Se întâmplă ca un coleg, blogger de 10 ani de zile, cu ceva probleme de folosire a gramaticii române, coleg ce se bagă în seamă și vinde teme cumpărate cu 50-60E de pe themeforest, apoi se crede dezvoltator WordPress și antreprenor. Și patron de firmă Nanotel SRL. Da, Dragoș Schiopu. De el e vorba. Ca la magazinul obimag.ro căruia nici măcar un SSL gratuit nu i-a pus. Ce treabă are el cu datele personale?!
Numele lui de scenă este haotik. De când s-a făcut mai mare a reușit să citească și ce scrie în buletin așa că și-a asumat Dragoș Șchiopu. Noi râdeam că este un mic antreprenor 209. Stai liniștit, noi n-am avut nimic cu tine, tu ți-ai asumat asta când ai scris aberații pe blog.
Practic, rețeta succesului se vede în primul paragraf. E omul bun la toate și, de fapt, doar la îmbârligat e ok.
Nu mi-am permis niciodată să iau banii oamenilor pe bălăriile pe care le fac. Și chiar și așa, nu m-am dus la clienții altora ca să zic ce e bine și ce e rău.
Mai ales, când, peste noapte te crezi și om de SEO, dar nu știi să faci o căutare pe Google. Nu, nu sunt vorbele mele. Sunt ale celor de pe Seopedia.
Mă gândesc că e atât de greu, că îl roade atât de mult că nu suntem pe aceeași nișă și vrea cu orice chip să ne intersectăm.
Care sunt rezultatele lui pentru optimizare SEO?
Pai haideți să vedem ce producții are. Consider că dacă ai produsele tale ok te poți lăuda și face treabă pe mai departe. Mă refer, evident, la faptul că, în teorie, poți să ai un trafic decent măcar pe unul dintre site-urile personale.
Acest blog, într-o singură dimineață, până în ora 12, ajunge să aibă traficul total al blogurilor pe care oferă domnul Nanotel SRL servicii.
- proiect de succes Nanotel SRL – Digipedia. Conform t5 avem un record de ~260 de unici – cu tot cu retargeting
- proiect de succes Nanotel SRL – haotik.ro. Neînregistrat în t5, probabil de rușine
- proiect de succes Nanotel SRL – dragosschiopu.ro. Conform t5, record de 100 de unici
- proiect de succes Nanotel SRL – ghimpeleploiestean.ro. Conform t5, record de 50 de unici
- proiect de succes Nanotel SRL – danaschiopu.ro. Conform t5, record de 2 de unici
- proiect de succes Nanotel SRL – i3.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – seopoint.ro – știm SEO, da?
- proiect de succes Nanotel SRL – bestfun.ro – logo în 2018, da?
- proiect de succes Nanotel SRL – jocuricool.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – digg.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – bestad.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – mena.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – slotcars.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – snowparty.ro
- proiect de succes Nanotel SRL – paintball.ro
Nu vreau să intru în detalii cum firme și cum colegi au anulat contractele cu Nanotel SRL pentru că erau „creații de succes”. Dar gusturile nu se discută, tocmai de aceea nu comentez.
Articolul acesta poate fi considerat răutăcios. Nu, din contră, eu îi prezint serviciile de SEO ale domnului Dragoș Șchiopu – antreprenor de succes, așa cum se laudă.
Și pentru persoanele care caută pe Google informații despre Haotik ar trebui să știe că eu nu sunt un guru pentru optimizarea site-urilor. Eu mă ocup doar de proiectele mele personale. Nu mă laud la workshop-uri, nu fac prezentări așa cum fac unii. Îmi văd de colțul meu și atât. Dar nu poți să stai și să taci când omul vrea să-ți facă rău.
Ce mai găsim pe nanotel.ro?
Eu nu mă laud că sunt programator. Da, învăț să fiu, dar când înveți îți dai seama că nu știi nimic. Așa că tac din gură.
Pe site-ul lui am găsit lucruri frumoase care se bat cap în cap cu titulatura acestuia de programator. Dar cine suntem noi să judecăm?
Cert este că firma Nanotel SRL există de ani buni de zile, dar ca firmă de apartament, fără activitate.
Așadar, textele de pe site, cu peste 14 ani de experiență în online se cam contrazic. Da, probabil că mâine va minți că este și mare optimizator PPC(reclamele alea ce apar pe Facebook, Google)
Probabil că frustrarea e cu atât mai mare, cu cât știe că nu trebuie să mint ca să îmi cresc business-ul. Rezultatele se fac prin muncă.
Actualizare
Am butonat pe internet și, din greșeală, am dat de un site realizat de aceștia. Știam că lucrează la un site al unei prietene, cu un restaurant. Nu știam de colaborarea lor, nu am discutat niciodată pe tema online-ului. Fiecare cu bucățica lui. Dar se pare că a făcut atât de mult bine încât a trebuit să dea bani pentru redesign și reconstrucție site.
La câteva luni după ce am scris articolul acesta am dat de un site care a refăcut design-ul tocmai realizat de către Dragoș Schiopu. Cei care au refăcut sunt aceștia.
Și caracterul omului se observă și după limbaj. Da, pe vremea aia, n-o ardea cu antreprenoriatul, ci doar cu blogul. Dar ce să vezi, limbajul, gramatica îi făceau feste și atunci. Nu, nu mă interesează dacă veți colabora sau nu cu acest personaj. Fiecare își asumă lucrurile pe care le face.
PS. John să nu se supere că i-am tăiat poza, dar nu era tocmai wide 🙁
Domnul Șchiopu a încercat să contacteze pe email pentru ștergerea articolului. A încercat să cumpere ștergerea articolului sau să facă insinuări ce nu-și aveau locul.
După schimbul de mailuri pare că și-a scos site-urile de pe T5. Puteți să estimați, nu la fel de precis, lista pe alexa.com.
Damain Irimescu a zis
Da ce-ai pățit boss? Ce s-a mai întâmplat acum? Serios…. nu înțeleg 🙂 !?
O fi din cauza lu’ Grindeanu? A stârnit furtuna și în blogosferă !?
Marius Cucu a zis
Nu vezi că omul se ia aiurea pe forumuri de oameni? Culmea, tot el și-a luat-o de la oamenii care fac SEO cu adevărat. 🙂
Andrei a zis
acum nu mai am remușcări pentru 209 lei. bai asta ă dat mai multi bani pe domenii ddecat ă făcut profit.
Bossule, nu mai scriu de 1 an de zile, dar tot fac mai multi bani si am.mai mult trafic.
Marius, daca te mai înjură, zi-i ca ii predau eu afacere la cheie.
Catalin a zis
Si eu m-am luat cu prostu satului pe facebook e prost de impunge