În 1997, cand a venit GSM-ul in Romania, m-am angajat la Dialog, actualul Orange, ca Regional Sales Manager. Aveam biroul la Bacau si in doi ani, impreuna cu echipa mea, am construit reteaua de peste 120 de distribuitori Dialog in orasele din Moldova cu acoperire GSM. Mergeam des la Bucuresti si am inceput sa vad ca pasul urmator, in cariera mea, sa fie un job in capitala. In 2000 am avut sansa asta si in urmatorii 19 ani am avut job-uri si firme in Bucuresti, locuind in Baneasa, Dristor si Otopeni.
M-am bucurat, in acest timp, de tot ceea ce a oferit capitala: oportunitati de networking si de business, evenimente culturale, artistice – concerte cu trupele mari care au venit in Romania acelor ani, restaurante faine, terasele de pe Herastrau, viata trepidanta a marelui oras, atat ziua, cat si cea de noapte, prin cluburile din Centrul Vechi si nu numai. Desigur ca, in aceeasi capitala, am „beneficiat” si de aspectele neplacute: de la oroarea din trafic – timp, poluare, fara parcari suficiente (mai ales in ultimii ani), la incrancenarea oamenilor si, cateodata, la competitivitatea lor dusa la absurd si pana la gazele lacrimogene pe care le-am primit in Piata Victoriei in august 2018.
Am facut aceasta introducere ca sa arat ca-i inteleg pe cei (mai tineri) care, mutandu-se in Spania, vor sa traiasca intr-un oras mare: Madrid, sau Valencia sau altele la fel. Stiu ca, in functie de caracterul, dorintele si circumstantele fiecaruia, orasele mari ofera mai multe oportunitati, atat pentru dezvoltarea profesionala cat si pentru „ living la vida loca”. Pe de alta parte, in functie de alte criterii, tot personale, altii aleg sa traiasca in orase mai mici sau chiar in suburbii ale acestora.
Asta si pentru ca „viata la tara” aici, in Spania, este la cu totul alt nivel decat in Romania. Aici ma refer la cartierele (urbanizacion, cum se numesc ele, aici) de pe langa orase, unde sunt doar case, de la cele insiruite, cu o curte mica si piscina comuna, pana la case pe terenuri de 2500-3000mp, cu palmieri in curte si piscina proprie.Pentru noi, cu copii mici, la scoala primara, sa locuim in Elche s-a dovedit a fi cea mai buna solutie: nu este un oras atat de mare si de aglomerat cum e Valencia si nu trebuie sa-i ducem (si sa-i aducem) zilnic, cu masina, la/de la scoala – cum ar trebui sa facem daca am locui intr-un oras mai mare sau intr-un cartier de pe langa oras.
Elche, pe de alta parte, este un oras destul de mare (250.000 locuitori) si bine dezvoltat, atat industrial, economic, cat si social si cultural – si mai ales natural: aici avem cei mai multi palmieri din Europa! Avem doua universitati, una publica si una privata, scolile si liceele stau foarte bine, atat in clasamentul regional cat si in cel national, oportunitatile pentru activitati extra scolare (sau extra job) sunt super diverse – atat pentru copii cat si pentru adulti.Vremea in Elche este calda tot timpul anului, temperaturile medii (ziua) sunt 15-17 grade in lunile de iarna (nov-feb) si 25-30 grade in lunile de vara. Media anuala a zilelor cu precipitatii-ploi este de 34, adica mai putin de 1 zi pe luna – in lunile de vara e posibil sa nu ploua deloc, iar in cele de primavara sa avem 4-5 zile cu ploaie.
Din Elche poti ajunge usor la mare, in 20-30 min si poti alege intre cele 7-8 plaje, cele mai apropiate, unde te poti bucura de soare aproape tot timpul anului. Google imi aduce aminte, din cand in cand: uite ce faceai anul trecut sau acum 2-3 ani, pe timpul asta si imi arata poze din iernile trecute (dec – feb, de ex), unde-i vad pe copiii mei la plaja, in weekend-urile cand mergeam la mare – mare bucurie, atat pentru ei, cat si pentru noi.
Am scris cele de mai sus pentru ca, dintre cei care m-au contactat, cerandu-mi ghidul cu pasii pentru pregatirea mutarii in Spania, unii nu stiu ce sa aleaga: orase mari sau mai mici, la mare sau nu. Desigur ca eu recomand Elche, care este un oras viu tot timpul anului, spre deosebire de cele de la mare, orase mai mici si statiuni turistice, care in timpul lunilor de iarna sunt aproape pustii, iar vara e super aglomerat si plin de turisti de toate culorile.
Elche este destul de mare, municipalitatea include si statiunile de la mare: Arenales del Sol si La Marina, dar orasul in sine are 7-8 km de la est la vest, pe care poti sa-i parcurgi in max 20 min cu bicicleta sau in 10 min, cu masina, drum care te scoate pe autostrada, ca sa ocolesti orasul.Pe langa ghidul de care am amintit si pe care pot sa il timit celor interesati de mutare sau de investitii imobiliare in Spania (sau si-si), o sa raspund cu placere si altor intrebari specifice despre viata in Spania, cu detalii despre Elche, bineinteles!
Soare in suflet sa aveti!
Guest Post
Adaugă un comentariu