Știți că deja mi-am tras A7III. E ca un bibelou, știu că a ajuns, dar habar n-am dacă e ok, ce firmware are, chestii trestii. Am zis să-mi fac cadoul ăsta la viitoarea călătorie. Ori mă umplu de înjurături, ori… totul e ok. Vedem!
Body-ul a ajuns undeva pe la începutul lunii pentru că a fost prima comandă pe infin și n-am vrut să întârzie. Nu că Sony nu mi-ar fi pus la dispoziție unul pentru 2 săptămâni, deja vorbisem să trimită ceva, dar treaba e că eu l-am trimis în Anglia ca să scutesc 700-800 de lei transportul. În UK e transport gratuit, în vacanță pleacă și cineva din UK așa că poate să-l care și cineva la prima locație.
Partea nasoală e că poate veni cu firmware vechi sau poate avea ceva probleme și să fiu nevoit să fac poze cu telefonul. Ah, iar eu am uitat să dau mail să trimită încărcător de Europa, nu de UK. Deh, încă un adaptor.
Treaba cu infin ăștia e că-s de pe eBay și pe alte platforme d-astea mai dubioase. Așa că oamenii au încercat să câștige încrederea cu prețuri mici, cu suport acolo unde era cazul și cât se poate de prompt.
Așa că înainte de livrare te mai întreabă o dată dacă e ok livrarea, apoi, după ce ai confirmat îți fac poze la colet. Prima dată am crezut că e o poză de pe internet, dar apoi am văzut că e și factura atașată, cu numele, cu livrarea, exact cum o să-ți vină.
La final te-ntreabă de sănătate, dacă ți-a plăcut produsul. La mine încă e în „bibliotecă” nu știu dacă e ok.
Ar fi o treabă să se facă și la noi asta, dar sigur, aici s-au automatizat mult unele chestii, nu ai de ce să mai intervii asupra produselor. Bine, asta până la curieri.
Ca sfat, pentru a scuti niște bani pe comisioane plătiți cu Revolut sau Curve.
Atenție, însă, că UK a ieșit din UE. S-ar putea să fie surprize în perioada următoare.
Costin a zis
Mai ramine doar sa-i instalezi un antivirus performant…
Liviu a zis
Bună ziua,
Vreau să îmi comand un sony A7III pe e-infin.com. Am rugămintea să mă lămuriți cu căteva aspecte dacă se poate. Am adăugat produsul în coșul de cumpărături, dar nu găsesc unde să îmi trec adresa de livrare și numărul de telefon. Dacă dau click pe paypal checkout, îmi oprește banii și adresa o completez ulterior pentru e-infin? Sau există vreo modalitate să-mi fac cont la ei? După efectuarea plății ce cuprinde aparatul și transportul, în România mai trebuiesc plătite și alte taxe vamale, de transport, etc. sau asta este tot? câte zile durează din momentul în care dau comanda cu plată și până îl primesc? Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
După pasul cu check out o să apară datele de livrare. Oricum, o sa mai primești un mail de confirmare a adresei după, la câteva zile, in caz că ai ratat ceva.
Mie mi-a ajuns in UK la vreo 4-5 zile lucrătoare. Cam la fel ar trebui sa fie și în România. Am ales UK că mă întâlneam cu cineva de acolo la câteva zile și am scutit transportul. Alte taxe nu plătești.
Petre a zis
In august mi-am lut XT4 – 8 zile de asteptare la o comanda de 1904Eu pe e-infin. Venit acasa fara stres si fara taxe cu pret mult mai bun decat de la samsarii de pe la noi. As fi iesit si mai bine daca aveam Revolut ca asa m-au cam facut cei de la paypal cu schimburile.
Marius Cucu a zis
Eu am luat 4 lentile de la ei și A7III-ul. Cred că am plătit și mixt, aveam ceva bani pe PayPal și cu diferența de pe Revolut.
Mihai a zis
Salutare Marius
Se intampla sa cunosti daca la comenzile actuale facute la e-infin, cand ajung in romania se adauga vama si tva ?
Marius Cucu a zis
Nu se adaugă, vin de undeva din Franța.