Se pare că Altex a primit o amendă de 10 000 de lei pentru că nu s-a înlocuit o mașină de spălat rufe Whirlpool.
Se pare că o femeie a cumpărat o mașină de spălat și a reușit să demonstreze că aceasta nu era conformă, că nu funcționa cum trebuie.
Din ce înțeleg, nu numai ANPC a intervenit, ci a fost și un proces prin care cumpărătorul a demonstrat că mașina de spălat chiar nu funcționa, iar Altex a fost amendat pentru că nu a înlocuit mașina de spălat sau nu a adus-o la conformitate.
Motivarea judecătorilor este următoarea:
„Consumatoarea, de bună credință, a solicitat înlocuirea produsului, nu contravaloarea acestuia. Or, dacă legiuitorul ar fi stabilit în sarcina vânzătorului, obligația de aducere la conformitate a produsului prin reparare în perioada primelor 6 luni de la achiziționare, nu ar mai fi inserat în textul de lege această prevedere a prezumției de neconformitate existentă la momentul vânzării.”
Mie îmi dă încredere o știre de genul, pare că există viață și după ANPC. Nu rezolvi cu ei, te duci să te judeci cu dovezi. Evident, ar trebui și despăgubiri, ca să nu pierzi tu timpul tău să dovedești că un produs nu funcționează.
Parcă precedentul juridic se aprobase la noi. Mă gândesc că într-un fel sau altul, aceeași discuție poate să fie și la Tudor. E contextul oarecum diferit, dar…
Ioan Mihai a zis
Din punct de vedere legal, produsele pot să fie returnate pentru persoanele fizice, aproape din orice motiv, intr-un termen minim legal (care poate fi extins in functie de politica magazinului). Perioada stipulata de lege este de 14 zile. De asemenea, returnarea produsului se face pe cheltuiala clientului, cu exceptia produselor care prezinta defect de fabricatie asa cum este definit de legislatia in vigoare. Exista totusi situatii cand magazinul nu accepta refuzul, ca poate nu pare justificat, situație in care se poate face o expertiza tehnica asupra produsului.
Marius Cucu a zis
De cele 14 zile știam, dar 6 luni…
Ioan Mihai a zis
Sunt situații când produsul poate avea un defect greu de observat sau poate nu funcționează corespunzător și realizezi mult mai târziu. Totuși, în astfel de situații, înlocuirea se face în sistem RMA (cu sau fără expertiza tehnică) deci magazinul nu trebuie sa fie teoretic afectat. Dar na. Cine știe ce situații aiurea pot exista.
Iolanda a zis
Uitați ce scrie în linkul de mai jos. Deci este interpretabil.
https://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/shopping/guarantees-returns/index_ro.htm
Adrian Pana a zis
este vorba de art.18 din Legea 449/2003 republicată. Lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat în momentul livrării. Am legătură (consultanță) cu doi comercianți online mici. Niciunul nu este interesat de aspectele legale ale comerțului online. Nici să și le însușească nici să plătească pe cineva.
Daniel Bis a zis
Cred ca garantia de conformitate este de 2 ani, asa am vazut pe unele site-uri, chiar daca garantia comerciala este de 1, 2, 3 sau 5 ani.
Conformitate inseamna ca produsul trebuie sa arate si sa se comporte conform specificatiilor.
Daca la un laptop scrie ca are mufa de retea si nu are, daca scrie ca are 1.5 kg si el are de fapt 2 kg, ca are 8 GB RAM si el are 4, etc