanța nu este un oraș cu o istorie privind circulatul pe biciclete cum este Sibiul, dar sperăm să se pună la punct sistemul de piste și să putem circula în siguranță.
Costin a zis
Cu idei d-astea vezi cum mai iesi din casa, sa nu fii batut cu pietre. Ce merge la Paris e lapidat in colonii.
Pavel a zis
Eu aștept să se activeze camerele alea că le-au montat prin tot Bucureștiul, dar nu se întâmplă nimic. Înțeleg că OUG-ul ăsta cu drogurile a reglementat și partea cu camerele care vor putea fi utilizate automat, dar nimeni nu vorbește și de partea asta.
Am colegi și prieteni care deja au emoții că s-ar putea să rămână fără permis dacă chiar funcționează camerele pe modul automat.
Și după ce se rarefiază strada de vitezomani, când se vor întoarce la volan mulți nu vor mai gafa.
Marius Cucu a zis
Dacă ești vitezoman pur sânge nu te oprește nimic.🥹
Alin a zis
Ma bag daca pun radare fixe
Marius Cucu a zis
Am auzit că în alte țări cu apă caldă… ai și medie de viteză pe autostradă. Ai depășit, poc, te-a luat. Cât de relaxant este să conduci pe acolo. Bine, ai și reversul medaliei, nu au skill-urile ca ale noastre, fac poc din prostie.
Mălin a zis
Care e diferența între 30 și 50?