Cel puțin slabă!
Suntem ignoranți oricât de mult am vrea să credem noi că nu este așa. De foarte multe ori, suntem proști informați, iar unii poate sunt chiar rău voitori. Aș vrea să cred că ultima nu există, un rău gratuit nu ar avea de ce să fie.
Acum ceva timp, scriam de sor-mea și problemele pe care le întâmpină ca om cu oarecare problemă de sănătate. O fiță ar putea să fie considerată de unii, o necesitate pentru alții. La diabet, încă suntem la percepția în care credem că se face de la zahăr. O treabă prost înțeleasă, dat fiind faptul că este o lipsă de insulină în corp, nu un exces de zahăr. E o discuție un pic mai fină la diabetul de tip 2, dar diabetul și zahărul se înțeleg.
Despre cancer la fel, mai mult ne sperie, deși cu prevenție și monitorizare sunt oameni care au cancer și merg cu el de ani buni de zile. Culmea, toată psihoza asta, tot stresul care se creează în jurul bolii face mai mult rău decât bine. O altă paranteză, pe lângă predispoziție, cancerul înseamnă de foarte multe ori mâncarea neatentă, mai ales dacă vorbim de cel care apare la sistemul digestiv.
ADHD?
Ouh, am luat recent contact cu un copil cu probleme și mi s-a părut tare dificil de controlat treaba asta. Am vorbit cu oameni mari, adulți și mi se pare că e o treabă nu tocmai OK. Și manifestările sunt relativ ciudate și oarecum nediagnosticate pentru unii. Lipsa de atenție chiar poate fi un început de ADHD. Chiar văzusem pe Digi24 un reportaj cu anumite persoane ce nu au un anumit tratament disponibil. Nu compensat, nu există. Ah, long story short, am donat o sumă consistentă pentru cineva pentru că un anumit tratament de citostatice pentru cancer nu este compensat de casă.
Zilele trecute s-a creat un hype privind Summer Well. Ca la orice festival în care vrei să împaci pe toată lumea, în contextul în care au fost probleme la Saga, mai toți au suflat în iaurt. Nu aș putea bănui de inteligență maximă pe un om de la BGS, dar cineva se plângea că nu l-au lăsat cu inhalator înăuntru. Înțeleg că vrei să nu ai droguri și faci filtre de orice fel. E de apreciat și rezultatul chiar s-a văzut. În plus, am văzut și oameni în scaune cu rotile puși într-un lateral încât să vadă și ei scena principală. (pare rău că nu mai găsesc captura de ecran cu discuția)
Dar de la asta până la un exces de zel nu e decât un pas. Și nah, nu cred că poți să te gândești ca organizator să pui pe hârtie că ai voie cu treaba X sau cu treaba Y, ci eu m-aș duce mai departe la educația aia primară, de lucrurile principale pe care ar trebui să le prindem măcar pentru noi. Un astm poți face la orice oră într-un oraș poluat, un diabet de tip 2 cu fast food la 2 zile imediat îl faci, la fel și-un cancer de colon. O minimă informare ar trebui să avem sau poate să poți să probezi cu ceva oficial, o foaie medicală, nu știu.
Costin a zis
Odata ce mentalitatea din popor preponderent dominanta este ‘Nu ma doare, nu ma caut’! iar preventia este o cvasinecunoscuta, vaccinarea de orice fel inlocuit de injuraturile grosiere proferate chiar de catre alesii neamului (ma-si), la ce rezultatea ne puteam astepta?
Vasi a zis
Dacă ne mirăm de educația sanitară la un om de rând, ei bine eu o pot spune cu voce tare că m-am lovit de această ignoranță la cadrele medicale. În orice spital am ajuns, se uitau ca la avioane când auzeau de Distrofie musculară progresivă. Chiar recent în Februarie. Da nu s-ar duce naibii păduchioșii ăștia la un neurolog să-i întrebe ce și cum trebuie tratat un astfel de caz, NU, preferă să băltească în aceiași ignoranță, prostie, jeg mintal până la pensionare. Să ne așteptăm la mai multe de la un BGS sau un muritor de rând ?
Marius Cucu a zis
Am eu o poveste mai frumoasă, un medic/ asistentă de la UPU a băgat 2 litri de glucoză unui diabetic și l-a dat acasă. Ghici cine a intrat în comă după?! 🙂
Vasi a zis
Ai de …… steaua mea. Și mai profesează lighioana aia de așa-zis medic ?
Marius Cucu a zis
Nu mai știm nimic. Nu a meritat bătaia de cap. Roata se întoarce întotdeauna.
Vasi a zis
Pentru asemenea faptă trebuia să răspundă penal și chiar financiar. În baza că se învârte roata aia, câți n-au ieșit deja la pensie bine-merci cu astfel de fapte în cârcă ?